Stiri

Angajații acordă prioritate experiențelor de muncă internaționale care le schimbă viața

Reading Time: 3 minute

93% dintre angajaţi afirmă că munca la nivel internațional le-ar „schimba viața”, potrivit studiului EY 2023 Mobility Reimagined Survey. Această experiență este considerată principalul beneficiu, urmată de dezvoltarea carierei și de dobândirea unei mentalități globale.

Rezultatele sondajului EY, dar şi implicaţiile fiscale, inclusiv cele de asigurări sociale, din perspectivă imigraţionistă şi de legislaţie, generate de aceste variante reinterpretate ale muncii, au fost dezbătute împreună cu reprezentanţii autorităţilor competente din România în cadrul Conferinţei de Mobilitate organizate de EY România.

Studiul a sondat opiniile a peste 1.000 de profesioniști din domeniul resurselor umane (HR) și al mobilității și ale angajaților mobili din 16 țări și șase sectoare cheie, abordând diverse forme de misiuni de mobilitate transfrontalieră, inclusiv relocarea angajaților pentru muncă, călătorii de afaceri, navetă și muncă hibridă/la distanță.

90% dintre angajații intervievați ar accepta o misiune pe termen scurt, fără a-și muta familiile, pentru a răspunde unei nevoi de afaceri, în timp ce 88% sunt deschiși la oportunități transfrontaliere pe termen mai lung, în circumstanțele potrivite.

Între timp, 88% dintre profesioniștii în resurse umane spun că angajatorii consideră mobilitatea ca o soluţie pentru a aborda deficitul de talente la nivel global, iar 90% dintre aceștia intenționează să mențină sau să crească sfera de mobilitate a organizației în următorii trei ani. Organizațiile văd, de asemenea, valoarea flexibilității și a mobilităţii la locul de muncă pentru a-și atinge obiectivele de diversitate, egalitate și incluziune (DE&I), șase din zece (61%) spunând că aceasta oferă oportunități de dezvoltare pentru grupurile subreprezentate. În timp ce 3 din 4 angajatori (74%) consideră că mobilitatea este crucială pentru continuitatea afacerii, mai puțin de jumătate (47%) spun că au o politică de mobilitate coerentă la nivel global care abordează opțiuni precum mobilitatea hibridă, relocarea sau proiectele temporare.

„Pe de altă parte, mobilitatea atrage implicaţii fiscale şi interes din partea autorităţilor. Schimbul de informaţii va fi un instrument important în identficarea potenţialei neconformări. Campaniile de control anunţate de ANAF, interesul din ce în ce mai crescut şi din partea autorităţilor străine în acest sens, sunt aspecte la care cu siguranţă trebuie să fie atenţi atât angajtorii, cât şi angajaţii.  Astfel, implementarea unor proceduri interne privind detaşarea, workation/ telemuncă şi alte noi modalităţi de lucru devin extrem de importante”, completează Stela Andrei, Partener, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România.

Organizațiile se confruntă cu un nou set de riscuri în cadrul programelor de mobilitate transfrontalieră

Angajatorii se confruntă cu diverse riscuri atunci când își activează programele de mobilitate transfrontalieră, pe care angajații sunt mai puțin susceptibili să le vadă. Cel mai prezent pe radarul echipelor de resurse umane este riscul cibernetic, citat de 83% dintre respondenți, urmat de pierderea supravegherii managementului (79%) și de confidențialitatea datelor (78%), precum și de capacitatea de a plasa angajații pe o nouă poziție la întoarcere (78%) – o preocupare pe care angajații ar putea dori să o abordeze înainte de a face mutarea. Cu toate acestea, există o lipsă de pregătire pentru a face față riscurilor care rezultă, doar 29% dintre aceștia considerând că pot face față riscurilor geopolitice.

În plus, mulți angajați nu reușesc să recunoască riscurile potențiale legate de deplasările transfrontaliere. În comparație cu angajatorii, în medie cu 18% mai puțini angajați sunt susceptibili să realizeze nivelurile de risc moderat/semnificativ implicate de experiențele internaționale.

Corina Mîndoiu, Partener, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România: Cadrul legal european în privinţa securității sociale trebuie în permanenţă actualizat, având în vedere realităţile din piaţa muncii post-pandemie, în care majoritatea angajaţilor aspiră către o experienţă profesională internaţională, nemaivând limitări în alegerea locaţiei de unde lucrează.”

Funcțiile de mobilitate suferă o transformare digitală pentru a răspunde cererii în creștere

Organizațiile intenționează să investească în digitalizarea proceselor de mobilitate, pe măsură ce cererea crește. 67% dintre acestea se așteaptă să își mărească investițiile în tehnologia și digitalizarea mobilității în următorii cinci ani, în timp ce 92% sunt de acord că digitalizarea funcției de mobilitate este benefică pentru mai multe sarcini și fluxuri de lucru. În medie, doar 35% dintre respondenți spun că organizația lor a digitalizat procesele cheie.

Foto: © Robwilson39 | Dreamstime.com

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Zilele Biz 2024: Cum abordează liderii de business din România provocările unei lumi în continuă transformare

Leadershipul înseamnă să crezi în oameni, să le permiți să greșească și să învețe ceva din asta. Managerii buni mențin…

5 ore ago

Campari își reafirmă susținerea pentru industria cinematografică

Campari lansează "We are Cinema", o campanie care recunoaște poveștile fiecăruia dintre noi ca sursă de inspirație pentru unele dintre…

5 ore ago

MINA prezintă „Revolta poveștilor” – primul spectacol de teatru imersiv pentru copii din România, în parteneriat cu Teatrul „Stela Popescu”

MINA, Museum of Immersive New Art, unul dintre cele mai inovatoare spații culturale din România, anunță lansarea spectacolului „Revolta poveștilor”,…

9 ore ago

Ora de sănătate în școli: educație, prevenirea bolilor

„Ora de sănătate” oferă o experiență educațională derulată secvențial, pe parcursul mai multor ore de curs, și urmărește principiul applied…

10 ore ago

Reacția piețelor după alegerea lui Donald Trump ca președinte în SUA

Piața cripto este în creștere: Bitcoin a atins un nou record, cu altcoins și memecoins în creștere. Victoria lui Trump…

10 ore ago

România, promovată ca destinație de turism pe autobuzele din Londra

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) intensifică promovarea României ca destinaţie turistică în Regatul Unit prin participarea la târgul internaţional…

11 ore ago