Lifestyle Stiri

Art Safari spune poveștile neștiute ale maeștrilor artei românești

18 ian. 2021 2 min

Art Safari spune poveștile neștiute ale maeștrilor artei românești

Reading Time: 2 minute

Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, marchează Ziua Culturii Naționale și celebrează artiști români de talie europeană prin seria „Maeștrii artei românești” – 10 filme care ilustrează povestea de viață și parcursul artistic al acestora.

Seria de materiale video este difuzată pe pagina de Facebook Art Safari Bucharest, începând cu 15 ianuarie, dată care marchează încă din 2010 Ziua Culturii Naționale, cu scopul de a prezenta publicului importanța și aportul artiștilor români la dezvoltarea și promovarea culturii românești la nivel național și internațional.

„Maeștrii artei românești” va aduce în fața publicului online figuri emblematice ale artei românești, poate acum uitate sau prea puțin cunoscute din cauza dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, care, prin pictura lor, au pus România pe harta lumii. Noi avem datoria să-i facem cunoscuți publicului tânăr și să le arătăm profunda legătură dintre arta europeană interbelică și cea românească, legătură acum uitată.  Aducem astfel în atenție viața pictorilor, creațiile lor, dar și curiozități care nu au fost făcute publice până acum”, a declarat Ioana Ciocan, Director General Art Safari.

Maeștrii artei românești prezentați publicului de Ziua Culturii Naționale sunt:

Rudolf Schweitzer-Cumpăna – unul dintre cei mai mari pictori români, peisagist şi portretist de factură postimpresionistă,

Magdalena Rădulescu Autoportret în costum oriental colecție privată 1
Magdalena Rădulescu – Autoportret în costum oriental, colecție privată

Ion Țuculescu – pictorul care a învățat singur să picteze, studiind tablouri, obiecte create de meșteri populari, răniți de război, țărănci care muncesc la câmp;

Constantin Piliuță și lumea boemă;

Camil Ressu și portretele vremii;

Max Hermann Maxy – pictorul avangardist;

Ștefan Dimitrescu și opera sa care înfățișează emoție sinceră și un dramatism reținut;

Ipolit Strâmbu – artistul vizionar care și-a manifestat intuițiile de rang european; fenomenul singular Magdalena Rădulescu, artist care a îmbinat modernismul cu fantasticul inspirat de folclorul românesc;

Constantin Artachino – membru fondator al societății ,,Tinerimea artistică”;

Marcel Iancu – promotor al artei de avangardă în România și arhitect modernist care și-a lăsat amprenta asupra peisajului bucureștean.

Proiectul inițiat de Art Safari și susținut de Ministerul Culturii se află la prima ediție și reprezintă o inițiativă de conectare a publicului cu marii artiști și patrimoniul cultural, precum și un demers de a aduce cultura națională mai aproape de acesta, în țară sau străinătate, depășind granițele închise de pandemie prin limbajul universal al artei.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: