Stiri

Aproape jumătate dintre români aleg să ofere cadouri dulci de sărbători

22 dec. 2023 2 min

Aproape jumătate dintre români aleg să ofere cadouri dulci de sărbători

Reading Time: 2 minute

În casele românilor, dulciurile sunt un element esențial al sărbătorilor, subliniază Colliers în cel mai recent raport „Festive Season in CEE”, la care au participat respondenți din România, Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia și Slovacia (CEE-6).

În România, cadourile dulci sunt cumpărate de 45% dintre intervievați, iar în rândul bulgarilor ponderea este de 47%, semnificativ mai mare decât media regiunii CEE-6, unde 27% dintre cei chestionați aleg să dăruiască produse dulci de sărbători. La polul opus se află Cehia (3%) și Slovacia (13%), unde nu se prea cumpără și oferă dulciuri. Același sondaj arată că simbolurile tradiționale de sărbători pentru români sunt cozonacul și plăcintele Pelincile Domnului.

Perioada Crăciunului este caracterizată de numeroase tradiții și specialități culinare. În întreaga Uniune Europeană, fiecare țară se mândrește cu tradițiile sale gastronomice unice, cu un accent deosebit pe dulciurile de sărbători, iar datele Colliers arată că România se numără printre țările UE cu o înclinație puternică pentru dulciuri, în special pentru ciocolată și zahăr pur, acesta din urmă fiind un indicator al faptului că multe dulciuri se coc în casă.

Silviu Pop Colliers

„Am urmărit coșul de consum analizat de Eurostat, care oferă o imagine detaliată a categoriilor de cheltuieli și, examinând produsele zaharoase în general, cum ar fi zahărul, gemurile, ciocolata, bomboanele și produsele de cofetărie, am constatat că țările din Europa Centrală și de Est în general și țările baltice domină primele poziții. Bulgaria se află pe primul loc în UE și nici România nu este departe, produsele zaharoase reprezentând aproximativ 2% din coșul lunar de consum. România și Bulgaria se situează mai jos în UE în ceea ce privește ponderea produselor de cofetărie, dar este esențial de remarcat că bulgarii conduc în ceea ce privește cheltuielile generale pentru produsele zaharoase, în timp ce românii stau mai bine la alte categorii de produse, cum ar fi ciocolata sau consumul de zahăr pur”

Silviu Pop, Director CEE & Romania Research la Colliers.

Sondajul Colliers „Festive Season in CEE-6” arată, de asemenea, și că, în România, mai mult de jumătate dintre cei chestionați cumpără cadouri în ultimul moment, în timp ce în majoritatea țărilor europene, respondenții încep să cumpere cadouri cu una-două luni înainte. Cumpărătorii din țările CEE-6 ( au declarat că cel mai adesea alocă o sumă cuprinsă între 26 și 50 de euro pentru un cadou oferit unei persoane.

Foto: © Travelbook | Dreamstime.com

Array

Articole pe aceeași temă: