Stiri

APT devine PROHUMAN APT și estimează afaceri de peste 70 mil. euro în 2022

Reading Time: 3 minute

Grupul APT, aflat în top 3 pe piața serviciilor de resurse umane, cu un istoric de peste 25 de ani, venituri de 64 de milioane de euro și aproape 4.000 de angajați în 2021, își schimbă denumirea în Prohuman APT și se aliniază astfel la identitatea grupului din care face parte.

Furnizorul de servicii de resurse umane PROHUMAN, liderul pieței de profil din Ungaria, prezent în șapte țări europene (Ungaria, Romania, Slovenia, Croatia, Serbia, Germania și Austria) a achiziționat în 2017 pachetul  majoritar de acțiuni al APT, intrând astfel pe piața românească. Activitatea în România s-a desfășurat, până în prezent, în paralel sub celor două branduri.

Prima jumătate a anului 2022 a favorizat tranziția naturală către alinierea identității companiei românești la elementele de brand PROHUMAN – nume, logo, domeniu web, precum și popularizarea noii identități atât în parteneriatele în care grupul APT este implicat, cât și în mediul de afaceri autohton, în general.

„Fiind în proces de expansiune teritorială la nivel național, am considerat potrivit că este momentul să ne facem cunoscuți sub noul brand PROHUMAN. Acest proces reprezintă o dovadă a evoluției noastre și dorim să ne asiguram partenerii de business, angajații, candidații, că echipa cu care s-au obișnuit deja va fi la fel de dedicată tuturor proiectelor.

Atât grupul din care facem parte din anul 2017, cât și noi, echipa din România, avem planuri frumoase de dezvoltare și continuăm să oferim partenerilor noștri servicii la cel mai înalt nivel calitativ.  Alinierea la brandul PROHUMAN înseamnă în același timp alinierea la viziunea grupului de a îmbunătăți și de a diversifica continuu serviciile și de a deveni lider de piață în topul companiilor de profil din Europa de Est până în anul 2024 ”, spune Sorina Donisa, CEO PROHUMAN APT.

Ce se află în spatele rebranding-ului: dezvoltarea teritorială și de portofoliu

Apartenența la un grup internațional de succes i-a oferit companiei românești APT avantajul de a beneficia de procesul de knowledge sharing la nivel de grup și regional, ceea ce s-a tradus într-un parcurs de continuă creștere începând cu anul 2018. Pe lângă liniile de business deja consacrate, de recrutare și muncă temporară specialiști, compania a dezvoltat substanțial și linia de business de recrutare și muncă temporară blue.

Astfel, Prohuman APT și-a extins atât portofoliul de parteneri, cât și acoperirea teritorială, în prezent, rețeaua ajungând la 6 branch-uri în Brașov, Iași, Timișoara, Sibiu, Craiova și Ploiești, pe lângă sediul central din București.

Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 314 milioane de lei, respectiv 64 mil eur poziționându-se în top 3 jucători pe piața locala de servicii HR. Prin acest proces de rebranding se aliniază nu doar la identitatea de grup, ci și la strategia și dorința de expansiune teritorială a PROHUMAN. Până la finele lui 2022, Sorina Donisa, CEO-ul companiei, estimează afaceri de aproximativ 70 milioane de euro.

Totodată, PROHUMAN APT se mută cu sediul central într-o locație nouă în București iar adresa este Expo Business Park, str. Av. Popișteanu nr. 54A, corp 1, etaj 4, sector 1.

Despre APT

Grupul APT are un istoric de 25 de ani pe piață, fiind unul dintre pionierii serviciilor de resurse umane din România. De-a lungul timpului, compania a evoluat natural și și-a extins aria de servicii și de competență pentru a ține pasul cu provocările unui mediu de afaceri în continuă schimbare și pentru a satisface cerințele din ce în ce mai sofisticate ale clienților săi. Din vara lui 2017, compania a fost achiziționată de Prohuman, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de resurse umane din zona Balcanică

Foto 45807156 © Rawpixelimages | Dreamstime.com

Romanita Oprea

Recent Posts

Emisiile asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030

Doar una din șase (16%) dintre cele mai mari companii din lume este, în prezent, pe drumul corect pentru a…

19 minute ago

Guvernul a semnat acordul pentru achiziția a 32 de aeronave Lockheed Martin F-35

Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…

2 ore ago

Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…

3 ore ago

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

3 ore ago

În ce condiții se pot prelungi contractele de servicii de telefonie, internet sau televiziune

După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…

3 ore ago

Peste 1300 de ONG-uri cer partidelor politice să-și facă publică poziția față de facilitățile fiscale pentru sponsorizarea societății civile

Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…

4 ore ago