Stiri

Animax deschide opt magazine până la finalul anului

Reading Time: 2 minute

Cu o investiție de 100.000 de euro, Animax plănuiește deschiderea a două magazine noi, unul în București, în timp ce al doilea spațiu al companiei din grupul Pet Network International va fi amplasat în Turda. Planurile companiei nu se opresc aici, în contextul în care, până la finele anului, reprezentanții Animax estimează inaugurarea a încă șase unități și creșterea cifrei de afaceri cu 15% față de 2021

Animax România, retailerul specializat pe oferta de produse, servicii și consultanță în domeniul îngrijirii animalelor de companie, își extinde luna aceasta rețeaua cu două magazine: 14 septembrie – București, str. Drumul Binelui, sector 4, și 22 septembrie – prima locație din municipiul Turda, județul Cluj, în noul complex comercial FunShop Park. Aceste două unități se alătură celor 116 deschise la nivel național.

De asemenea, compania anunță deschiderea a încă șase magazine pe teritoriul României până la sfârșitul anului.

„Avem peste 500 de angajați, iar numărul acestora crește cu fiecare magazin deschis, ceea ce ne dă un avânt tot mai puternic pentru extinderea rețelei, știind că, astfel, creăm locuri de muncă și ajutăm comunități. Mai mult, nu ne vom opri nici în 2023, vom continua expansiunea la nivel național”, spune Ioana Socaciu, Head of Retail Animax România.

Fiecare magazin Animax reprezintă o investiție de peste 50.000 de euro, rețeaua extinzându-se, de la începutul anului, cu patru astfel de unități care oferă proprietarilor de animale de companie o gamă completă de produse și servicii pet retail.

„Cel mai important lucru este, în afară de faptul că iubitorii de animale de companie găsesc în magazinele noastre tot ce au nevoie pentru îngrijirea companionilor lor necuvântători, că echipa noastră le vine mereu în ajutor cu sfaturi și sugestii utile. Ne axăm pe consilierea clienților pentru că le înțelegem pasiunea. Clienții au simțit asta și au devenit fideli brand-ului Animax, drept pentru care ne mândrim, pe bună dreptate, cu o comunitate extinsă la nivel național”, explică Ioana Socaciu, Head of Retail Animax România.

Parte a grupului Pet Network International, Animax deține o rețea de magazine cu 116 unități pe teritoriul României. În 2021, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 52.5 milioane de euro și estimează o creștere cu 15% pentru anul în curs.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Micii producători artizanali vin în premieră la FoodService & Hospitality Expo 2024, alături de ALAS

Producătorii artizanali vin în premieră la Foodservice & Hospitality Expo 2024, alături de ALAS/Asociația Lanțului Alimentar Scurt, la un stand…

8 ore ago

Studiu Reveal Marketing Research: Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren

Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research și-a propus să afle mai multe detalii despre modul în care românii percep și…

8 ore ago

NEXXT Summit: AI în acțiune – pregătim generațiile care schimbă viitorul

NEXXT Summit 2024 s-a încheiat cu succes, demonstrând încă o dată că România are potențialul de a deveni un centru…

8 ore ago

București, pe locul 5 în topul destinațiilor de Craciun din Europa

Platforma de influencer marketing Heepsy a realizat un research pentru a identifica care sunt capitalele europene cu cele mai multe…

8 ore ago

Limitless Agency – vânzări record de 100 milioane euro de Black Friday 2024

Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenții de marketing digital din România, a înregistrat vânzări record de Black Friday…

10 ore ago

Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide pe 15 noiembrie

Sibiu redevine Capitala Crăciunului vineri, 15 noiembrie, de la ora 18:30, când luminile festive vor străluci în bradul de Crăciun…

12 ore ago