Arta de a rămâne prezent

Arta de a rămâne prezent

Izolare. Așteptare. Sunt principalele elemente care ne descriu viața în prezent. Parcă am fi niște actori care repetă pe o scenă goală, într-un teatru pustiu, fiecare în legea lui. Ce fac actorii în această perioadă, cum văd ei solidaritatea, ce proiecte mai au ne-a povestit Istvan Teglas.

Istvan, cum vezi tu actuala situație?

Cred că e important cum o văd cei care ne sunt în funcții de conducere. Ce mă privește pe mine, personal, în a sta în casă, trecând peste faptul că sunt ipohondru, nu doar în legătură cu mine, ci și cu alții, deși asta cred că se cheamă altfel, mi-e frică să nu pățească cineva din jurul meu ceva. În rest, nu am pro­bleme mari, am trecut deja prin faza de-a dezinfecta labele câinelui și produsele de la Mega. Simt însă o apăsare ciudată când văd ce se întâmplă în lume, încerc să mă uit mai puțin la știrile care vin buluc peste noi și să n-ascult comentariile prezentatorilor care se simt obligați să umple spațiile între reclame. Încerc să mă țin tare când ascult poveștile persoanelor cu câte-o rudă în Italia sau ale celor care mă sună și simt că și-au pierdut echilibrul pe moment, încerc să îi încurajez. Nu știu ce altceva să fac, stau închis în casă și transmit un gând de solidaritate prin orice cale posibilă celor care simt că au nevoie.

Ce proiecte aveai în lucru și s-au oprit?

Aveam un singur proiect, dar plănuisem deja să mă opresc. Am avut o stagiune extrem de grea și de obositoare, ba chiar aveam de gând să solicit scutire medicală. Am avut cinci premiere în stagiunea asta cu spectacole diferite și solicitante, primele două în luna septembrie anul trecut. Am început lucrul la ele prin iulie, deci vacanță vara trecută nu prea am avut, în afară de zece zile pe care le-am petrecut în străinătate. Toată lumea zice că tragedia asta care-a venit peste noi într-un fel sau altul era necesară, că altfel nu ne mai opream, și cred că așa este. Dar nu vreau să mă gândesc câți vom suferi pe urma ei, câți apropiați o să pierdem și câți o să reușim să rămânem în viață.

Cum te-a afectat pandemia?

Nu dă optimismul afară din mine. N-am de gând să mă plâng, dar nici nu doresc să mă pierd în gustările luate din oră-n oră. Trebuie să fiu prezent. Atent la ce se întâmplă în jurul meu. Să țin cont de nevoile și de suferințele altora, să nu fac acțiuni fără sens mai ales în perioada asta. Cred că singurul lucru pe care pot să-l fac ca cetățean e să res­pect ce mi se cere de către autorități, chiar dacă în restul anului pun sub semnul întrebării toată existența lor. Îmi dau seama ce e bine pentru mine și pentru cei din jurul meu, pe de altă parte înțeleg că lucrurile se schimbă de la o zi la alta și nu caut neapărat gradul de iresponsabilitate în acțiunile autorităților. În rest sunt dator să-mi țin mintea limpede, să-mi fac timp în sfârșit să citesc, și să nu mă culc târziu.

Ce măsuri crezi că ar trebui luate în domeniul artistic, pentru ajutorare?

Ca să spun așa, elementare. Exact în clipele astea în care răspund la acest interviu, în urma unui memoriu trimis de Vlad Alexandrescu, fost ministru al culturii, guvernului, acesta din urmă dă curs solicitării privind soarta artiștilor independenți. Citind articolul postat de Vlad, văd că sunt peste 10.000 de artiști independenți în România. Între timp, aflu că multă lume a lucrat în ultimele zile ca să găsească o formă legală la toate astea, printre care neobosita Iulia Popovici, ONG-ul ATIC, dar și cei de la ArtHub, Centrul Cultural Clujean, Iulian Bulai de la USR și alții. Ne-a luat mult timp ca artiștii independenți să nu fie considerați simpli “șomeri” în primul rând de către oamenii din breasla noastră. Spun asta pentru că aceștia prin atitudinea lor au contribuit la întârzierea lucrurilor. Așa că nu mă mir că a trebuit să ne lovească o nenorocire ca să reușim să atragem atenția celor care ne conduc țara asupra chestiunii ăsteia. Scriu șomeri în ghilimele pentru că ei n-au fost răsplătiți niciodată de către stat cu nimic. Artiștii independenți nu trăiesc degeaba pe lumea asta. Mă refer la cei care își asumă statutul de-a fi total independenți și nu-și doresc să se angajeze într-o instituție de stat, de parcă acest lucru ar fi așa de simplu. Condiția de artist independent presupune cea mai curajoasă formă de viețuire care există, oriunde ai fi pe lumea asta.

Spune-mi de campania Independent în care te-ai implicat.

Marius. (n.r. – Marius Manole). Omul ăsta e plin de nervi, altfel n-am cum să mă exprim, și parcă pe toți nervii ăștia îi poartă în afară, îmi dau seama după atâția ani că încă nu-l cunosc. Aceasta e o altă campanie născută din războiul lui cu sine însuși. Parcă e într-o zbatere continuă, și uneori insomniile-i crunte îi dăruiesc câte-o clipă de liniște prin ideile care aduc împreună mulți oameni și forțe la un loc, lui dându-i satisfacția de moment că n-a trecut degeaba prin lumea asta. Campania noastră a pornit din realitatea pe care-am descris-o mai devreme. Deocamdată sprijinim actori din zona independentă cu care ne intersectăm zi de zi, astfel având acces la poveștile fiecăruia. Căutăm și cazuri care nu sunt din cercurile noastre imediate, e o campanie în creștere, se fac îmbunătățiri la ea aproape zilnic. Când am apărut, multă lume ne-a sărit în ajutor. S-a strâns deja o sumă de bani, însă nu știu cum va fi mai încolo, când ne va fi mai greu tuturor. Pandemia se pare că va mai dura câteva luni bune, iar noi dorim să plătim chiriile acestor oameni în continuare, despre asta e campania noastră. Ne dorim să plătim chiriile locuințelor lor pe toată durata crizei. Avem un site, www.actorindependent.ro, unde se poate dona orice sumă de bani, sau se pot cumpăra bilete virtuale pe www.bilet.ro accesând “spectacolul” inDependent de chirie. Poveștile actorilor independenți pe care îi susținem se pot accesa prin testimonialele pe care le-am făcut împreună cu colegii mei din mai multe teatre. Pe Facebook sau pe Instagram ne găsiți pe paginile Independent, res­pectiv Actorindependent.

Cum să ne menținem mintea și sufletul vii în această perioadă?

Vorba aia, ce altă treabă avem? Cred că fiecare are felul lui de-a face acest lucru. Eu cu toate că trec drept un tip foarte activ în văzul lumii, trebuie să mărturisesc că acasă nu mă caracterizează deloc. Dacă e curat și ordine prin casă și nu-i nevoie să eliberez partea mea obsesiv-compulsivă, deși zilele astea mă abțin cu greu, pot să fiu cea mai liniștită ființă de pe planetă. Îmi place să stau pe canapea fără să fac nimic, să mă uit afară în totală liniște lăsând gândurile să circule și soarele să intre, dar cel mai mult îmi place senzația când dispar în mine citind o carte.

Cum crezi că ne va schimba pandemia?

Nu sunt de părere că omul se schimbă. Văd asta la mine. Sunt însă de părere că fiecare om ar trebui să lupte să obțină cea mai bună variantă a lui, indiferent de vremurile pe care le trăiește. Pe plan global, dar în primul rând național, am așteptări mari. Toate instituțiile care acum se vor prăbuși definitiv va trebui într-un fel sau altul reinventate, oricât de mare va fi prețul pe care-l vom plăti. E clar că pandemia e doar la început și dacă în rest ne-a fost frică, păi acum să ne ferească Dumnezeu să avem nevoie de spitalizare, orice caz am avea. Odată ajuns totul la pământ, probabil va fi liniște. După aia sper să avem norocul, tăria și hotărârea de-a înlocui totul cu ceva care se va naște din experiența ultimilor treizeci de ani pierduți.

Credit foto: © Mihaela Tulea

Istvan Teglas a fost actor angajat al Teatrului Odeon, iar acum este angajat la Teatrul Național din București. În teatru, a jucat în regia lui Radu Afrim, Bobi Pricop, Alexander Morfov, Mihai Măniuțiu, Dragoș Galgoțiu, Felix Alexa, David Doiashvili. Spectacolele în care joacă pot fi văzute la Teatrul Metropolis, Arcub, Apollo. A participat în multe proiecte de teatru-dans de Gigi Căciuleanu, Vava Ștefănescu, Răzvan Mazilu, Florin Fieroiu. În afara țării a colaborat la două spectacole, Poonarc în coregrafia lui Yoshiko Chuma la New York și Travellers în coregrafia lui Salome Schneebeli la Zürich, Elveția. Joacă în ultimele filme ale lui Cristi Puiu (“Malmkrog”, premiu de regie la Berlinale în secțiunea Encounters) și Corneliu Porumboiu (“La Gomera”, în selecția oficială a Festivalului de la Cannes), la acesta din urmă având o nominalizare la premiile Gopo pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 342 (15 aprilie – 15 mai 2020). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.