Antreprenori Interviuri

Arhitecții unei creșteri exponențiale

18 mai 2021 4 min

Arhitecții unei creșteri exponențiale

Reading Time: 4 minute

Studio Ae, un birou de arhitectură care s-a adaptat rapid cererii unei piețe în schimbare și a reușit să înregistreze creșteri susținute în perioada pandemiei, vizează extinderea în afara granițelor țării.

Elena Ștefănescu, arhitect și cofondator Studio Ae ne-a vorbit despre planurile biroului de arhitectură care includ și proiecte de anvergură în afara țării, dar și despre cum vor arăta birourile noastre după perioada de pandemie.

Din punct de vedere al businessului, cum a fost ultimul an pentru dumneavoastră ca antreprenori în domeniul arhitecturii? 

Studio Ae a crescut în 2020, chiar dacă a fost criză. Ne-am diversificat atât portofoliul de clienți cât și tipurile de proiecte. Am mers către zone noi, venind în întâmpinarea nevoilor clienților și ne-am adaptat rapid cererii pieței în schimbare.

Am abordat cu entuziasm proiecte și mai mari, mai complexe, care au inclus toate specialitățile, de la arhitectură, la structură, instalații, la fit-out-uri interioare și concepte la nivel urban.

Din punct de vedere organizatoric, am dezvoltat un departament nou, axat pe locuirea sustenabilă – locuințe low energy, pasive.

Am finalizat peste 10 șantiere din domenii de activitate retail, care au cumulat peste 10.000 mp construiți.

Performanța de anul trecut ne ajută să continuăm să ne dezvoltăm și în acest an.

Ce planuri aveți pentru studio în perioada următoare?

Continuăm să ne dezvoltăm, să ne consolidăm echipa și portofoliul. Rezultatele de anul trecut și din primele patru luni din 2021 ne dau încredere că suntem căliți, pregătiți să trecem prin furtună. Chiar putem construi orice proiect! Vrem să construim proiecte importante și interesante nu doar în România ci și în afara granițelor. Rezultatele obținute la concursurile internaționale de arhitectură și interesul crescut pentru proiectele noastre ne fac să credem că este o chestiune de timp până vom realiza primul proiect de anvergură în afara țării.

Astfel, vom lansa în curând noul site studio Ae care va fi diponibil în română, engleză și franceză. Vrem să ne dezvoltăm și suntem pregătiți să abordăm noi tipologii de proiecte și mai mari, inclusiv dezvoltarea de ansambluri rezidențiale. Suntem deschiși și noilor tehnologii, pe care deja le utilizăm. De exemplu, utilizăm proiectarea BIM pentru toate specialitățile.

Anul acesta, începem două șantiere unde clădirile au fost complet proiectate în softuri 3D.

Pe termen lung, ne-am propus să ajungem printre primele companii din România în domeniul arhitecturii și să reușim să ne extindem în afara țării. Ne dorim să fim mai vizibili și să promovăm arhitectura de calitate, indiferent de domeniul pentru care concepem și dezvoltăm proiectele, de la rezidențial la industrial, la cele din turism și, de ce nu, la cele publice.

De ce ar trebui să țină cont angajații care lucrează de acasă atunci când vor să își amenajeze un spațiu de lucru acasă?

Este bine să avem un loc separat dedicat lucrului de acasă. Avem prieteni care ne-au spus că, timp de un an, au lucrat numai din bucătărie… Vă dați seama că pentru cei cu copii mici chiar a fost provocator!

Pentru cei care vor să-și organizeze-sau reorganizeze-un birou acasă, trebuie să aibă în vedere ca acesta să fie în primul rând într-o încăpere care beneficiază de cât mai multă lumină naturală. Să cumpere un scaun confortabil, un birou cu înălțimea potrivită, ambele ergonomice, dacă e posibil. Apoi, camera să fie destul de spațioasă pentru echipamentele necesare bunei desfășurări a activității (imprimante, scanere,etc).

Care au fost cele mai solicitate proiecte în perioada pandemiei?

Am observat o tendință de creștere a cererii pe segmentul rezidențial, mai ales pentru locuințele unifamiliale. De asemenea, a crescut cererea pe segmentul caselor cu structuri de lemn – fie timerframe, fie CLT (Cross-Laminated Timber-panouri din lemn încleiat), date fiind avantajele unei execuții mai rapide și de calitate.

De asemenea, în tema de proiectare pentru noile locuințe pe care le proiectăm, existența unui birou, sau birouri separate, reprezintă o cerință expresă.

Tot mai mulți specialiști susțin că în perioada post-pandemie, o serie de companii din România vor adopta un model de lucru hibrid. Cum credeți că vor arăta birourile în următoarea perioadă?

Conform institutului Gensler, cea mai mare firmă de arhitectură din lume, doar 12% din angajații din SUA vor să lucreze de acasă full time. În România, aproximativ 60% din angajați își doresc să lucreze 1-2 zile de acasă fără a renunța la prezența la birou. Majoritatea angajaților, potrivit Gensler, se așteaptă să se întoarcă într-un mediu de lucru diferit. Situația nu e diferită nici în România.

Astfel, multe spații de birouri se vor reorganiza pentru a corespunde atât noilor măsuri de siguranță cât și așteptărilor echipei.

O importanță mai mare o au acum măsurile de prevenție, de evitare a aglomerației, reducere a densității în zonele de birouri. Spațiile de lucru devin mai mari, fără desk sharing, procedurile de curățenie și acces trebuie să fie stricte. Multe spații de birouri vor reorganiza fluxurile, modifica distanțele între birouri, se va produce integrarea tehnologiei touchless (scanere automate de temperatură, uși de acces cu deschidere automată, grupuri sanitare cu robineți și dispensere automate, etc.).

Vorbim tot mai des de clădiri inteligente cu tehnologie integrată și Inteligența Artificială (AI), care face primii pași și la noi în zona de construcții. De exemplu, o clădire neocupată poate fi controlată de la distanță. Se reglează automat consumul, temperatura, ventilația, iluminatul. Tot automat se pot urmări câte persoane se află simultan într-un spațiu, care e timpul de ocupare al unui birou, etc. Dacă o zonă dintr-un spațiu este neutilizată, atunci acel spațiu se poate folosi pentru altceva sau se poate curăța mai rar.

Birourile ca funcțiune nu vor dispărea, dar necesarul de suprafață se va schimba, odată ce ponderea și frecvența timpului petrecut se vor modifica. Nu trebuie uitată importanța reprezentativității sediului, este locul de întâlnire al echipei. Poate se va muta accentul pe faptul că sediul este locul de întâlnire, de socializare, de reprezentare a valorilor companiei

Care au fost principalele tendințe în arhitectură și construcții din perioada pandemiei?

Anul trecut, experiența timpului petrecut forțat în interior ne-a demonstrat cât de mult influențează calitatea mediului construit confortul vieții. Prin urmare, criteriile de calitate contează mult mai mult, iar caracteristicile pozitive ale unui spațiu construit cântăresc mai greu în alegerea unei locuințe, a unui birou sau chiar a zonei pentru relaxare.

Suntem tot mai orientați către natură, către protecția mediului înconjurător, astfel că în arhitectura clădirilor noi sunt din ce în ce mai folosite materialele naturale și reciclate. Aceeași tendință se observă și în decorare și construcție. În plus, tot mai multe proiecte noi sunt mai izolate, concepute special pentru a valorica avantajul amplasării în mijlocul naturii.

Arhitectura și designul prezentului reflectă tendințele sociale, astfel că utilizarea materialelor reciclate, a surselor alternative de energie și grija tot mai mare pentru mediu sunt tot mai des în prim-plan încă din faza de concept a unui proiect.

Folosirea tehnlogiilor noi și emergente, a elementelor arhitecturale durabile și reducerea consumului de energie reprezintă alte tendințe în arhitectură.

O altă tendință generată de pandemie este necesitatea reconversiei spațiilor de birouri, afectate de fenomenul work from home.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: