Stiri

Aproape 50.000 de autoturisme noi au cumpărat românii în primele 5 luni ale anului. Statistică APIA

Reading Time: 3 minute

Un număr de 47.111 autoturisme noi au fost înmatriculate în România în primele cinci luni, în creştere cu 33,3% faţă de cele 35.346 de maşini înmatriculate în perioada similară din 2021, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Conform sursei citate, după evoluţia importantă a primelor luni, mai 2022 vine cu o creştere de 18,7% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de anul precedent, creştere înregistrată după patru luni de scădere de la sfârşitul anului precedent.

Dacă ne raportăm la anii anteriori, luna mai 2022 este în creştere cu 41,2% faţă de perioada similară din anul 2020 şi cu 21,8% în scădere faţă de mai 2019.

În piaţa naţională, Top 10 mărci autoturisme, plus autovehicule comerciale, după cinci luni din 2022, este condus de către Dacia (12.842 unităţi), urmată de Ford (4.683 unităţi), Hyundai (3.921 unităţi), Toyota (3.880 unităţi), Renault (3.743 unităţi), Volkswagen (3.382 unităţi), Skoda (3.307 unităţi), Mercedes Benz (3.010 unităţi), Peugeot (1.855 unităţi) şi Kia (1.090 unităţi).

Totodată, autoturismele (care reprezintă aproximativ 83% din total) au înregistrat, în luna mai 2022, un volum de 10.080 unităţi, cu 24,2% mai mult decât în luna similară din 2021.

În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu o cotă de 45,8%, în creştere cu 1,2% faţă de 2021, urmat de Clasa C cu o cotă de 25,3%, în scădere cu 1,5% şi Clasa B cu o cotă de 16,4%, în scădere cu 3,1% faţă de cota deţinută în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Creștere a mașinilor diesel

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele cinci luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 38,5% faţă de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 23,5% faţă de primele cinci luni din 2021 şi deţin o cotă de 15% din total.

Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să deţină, după cinci luni din 2022, o cotă de piaţă de 19,9%, care depăşeşte cu 4,9% şi 2.329 unităţi cota deţinută de motoarele diesel.

Ca şi în anul 2021, când, deşi s-a înregistrat o scădere a achiziţiilor de autoturisme în general, cele ‘verzi’ au performat, în anul 2022, achiziţiile din această categorie s-au dublat (+135,8%) comparativ cu perioda similară a anului trecut. În acest context, este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+513,6%) şi a celor plug-in hybrid (+145%).

Dacia Spring, cea mai vândută mașină electrică

În intervalul ianuarie-mai 2022, primele 5 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu 1.884 unităţi, model lansat în 2021, Tesla Model 3, 257 unităţi, cu o creştere de 19 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, Hyundai Kona cu 206 unităţi, în creştere cu 663,0%, Volkswagen e-UP! cu 128 unităţi, în creştere cu 13,3% şi Renault Zoe cu 124 unităţi, în creştere cu 158,3%.

În ceea ce priveşte autoturismele Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 140 unităţi, +191,7%, urmată de Mercedes Benz GLE cu 126 unităţi, +186,4%, Hyundai Tucson cu 105 unităţi, Mercedes Benz GLC cu 95 unităţi, în creştere cu 86,3% şi Renault Captur cu 92 unităţi, în
creştere cu 31,4%.

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota Corolla cu 903 unităţi, în creştere cu 27,7% faţă de 2021, urmată de Toyota C-HR cu 765 unităţi şi 14,7% creştere, apoi Toyota RAV4 cu 541 unităţi, în creştere cu 14,4%.

„Analizând evoluţia autoturismelor cu tracţiune integrală (4×4), observăm că, după cinci luni din 2022, acestea deţin o cotă de piaţă de 20,5%, corespunzătoare unui volum total de 9.669 unităţi, în creştere cu 4,9% faţă de anul 2021, când se înregistrau 9.213 unităţi.”, precizează reprezentanţii APIA.

În ceea ce priveşte tipul proprietarului, cele mai multe achiziţii de autoturisme în mai 2022 au fost realizate de către persoane juridice, care acoperă 65% din totalul achiziţiilor de autoturisme.

Pe de altă parte, autovehiculele comerciale uşoare înregistrează, în mai 2022, o scădere de 6,4% faţă de luna mai 2021. Pe ansamblul celor cinci luni din acest an, se remarcă o scădere de 15,2%, care consemnează o evoluţie opusă faţă de cea a autoturismelor (+33,3%).

Cristi Dorombach

Recent Posts

Paul Radu Grigoriu: Cine îi face înțeleși pe europarlamentari

Pentru a se înțelege unii cu alții, europarlamentarii au nevoie de interpreți chiar și în ”casa lor”, fie că este…

3 minute ago

Mitsuharu Tsumura: Măiestrie japoneză, savoare peruviană 

Cum a reușit Mitsuharu Tsumura să facă din Maido unul dintre cele mai bune cinci restaurante din lume cu propriul…

8 ore ago

Emisiile asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030

Doar una din șase (16%) dintre cele mai mari companii din lume este, în prezent, pe drumul corect pentru a…

15 ore ago

Guvernul a semnat acordul pentru achiziția a 32 de aeronave Lockheed Martin F-35

Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…

17 ore ago

Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…

17 ore ago

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

18 ore ago