Arta de a lucra sub presiune

Reading Time: 4 minute

A descoperit pasiunea pentru arta inca din copilarie, pe cand ultimele pagini ale caietelor de matematica erau transformate in adevarate opere de arta. In ciuda trecerii timpului, pasiunea sa pentru frumos si pentru arta nu numai ca a ramas la fel de vie, ci a devenit si mai arzatoare, iar astazi este cunoscut pentru proiecte precum “Missing Parts” sau “Incognito – The Architects”, unde a reconstruit un colt din atelierul sau si a aratat vizitatorilor expozitiei ce presupune meseria de artist. A fost unul dintre cei trei artisti care au reprezentat, cu un concept dadaist datorita aniversarii a 100 de ani de la nasterea curentului, galeria Galateca la editia din acest an a Art Safari.

Faceti cunostinta cu Albert Sofian, un tanar artist care traieste si lucreaza in orasul natal Sibiu si care povesteste pentru revista Biz cum a descoperit pasiunea pentru arta, cum decurge o zi “obisnuita” de munca pentru el, cum o simpla bucata de panza devine opera de arta si, de asemenea, ne poarta in culisele unor proiecte recente si cunoscute care ii poarta semnatura.

Cand si cum ai descoperit pasiunea pentru arta?

Poate ca multi sunt curiosi sa afle raspunsul la aceasta intrebare, si eu sunt la fel de curios. Cu toate astea un lucru este cert: din clipa in care am pasit pentru prima data in incinta liceului de arta din Sibiu, am simtit energia, confortul si libertatea pe care acel spatiu le emana. Asta se intampla in vacanta de vara dintre clasa a VI-a si a VII-a. Pana atunci totul se intampla pe ultimele pagini ale caietului de matematica sau la orele de desen pe care nimeni nu le lua in seama. Pasiunea pentru arta o percep ca pe ceva genetic. Din punctul meu de vedere bunicul din partea mamei era un artist, tamplar de meserie. De la el am invatat rigoarea muncii de atelier, am invatat ca toate lucrurile isi au locul lor, la fel ca si oamenii. Am invatat sa fiu devotat lucrului pe care il fac, indiferent de natura acestuia. A fost singurul tamplar pe care l-am intalnit si care a-nchis ochii avand zece degete la maini, nu mai putine. Asta spune mult. Tot ce facem in aceasta viata ca oameni poate sa devina arta, atata vreme cat o facem cu pasiune. Restul nu mai conteaza.

Cum s-a nascut ideea expozitiei “Incognito – The Architects” de la galeria Galateca?

In vara anului 2014 am discutat pentru prima data cu Andreea Sandu, in vederea realizarii unui proiect expozitional care sa fie prezentat publicului pe simezele galeriei Galateca. Nu pierd timpul stand pe ganduri ce si cum sa fac. Lucrand imi vin ideile, iar pofta de munca este in crescendo. Este cea mai buna modalitate de a descoperi urmatorul pas. Sunt rare cazurile in care stiu exact care este urmatoarea etapa. Nu imi place sa stiu din capul locului cum trebuie sa iasa. Ma simt de parca as citi un roman al carui final l-as cunoaste deja. Neinteresant.

Ce te-a inspirat cand ai realizat “Incognito – The Architects”?

Conspiratiile, eternele conspiratii!

In ziua vernisajului ai reconstituit un colt din atelierul tau la expozitie. De ce?

Pentru ca tot timpul a existat o curiozitate din partea publicului consumator de arta. Pentru ce si cum se intampla in atelierul artistului. Si cum ajunge o banala bucata de panza opera de arta.

Seria de lucrari “Missing Parts” s-a bucurat, de asemenea, de succes. Ce te-a inspirat cand ai lucrat la aceste opere?

Nefirescul din viata multora. Gasesc dramatic faptul ca zambetul pe chipul oamenilor a devenit o raritate si in multe cazuri ascunde un scrasnit de dinti. Deseori, am simtit in jur artificialul. Personaje imbracate frumos, coafate si machiate impecabil, cu parfum strident, toate cautand sa ascunda un suflet in coada de peste.

Ce sfat ai da unui tanar care vrea sa devina artist plastic?

Douasprezece ore pe zi va vor ajunge doar daca le folositi. Ideile sunt valoroase doar atata vreme cat le si materializati. Vorbele se pierd.

Ne poti spune cum arata o zi obisnuita de munca din viata ta?

De cele mai multe ori, am senzatia ca nu-mi ajunge ziua pentru a face tot ce-mi doresc si nu de putine ori orele tarzii din noapte ma gasesc inca la lucru. Nu este o practica pe care o recomand. Cu toate acestea, noaptea isi are farmecul ei. Atunci cand lumea doarme, iar tot vacarmul si nebunia zilei intra in repaus, ideile incep sa curga, iar mana, ca un supus credincios, executa fara tagada ce ii spune mintea. Nu cred ca am reusit vreodata sa fac in doua zile aceleasi lucruri. Imi place diversitatea in munca, iar ideile se schimba zilnic, chiar daca este vorba de aceeasi lucrare. Nu cred in ideile venite la betie, asa cum nu sustin lucrul la betie sau, cu atat mai mult, sub influenta drogurilor.

Cand ai cea mai multa inspiratie si cand lucrezi cel mai bine?

Cand sunt presat de termene limita. Am senzatia ca in acele momente gasesc foarte rapid raspunsuri pentru toate necunoscutele.