Anul viitor vrem si business, si premii
Reading Time: 2 minuteDupa primul Grand Prix in Romania si in regiune la Cannes si un Titanium Lion, ce altceva si-ar mai putea dori un director de creatie? Adrian Botan vrea in continuare premii si clienti noi. Numai ca ordinea este inversa. Businessul e pe primul plan.
La momentul bilantului, ce ati include in topul realizarilor? Dar intr-un clasament al esecurilor?
Nu o sa vorbesc de premii. Le consider o consecinta a unor realizari. Nici despre esecuri. Ma intereseaza viitorul La capitolul realizari sunt foarte mandru ca am reusit sa mentinem McCann pe primul loc intre agentiile din Romania si din regiune trecand prin mai multe cicluri generationale si economice. Un moment critic a venit dupa realizarile din 2006 si 2007, cand ni se parea chiar si noua ca ne-am atins limita. Este foarte greu sa te mentii acolo sus atat de mult si sa raspunzi unor intrebari de genul “Ce urmeaza?” dupa un mare succes. Din fericire, a venit criza si asta ne-a fortat sa ne focusam pe business mai mult ca oricand si ne-a dat un nou obiectiv.
A doua realizare de care ma bucur este ca am reusit sa ne mentinem standardele creative ridicate chiar si in perioada crizei. Noi am continuat sa facem campanii bune, am reusit sa mentinem echipa si cultura McCann, chiar in perioada aceasta foarte dura, si faptul ca am decis sa nu facem reduceri masive ne-a ajutat. Publicitatea este un business de moral, bazat pe redundanta. Practic, esti platit ca sa iti arunci ideile proaste la cos si orice “restructurare” diminueaza cantitatea si deci calitatea ideilor. Am vazut cateva agentii bune care au fost decimate si demoralizate de taierile din 2009. Pacat. Al treilea lucru si cel mai important a fost ca am reusit sa crestem o a doua generatie de aur, dupa echipa din 2006 – 2007, din oameni care sunt la primul sau al doilea job la noi. De fapt, daca te uiti putin in urma, vezi ca McCann este o foarte buna scoala de directori de creatie.
Toate aceste realizari depind de echipa. Cum va alegeti oamenii de creatie?
Imi place sa angajez oameni de la care simt ca am de invatat. Nu sunt genul de director de creatie care se inconjoara de copii sau epigoni – stiti genul acela care umbla cu o gasca de admiratori care ii sorb vorbele.
Sunt destul atent la “bullshit”, nu imi place sa fiu periat. Imi place sa lucrez cu indivizi puternici, care, la o adica, pot sa ma contrazica in mod coerent si care cred in opiniile lor. Evident, sunt platit ca sa imi exercit dreptul de veto creativ si uneori o fac destul de radical.
Ce competitii sunt pe lista de prioritati a McCann in 2012?
Pe primul plan e competitia pentru business regional si global. Businessul este pentru noi o prioritate, vrem ca premiile sa vina ca rezultat a ceea ce facem. O sa participam la Effie (pentru piata interna), Golden Drum
(pentru regiune) si Cannes (pentru global). Mai sunt si alte competitii in calendar, dar acestea sunt focusul
nostru.
Ce criterii ar trebui sa indeplineasca noul festival local de creativitate ce va fi organizat anul viitor de ADC*RO pentru ca McCann sa inscrie lucrari?
Sa nu devina o platforma de lobby pentru unii si altii. Sa fie un festival independent*.
Ce nu va place in competitiile locale de publicitate?
Nu imi place atunci cand se face mai multa politica decat munca.
Ce planuri v-ati facut pentru 2012? Premii sau new business?
Ambele. Dar ordinea este inversa: intai businessul si apoi premiile
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz