Management Stiri

Angajații au lucrat mai mult de acasă decât munceau la birou

19 nov. 2020 3 min

Angajații au lucrat mai mult de acasă decât munceau la birou

Reading Time: 3 minute

Aproape 40% dintre angajații care au lucrat de acasă în perioada de pandemie spun că au muncit mai mult, ca timp alocat de acasă, în timp de 25% susțin că nu au observat un tipar și că muncesc la fel de mult în ambele situații.

37% dintre respondenții care au experimentat și munca de la birou și munca de la domiciliu/ regimul telemuncă spun că lucrează mai mult, ca timp alocat, atunci când muncesc de acasă. 35% spun că nu au observat un tipar sau lucrează la fel de mult în ambele situații, iar cei mai puțini, 28%, sunt de părere că muncesc mai mult de la birou. Acestea sunt o parte dintre rezultatele unui studiu realizat de agenția de cercetare de piață Wisemetry Research. Printre principalele motive ale unui program prelungit de acasă sunt: apar spontan mai multe activități ce trebuie rezolvate (47% dintre respondenți), vor să demonstreze că pot lucra eficient sau chiar mai eficient de acasă (42%), preferă să nu se întrerupă din ritmul de muncă (38%), întreruperi datorate membrilor familie cu activități casnice (30%).

Interesant este că în comparație cu bărbații, femeile se regăsesc în mai mare măsură în situația de a munci mai mult atunci când lucrează în regim telemuncă. Mai mult de atât, în rândul celor care se întrerup de la sarcinile de lucru pentru a se ocupa de activități domestice 78% sunt femei și doar 22% sunt bărbați.

Întreruperile din timpul zilei pot impacta în mod real timpul alocat lucrului, prin fragmentarea fluxului de concentrare, sau pot genera percepția că s-a muncit mai mult prin prisma faptului că duc la epuizare mentală și la un efort sporit/ ritm alert de activitate pe parcursul zilei.

În comparație cu munca de la birou, telemunca încurajează gândirea creativă, dar pentru unii angajați poate întreține stări de anxietate și poate îngreuna comunicarea între colegi.

Peste o treime dintre respondenți consideră că sunt mai creativi atunci când muncesc de acasă, în timp ce un sfert apreciază că munca de la birou îi ajută să fie mai creativi. În plus, munca de acasă pare să încurajeze și adoptarea unor obiceiuri de viață sănătoase, precum luarea mesei de prânz și desfășurarea activităților fizice/ sportive.

Pe de altă parte, 31% dintre angajați consideră că au stări de anxietate mai frecvente atunci când lucrează de acasă, comparativ cu 25% care se simt mai anxioși atunci când muncesc de la birou.

Majoritatea sunt de părere că munca de la birou facilitează comunicarea între colegi: peste 50% dintre respondenți comunică mai bine cu echipa atunci când lucrează de la birou, în timp ce mai mult de o treime consideră că pierd controlul asupra a ceea ce fac ceilalți din echipă atunci când lucrează de acasă.

Telemunca are plusuri și minusuri: poate spori nivelul de satisfacție față de muncă, dar în același timp oamenii se pot confrunta cu sentimente de alienare în lipsa interacțiunii fizice cu ceilalți și dificultăți în separarea vieții personale de cea profesională

 În primul rând trebuie menționat că telemunca este o opțiune mai degrabă pentru anumite categorii de angajați, vorbim despre acei muncitori denumiți white-collars (gulere albe).

“Printre avantajele telemuncii putem enumera și flexibilitatea, oamenii își pot ajusta programul de lucru la propriile lor nevoi și responsabilități/ circumstanțe personale, iar o astfel de personalizare poate spori satisfacția resimțită față de muncă. Teoria schimbului social spune că un angajat mai satisfăcut de locul său de muncă va lucra mai eficient și va depune voluntar mai mult efort pentru a-și demonstra utilitatea. Faptul că 42% se străduiesc să demonstreze că lucrează eficient și de acasă este un indiciu că oamenii vor să beneficieze în continuare de această flexibilitate – regim mixt de lucru, însă suplimentarea timpului alocat muncii este un semnal de alarmă pentru departamentele de HR, care ar trebui să monitorizeze atent bunăstarea angajaților în această perioadă și să organizeze sesiuni online de team building pentru a menține coeziunea echipei.

Nu trebuie pierdut din vedere nici contextul atipic care a determinat migrația spre telemuncă; proporția respondenților care au declarat că au lucrat mai mult în ultima perioadă din teamă că își pot pierde locul de muncă a fost mai mică decât a celor care s-au aflat în alte situații – 8%, dar nu este de neglijat. În plus, este evident din date că munca domestică revine disproporționat femeilor, care se găsesc în situația de a depune eforturi mari pentru a găsi un echilibru între sarcinile de la locul de muncă și cele de familie” a spus Tania Chilin, sociolog și consultant la Wisemetry Research.

Foto:© Roman Samborskyi | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: