La 49 de ani, Camelia Elena Popescu a renunțat la un job sigur și, fără niciun ban în buzunar, încurajată de o poveste a bunicii sale, a pornit pe drumul antreprenoriatului. Astăzi, la aproape 70 de ani, Destine Holidays, parte din Destine Holding, este un jucător important în domeniul turismului și are planuri mari de dezvoltare.
Camelia Elena Popescu, unul dintre membrii fondatori ai Destine Holding ne-a povestit cum a găsit curajul să reintre pe drumul antreprenoriatului după două falimente, dar și care au fost cele mai valoroase lecții de business pe care le-a învățat în tot acest timp.
Dacă ar fi să mă întorc la acel moment aș răspunde sincer că nu am avut curaj. Am luat o decizie încurajată de o poveste a bunicii mele și motivată de copiii mei. Plecam de la un job sigur, cu salariu fix și prime trimestriale, dar cu un stres care mă dărâma psihic.
Bunica mea mereu ne povestea despre copilăria ei plină de greutăți, erau șase fete și un băiat. Tatăl ei avea doar un car cu boi, iar mama stătea acasă și avea grijă de copii. Mintea mea îmi spunea în fiecare moment că dacă ei au putut, și eu pot, chiar dacă voi mânca ceai cu pâine în fiecare zi! Trebuie să fiu sănătoasă să îmi pot crește copiii liniștită.
Nu a fost ușor, nu știam ce voi face, unde mă voi duce. Până la acel moment eu mă confruntasem deja cu falimentul, când am deschis două firme, pe care am fost apoi nevoită să le închid. Lipsa de cunoșințe și de experiență și-au spus cuvântul. Am deschis aceste firme, de care mă ocupam după orele de serviciu, în speranța că voi reuși să le ofer copiilor mei tot ce este mai bun, că voi avea resurse financiare pentru familia mea. Dar fiind tot timpul ocupată, relația cu familia s-a deteriorat, iar financiar a fost un eșec.
Astăzi, pot spune că a fost cea mai bună decizie din viața mea, am înțeles că ceea ce credeam într-un anumit moment din viață că este o tragedie este de fapt cel mai bun lucru care se poate întâmpla. Și am avut lângă mine oameni minunați. Cel mai mare ajutor l-am primit de la o prietenă care mi-a facut cadou o carte – Lasă grijile, învață să trăiești de Dale Carnegie. Atunci am simțit că pentru prima dată mi-am asumat responsabilitatea pentru viața mea.
Am început să activez într-un MLM cu produse pe bază de aloe, m-am întors la statutul de angajat pentru o perioadă de un an, am fost consultat într-o firmă de asigurări de viață, dar nu prea mi-a reușit nimic. Munceam mult și câștigam puțin. Apoi cineva m-a înscris la un curs de brokeri, fără să-mi dea detalii, și așa m-am trezit într-o firmă de brokeraj de asigurări. Am fost speriată, dar lipsa resurselor m-a motivat, mi-am dat voie să greșesc, să am răbdare cu mine, să accept 600 de refuzuri, să analizez și să învăț din fiecare eșec. Când am început să am și timp și bani, am înțeles că sunt pe drumul meu. Mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu oamenii, să discut, să explic, să construiesc echipe și mai mult decât atât, am avut curaj să îmi doresc să am propria afacere. Tot ce am învățat în această perioadă m-a pregătit pentru momentul „mai 2007”, când împreună cu colegi și vechi prieteni am pus bazele unui nou concept, o societate pe acțiuni. Visul nostru în acel moment a fost de a ajuta cât mai mulți oameni să își protejeze și să-și schimbe viața și așa s-a născut deviza „Destine Schimbă Destine”. La început, Destine Holding avea doar o firmă, cea de brokeraj în asigurări. În 15 ani de activitate am creat încă cinci firme, iar ultima este agenția de turism Destine Holidays. În toată această perioadă am avut multe provocări din care am învățat și care m-au transformat, am construit și am consolidat firmele create.
Pentru că mi-a plăcut să lucrez cu oamenii, să împărtășesc cu ei din experiența mea, am devenit Formator și Formator de formatori, ținând cursuri de motivare și specializare, atât pentru dezvoltare personală, cât și antreprenorială pentru mai mult de 2.000 de persoane în ultimii 10 ani. Am mers mai departe și am devenit membru certificat John Maxwell Team Romania, fiind autorizată ca trainer, speaker, coach JMT începând cu 2016, respectiv trainer și consultant în Metoda comportamentală DISC începând cu 2020.
În perioada pandemiei și noi ca agenție ne-am confruntat cu aceleași provocări cu care s-a confruntat întreaga piață. Pentru noi șocul a fost și mai mare, având în vedere că la acel moment eram pe piață doar de un an și jumătate. Am închis porțile pentru clienți și ne-am orientat pe pregătirea forțelor de vânzare și a proceselor la nivelul firmei pentru momentul în care cererea se va restabiliza. Am reînceput activitatea concentrându-ne pe turismul domestic, oferind pachete turistice în stațiunile din țară, făcând contracte directe cu hoteluri și pensiuni.
În toată această perioadă am învățat că afacerile se fac cu oameni, că sunt pentru oameni. Sunt atentă la detalii, ascult, am răbdare să construiesc totul pas cu pas, îmi fixez obiective, previzionez alternative și mă adaptez la schimbări. Am mai învățat care este deosebirea dintre un manager și un leader și cum să îmbin în mod armonios aceste două strategii de conducere, să motivez și să țin aproape echipa. Cred că este important să îți planifici călătoria, dar la final contează cum te-ai transformat tu ca individ, ce lecții ai învățat. Am înțeles că exteriorul nu este altceva decât o reflexie a interiorului nostru. Când un antreprenor are claritate în gânduri, este echilibrat în decizii și mai ales este animat de o motivație puternică, nu are cum ca acel vis să nu devină realitate. Am învățat ce înseamnă un leader, m-am transformat într-un leader, am învățat să ascult colaboratorii și clienții oferindu-le un produs adecvat nevoii lor.
Întotdeauna mi-a plăcut să călătoresc, să descopăr locuri, tradiții și oameni noi. Am călătorit în concedii, am călătorit la cursuri, de fiecare dată aveam notate obiectivele pe care nu voiam să le ratez. Fiecare călătorie te face mai bogat, îți deschide mintea și orizontul să înțelegi locul și oamenii să poți face comparații cu cine ești tu și cu ce ai. Și în final să poți să fii recunoscător pentru ce ai descoperit în fiecare călătorie. Călătoriile sunt singurul lucru care costă bani, dar ne face infinit mai bogați. Bucuria de a ajunge în locuri văzute doar în fotografii sau în documentare este de nedescris, trebuie să o trăiești. Orice călătorie te poate lăsa fără cuvinte, apoi te transformă într-un povestitor.
Obiectivul meu este să dezvolt brandul Destine Holidays, brokerul tău de vacanțe. Vreau să îi ajut pe oameni să înțeleagă rolul unui broker de vacanțe în viața lor, să știe că pe lângă brokerul de investiții sau de asigurări, la fel de important este să ai și un broker de vacanțe. Brokerul de vacanțe înseamnă economie de timp și de bani, el pune la dispoziția clientului un hipermarket cu vacanțe și instrucțiuni de folosire, la îndemână.
Planurile mele pentru dezvoltarea agenției pe care o conduc sunt concentrate pe două direcții: să stârnesc curiozitatea turiștilor care doresc să călătorească în țară și străinatate, să îi ajut să afle cât mai mult despre locurile vizitate. Vreau să ofer vacanțe de relaxare active, cu program integrat de spa, yoga, meditații și vizite la obiective turistice, iar a doua direcție de dezvoltare este să fac circuite pentru turiștii străini care să cunoască și să învețe tradițiile noastre populare, să descopere cu adevărat România.
Sala Studio, un nou și modern spațiu de spectacole, s-a redeschis vineri la Constanța, în cadrul Teatrului de Stat. Singura…
Grupul Banca Transilvania anunță prima fuziune în rândul subsidiarelor achiziționate în acest an de la OTP Group, între BT Leasing…
CCR a decis confirmarea rezultatului primului tur și a confirmat calendarul inițial al alegerilor prezidențiale, cu al doilea tur de…
Hidroelectrica anunță recepția lucrărilor de retehnologizare pentru Hidroagregatul nr. 5 (HA5) din cadrul Centralei Hidroelectrice Stejaru prin retehnologizare, puterea HA5 a…
Rituals Cosmetics, brandul internațional specializat în produse de îngrijire naturală a corpului și a pielii, parfumuri pentru casă și seturi…
Din 15 decembrie 2024, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2024-2025, ce va fi valabil până la data de…