Analize Companii Stiri

Antreprenoriatul, interes foarte mare la nivel global în 2020

1 feb. 2021 4 min

Antreprenoriatul, interes foarte mare la nivel global în 2020

Reading Time: 4 minute

Antreprenoriatul este în continuare extrem de atractiv pe tot globul, tot mai mulți oameni fiind dornici să dețină propria afacere. Ultimul raport Amway Global Entrepreneurship Report (AGER) examinează tipurile de afaceri urmărite de respondenți, împreună cu principalele beneficii și provocări ale lansării unei afaceri proprii.

Constatările sunt deosebit de utile pentru lideri mondiali, companii și consumatori pentru a înțelege mai bine nuanțele pe care le presupune antreprenoriatul ca o oportunitate de carieră viabilă. În ultimul deceniu, Amway a efectuat cercetări globale aprofundate pe această temă, examinând percepțiile și atitudinile consumatorilor față de antreprenoriat.

„De la lansarea AGER în 2010, ne-am uitat la modul în care factorii externi și motivațiile interne influențează comunitățile caracterizate de spirit antreprenorial. Anul acesta, AGER reafirmă sănătatea globală a antreprenoriatului și demonstrează perspective și oportunități cheie pentru potențialii proprietari de afaceri, cei mai interesați de aceste oportunități fiind în special femeile și cei cu vârsta sub 35 de ani. Se așteaptă ca această tendință să crească în anii următori, creând noi oportunități de a cultiva antreprenoriatul, care prinde avânt în întreaga lume, întrucât există beneficii evidente în a fi proprietarul unei afaceri”, a spus Ana M. Romero-Martínez, profesor asociat în management strategic și antreprenoriat și vice decan pentru afaceri internaționale și economice, Universitatea Complutense din Madrid. „Pe măsură ce această tendință continuă să crească, ne putem aștepta la un aflux de antreprenori care urmează o carieră aliniată cu pasiunile lor personale”.

Rezultate-cheie 2020

Raportul a arătat că 57% dintre respondenții la nivel mondial își doresc să dețină propria afacere, fie acum, fie în viitor, iar în România procentul acestora se ridică la 75%. Împreună cu dezirabilitatea, raportul din acest an a examinat tipurile de afaceri pe care oamenii sunt interesați să le urmărească (vânzare tradițională, vânzări directe, social selling, freelancing, franchising, social influencer, etc) și abilitățile și resursele de care au nevoie pentru a avea succes.

Respondenții din România s-au declarat interesați în proporție mare de e-commerce – 65% și freelancing și dezvoltarea afacerii lor folosind canalele social media în proporție de 67%.

De asemenea, studiul a dezvăluit principalele provocări legate de începerea unei afaceri și beneficiile percepute în a deveni proprietar de afacere.

Când pasiunea întâlnește un scop

Potrivit raportului global din acest an, 68% dintre respondenți menționează că primul avantaj al unui antreprenor este abilitatea de a lucra la ceva care îi pasionează. Aceasta este urmată de abilitatea de a fi propriul șef (64%) și de a avea ocazia unor venituri suplimentare (62%). Acest lucru este valabil mai ales pentru respondenții sub 35 de ani. În acest caz ponderile din România sunt similare celor globale.

Vârsta nu este doar un număr

Înțelegerea antreprenorilor din diferite grupe de vârstă și ceea ce îi motivează, le permite organizațiilor și consumatorilor să-i sprijine mai bine pe cei care își doresc să dețină o afacere. Vârsta are un impact semnificativ asupra optimismului cu care e abordat antreprenoriatul. Raportul din acest an a confirmat faptul că dorința de a începe o afacere se diminuează pe măsură ce consumatorii îmbătrânesc. Dintre cei chestionați, 66% dintre respondenții cu vârsta sub 35 de ani consideră că a avea propria afacere este o oportunitate, comparativ cu 52% dintre cei cu vârsta peste 35 de ani. La nivel local peste 77% dintre respondenți cu vârsta sub 35 de ani sunt mai interesați de social selling comparativ cu 62% cu vârsta peste 35 de ani.

Diferențele de gen continuă să crească

Genul joacă un rol cheie în conturarea spiritului antreprenorial al consumatorilor. Raportul din acest an arată că, la nivel global, bărbații (59%) continuă să exprime un interes mai mare în a-și începe propria afacere în comparație cu femeile (55%).

Bărbații (38%) sunt, de asemenea, mai încrezători în a deține abilitățile necesare pentru a începe o afacere în comparație cu femeile (32%) și se simt mai încrezători în a-și folosi rețelele sociale pentru a face acest lucru. În același timp, femeile cu vârsta sub 35 de ani au menționat începerea unei afaceri ca o oportunitate de a fi independente în timp ce lucrează la ceva care le pasionează.

Aptitudinile contează

Începerea unei afaceri necesită identificarea abilităților și resurselor necesare pentru a genera succes. Dintre cei chestionați, la nivel global mai mult de jumătate (52% nivel global și 63% România) dintre respondenți consideră că posedă abilitățile necesare pentru a începe o afacere, cu toate acestea, doar 35% la nivel global și 30% în România declară că au resursele necesare pentru a face acest lucru. În România această constatare indică oportunitățile de creștere pentru a umple golurile de calificare și pentru a spori accesul la resurse, ceea ce face antreprenoriatul mai fezabil.

Antreprenoriatul este despre depășirea obstacolelor

Începerea unei afaceri poate prezenta noi provocări și oportunități pentru viitorii proprietari de afaceri. Dintre cei chestionați, atât la nivel global, cât și în România 45% menționează capitalul drept bariera numărul unu în calea intrării în antreprenoriat, aceasta fiind urmată de frica de eșec (33% nivel global, respectiv 32% România) și de îngrijorările cu privire la recuperarea investiției într-un timp rezonabil (31% nivel global și 28% România).

Ponderea social media

În general, respondenții consideră impactul rețelelor de socializare pozitiv asupra afacerilor. În România 71% dintre respondenți declară că își vor folosi propria rețea socială dacă vor începe o afacere, comparativ cu 61% la nivel global. Cu toate acestea, aproximativ 1/3 dintre respondenți nu cred că au o rețea suficient de mare pentru a-și promova în mod eficient afacerile. Acest lucru este valabil mai ales pentru persoanele în vârstă, deoarece cei cu vârsta sub 35 de ani sunt mai predispuși să-și promoveze afacerea prin intermediul rețelelor sociale, comparativ cu omologii lor peste 35 de ani.

Prima iterație a AGER a fost lansată în 2010 sub denumirea de Amway European Entrepreneurship Report, apoi s-a extins la nivel mondial în 2013 cu AGER. Raportul din acest an se întinde pe 25 de piețe, printre care și România și 23.808 de bărbați și femei au fost implicați în sondaje. AGER 2020 a fost realizat ca un sondaj cantitativ online de către Amway, în parteneriat cu Ipsos, utilizând Ipsos Global Omnibus din septembrie până în octombrie 2019.

La nivel local au participat 1064 de persoane reprezentative pentru categoria generală de populație cu studii peste medie. Metodologia a fost studiu cantitativ online Ipsos Global Omnibus.

Amway este o afacere de vânzare directă de 8,6 miliarde de dolari, cu sediul în Ada, Michigan, SUA. Mărcile cele mai vândute pentru Amway sunt vitaminele, minerale și suplimentele dietetice Nutrilite™, produsele cosmetice Artistry™ pentru îngrijirea pielii și machiaj și sistemele de tratare a apei eSpring™ – toate vândute exclusiv de distribuitorii Amway. Vânzările globale din 2017 au făcut din Amway numărul 1 de vânzări directe din lume, potrivit News Selling Direct 2018 Global 100.

Credit foto: Photo 57328128 © Adrian825Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: