Aplicația 24pay activează opțiunea de plăți facturi
Reading Time: 2 minuteÎncepând cu luna octombrie, serviciul de Plăți Facturi devine disponibil în aplicația 24pay, cunoscută până acum ca soluție de plată digitală pentru transportul în comun dezvoltată de compania PTP Online și deținută de PayPoint România.
Pe lângă serviciul de plată a transportului în comun disponibil în 18 orașe din România, utilizatorii aplicației 24pay pot plăti direct din aplicație facturile de utilități, servicii financiare, telefonie mobilă și altele.
Lansarea noii funcționalități permite atât utilizatorilor dispozitivelor Android, Huawei cât și utilizatorilor dispozitivelor iOS, să plătească rapid și în siguranță facturile pentru furnizorii de utilități (apă, gaze, energie), telefonie mobilă, salubritate, dar și alte tipuri de servicii.
Utilizatorii au la dispoziție 3 modalități prin care pot achita valoarea facturilor:
- scanare factură
- import factură direct din aplicație sau import factură din email
- introducerea manuală a codului de bare
Facturile pot fi plătite rapid și simplu prin intermediul cardului bancar salvat în aplicație. Plățile pentru achitarea facturilor, dar și pentru achiziționarea biletelor sunt derulate în baza parteneriatului încheiat cu Banca Transilvania.
„Ne bucurăm să lansăm în aplicația 24pay o nouă funcționalitate utilă, care poate eficientiza procesul de plată lunară a facturilor pentru orice utilizator. Suntem în plin proces de îmbunătățire a aplicației 24pay, cu obiectivul de a o transforma într-o soluție de plată digitală completă și accesibilă oricărui român. Vom continua să adăugăm și alte servicii în aplicație, este doar primul pas pe care îl facem în această direcție.” – a declarat Utku Ogrendil, CEO PayPoint Services.
Noua funcționalitate este disponibilă utilizatorilor din toată țara, indiferent dacă serviciul de plată pentru transportul în comun este sau nu activ în orașul lor.
Aplicația 24pay a ajuns la peste 1.000.000 de descărcări în magazinele online de aplicații și este disponibilă pentru plata transportului în comun în 18 orașe din România, printre care București, Iași, Brașov, Cluj-Napoca sau Constanța. Lansată în urmă cu 4 ani, a devenit aplicația mobilă pentru transport în comun cu cea mai mare extindere la nivel național. Este un mijloc de plată sigur și ușor de folosit pentru călătorii care folosesc mijloacele de transport în comun și își doresc să achiziționeze digital titlurile de călătorie.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz