Stiri

Art Safari va avea trei ediții în 2023

Reading Time: 3 minute

Art Safari, cel mai îndrăgit eveniment dedicat artei din România și Europa de Est, va avea trei ediții în anul 2023, fiecare ediție desfășurându-se pe parcursul a trei luni.

Prima ediție a Art Safari din acest an va avea loc în perioada 10 februarie – 14 mai, în Palatul Dacia- România. Primul sezon celebrează 140 de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” – Joaquin Sorolla. Artistul român multipremiat Mircea Cantor revine la Art Safari în cadrul expoziției „The Memory Palace. Focus on the French art scene with the Marcel Duchamp Prize”,având ca focus unul dintre cele mai prestigioase premii dedicate artei din lume, Prix Marcel Duchamp. Iar „Young Blood”, expoziție curatoriată de Mihai Zgondoiu, revine la Art Safari cu partea a 2-a, la cererea publicului tânăr!

În a doua parte a anului, Art Safari organizează două expoziții de răsunet: „Love Stories”, cu lucrări din colecția National Portrait Gallery, Londra, dar și „Bags Inside Out”, o expoziție de genți iconice din colecția altui muzeu londonez, Victoria and Albert, care revine la Art Safari.

„După un 2022 cu două ediții ample care au deschis apetitul publicului pentru artă, în 2023 organizăm 3 ediții a câte 3 luni fiecare! Devenim un muzeu al expozițiilor temporare de artă prestigioasă românească și internațională. Din 10 februarie, în Palatul Dacia-România (al Muzeului Municipiului București) vă așteaptă o călătorie prin Europa de la vest spre est. Din însorita Spanie aducem mari pictori impresioniști, apoi călătorim spre Franța, o altă țară prietenă a României, de unde aducem artă contemporană distinsă cu marele premiu Marcel Duchamp. Destinația finală a călătoriei noastre: România. Sărbătorim 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion, personalitate marcantă a artei românești interbelice. Nu îi uităm nici pe tinerii artiști care au un cuvânt de spus: Young Blood revine, la cererea publicului, cu o nouă ediție curatoriată desigur tot de Mihai Zgondoiu. Atenție, acesta este doar programul primei ediții! Așa că vă invităm să ne treceți pragul tot anul, pentru a vă bucura de programul complet Art Safari”, spune Ioana Ciocan, CEO Art Safari și comisar al României la Bienala de Artă de la Veneția.

Expoziții Art Safari – ediția a 11-a (10 februarie-14 mai 2023)

Ion Theodorescu Sion. O viață de poveste, curator dr. Elena Olariu

Chiar dacă a trăit doar 57 de ani, ne aflăm în fața unui pictor de mare succes în perioada interbelică, un artist care a avut 14 expoziții personale, care a participat la aproape toate saloanele oficiale din București și a expus alături de marii maeștri români din epocă. Ion Theodorescu-Sion este artistul care a produs senzație prin picturile sale, adevărate simfonii dedicate definirii „specificului românesc”, fiind un unionist convins și erou-militar al Primului Război Mondial.

Maeștrii picturii spaniole. Secolul al XIX-lea și apariția Impresionismului, curator dr. Helena Alonso

Expoziția este construită în jurul renumitului impresionist spaniol Joaquin Sorolla – „Maestru al luminii”, în contextul celebrării internaționale a centenarului său, și a lui Marià Fortuny – artist versatil care s-a bucurat de un succes internațional enorm.

„The Memory Palace. Focus on the French art scene with the Marcel Duchamp Prize”, curator Daria de Bauvais, asistată de dr. Lisa Colin

Prix Marcel Duchamp este unul dintre cele mai prestigioase premii din lume dedicate artiștilor, organizat de Asociația pentru Difuzarea Internațională a Artei Franceze (ADIAF). Mircea Cantor este singurul artist român care a fost distins cu Marcel Duchamp Prix. Artiștii din „The Memory Palace” deschid câmpul posibilităților și invocă povești dincolo de memorie.

Young Blood 2.0. Ce este nou în artă?, curator Mihai Zgondoiu

Expoziția „Young Blood 2.0” ar trebui privită cu mintea (super)deschisă și înțeleasă pe măsură, pentru că este arta momentului. Contemporaneitatea artei are nevoie de un nou„refresh”, pe care-l găsiți în Art Safari.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Dendrio, parte din grupul Bittnet, a obținut o finanțare de 5 milioane de lei din partea ING

ING Bank România finanțează cu 5 milioane de lei compania Dendrio, parte a grupului Bittnet, pentru finanțarea capitalului de lucru…

18 minute ago

Piața de Global Business Services va continua să crească cu până la 15% în România

Piața de Global Business Services (GBS) din România va continua să se extindă într-un ritm alert, cu o rată de…

54 de minute ago

Schneider Electric în grafic cu programul său de sustenabilitate

Schneider Electric a anunțat cele mai recente rezultate ale programului său Schneider Sustainability Impact (SSI) și rezultatele sale financiare pentru…

3 ore ago

Micii producători artizanali vin în premieră la FoodService & Hospitality Expo 2024, alături de ALAS

Producătorii artizanali vin în premieră la Foodservice & Hospitality Expo 2024, alături de ALAS/Asociația Lanțului Alimentar Scurt, la un stand…

13 ore ago

Studiu Reveal Marketing Research: Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren

Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research și-a propus să afle mai multe detalii despre modul în care românii percep și…

13 ore ago

NEXXT Summit: AI în acțiune – pregătim generațiile care schimbă viitorul

NEXXT Summit 2024 s-a încheiat cu succes, demonstrând încă o dată că România are potențialul de a deveni un centru…

13 ore ago