MarComm

Anul 5 de Mavericks și Andra Negru. De la primul Maverick la General Manager al agenției

Reading Time: 4 minute mavericks are un nou general manager15 sept. 2021 4 min

Anul 5 de Mavericks și Andra Negru. De la primul Maverick la General Manager al agenției

Reading Time: 4 minute

Mavericks este o agenție de digital marketing specializată în performance media; heart-driven performance media spun cei de la Mavericks. Astăzi agenția împlinește 5 ani de existență și evoluția celor 5 ani este una care ne povestește mult despre importanța tot mai mare pe care o au platformele de advertising precum Google, Facebook, LinkedIn sau TikTok în peisajul digital din .ro.

Mavericks în cifre după 5 ani de existență

Agenția a plecat de la zero pe 13 septembrie 2016 și a ajuns în acești 5 ani la niște cifre importante. În primul rând Mavericks a avut în total 28 de angajați din care 18 sunt și în prezent în echipă. În această echipă am gestionat un număr de 312 conturi, iar 108 sunt active și în prezent. 

La nivel de bugete gestionate, pe principalele 2 platforme de advertising Mavericks a gestionat peste 25 de milioane de euro iar ponderea cea mai mare, de 65% din acest buget, a fost în Google Ads deoarece și rezultatele de aici au fost cele mai bune în vedere atingerii obiectivelor clienților din portofoliu. 

Ce înseamnă bugetul de 25 de milioane de euro manageriat în cei 5 ani? Peste 175 de milioane de click-uri, aproximativ 10 miliarde de afișări ale ad-urilor și peste 5 milioane de obiective îndeplinite (vânzări, lead-uri generate, abonări la newsletter etc.).

Pentru că e o agenție de performance media și lucrează toată ziua cu cifre, estimări și metrici au măsurat și volumul de mail-uri și materiale schimbate cu clienții: au fost primite peste 600.000 de mail-uri și trimise 150.000. În același timp au fost generate peste 16.000 de documente: de la prezentări, rapoarte, analize, propuneri, benchmark-uri, flow-uri de lucru, exporturi de campanii sau bannere și video-uri urcate în platformele de advertising. 

mavericks

Schimbări pentru următorii 5 ani de Mavericks

În 5 ani lucrurile au evoluat foarte mult atât la nivel de echipă, clienți, bugete gestionate. Au existat în schimb două constante care au ajutat ca toate aceste schimbări să fie adaptate mai ușor: Dragoș Smeu, fondatorul agenției și Andra Negru, primul angajat în echipă, primul Maverick care de 2 ani coordonează departamentul principal din Mavericks, departamentul de performance media. 

După 5 ani de experiență în performance media, după ce de 5 ani a ajutat la dezvoltarea și scalarea acestui business, a participat activ la schimbări, recrutări, stabilirea de flow-uri de lucru, update-uri legate de platforme, managementul relației cu clientul și mai ales coordonarea echipei de +10 specialiști pentru Andra Negru va urma o altă provocare. 

Începând cu anul 5 de Mavericks, Andra Negru devine General Manager al Mavericks. Preia funcția de la Dragoș care urmează să se implice mai mult în proiecte educaționale interne și externe. Așadar Andra va fi noul General Manager al agenției și va prelua atât partea de planificare și gestionare a obiectivelor agenției cât și coordonarea întregii activități în Mavericks.

Andra

“Poate că atunci când vezi 5 ani undeva nu pare atât de mult timp. Pentru mine însă, acești 5 ani au fost cei în care am învățat cel mai mult și m-au ajutat să devin cea mai bună versiune a mea. În Mavericks am învățat cum să fac o campanie de search sau o strategie de performance media, iar în timp am învățat ce înseamnă să coordonezi un departament, să lucrezi cu o echipă de 11 specialiști, cum să gestionăm împreună peste 100 de conturi sau cum să facem față provocărilor care apar în viața de agenție, atât din din perspectivă business, cât și din prisma echipei..

În următorii 5 ani ne dorim să punem accentul pe educație, la o scară mult mai mare. Avem know-how-ul necesar, avem o echipă bine pregătită în tot ce înseamnă campanii performance media, așa că ne dorim ca împreună să punem bazele campaniilor de performance pe care o să le vedem mâine. Avem parteneriate cu asociațiile studențești prin intermediul cărora învățăm studenții pasionați de marketing online despre performance media, am lucrat intens la Mavericks Digital Academy, școala noastră de performance media pentru specialiștii de marketing online, iar pentru ediția a IV -a ne propunem o programă mult mai aplicată, iar în anul următor avem în plan evenimente dedicate pasionaților de performance media, cursuri în cadrul Mavericks Digital Academy și multe acțiuni alături de studenții pasionați de marketing și nu numai.”

a declarat Andra Negru, General Manager Mavericks

“Este pasul natural în evoluția Mavericks. Andra a fost alături de mine în tot acest proces și a fost omul care a pus în realitate toate planurile din agenție. A început din prima zi de Mavericks și în acest moment este omul care coordonează două treimi din echipa din agenție. Începând cu lockdown-ul de anul trecut Andra a fost în echipa de management de criză și de atunci deciziile le-am luat împreună: de la direcții de dezvoltare până la planuri de creștere și retenție a clienților și echipei. Am început împreună, am trecut împreună printr-o criză și de acum e momentul ei să strălucească și să pună Mavericks pe niște piloni de stabilitate și consolidare și mai mare pentru următorii 5 ani. Are planuri mari pe care abia aștept să le văd puse în aplicare.”

a declarat Dragoș Smeu, Fondator Mavericks.
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: