Andrei Iancu – Director al Biroului pentru Brevete și Mărci al SUA
Reading Time: < 1 minutAvocat de succes, cu experiență vastă în domeniul proprietății intelectuale, Andrei Iancu a fost propus în 2017 de președintele american Donald Trump pentru funcțiile de subsecretar pentru proprietate intelectuală în cadrul Departamentului american pentru Comerț și de director al Biroului SUA pentru Brevete și Mărci.
A făcut o impresie excelentă la audierea în Comisia Juridică a Senatului american, primind confirmarea pentru funcția de Director al Biroului SUA pentru Brevete și Mărci. Născut în România, Andrei Iancu este inginer aerospațial la bază, dar are studii de avocatură la Facultatea de Drept a UCLA (1993-1996) și a profesat din 1996 în acest domeniu, întâi la casa de avocatură Lyon&Lyon, iar din 1999 a venit la casa de avocatură Irell & Manella, unde a fost întâi asociat, iar din 2004 este partener.
S-a specializat în dosare privind proprietatea intelectuală, reprezentând TiVo într-o serie de procese legate de patente și proprietate intelectuală. După nouă ani de luptă, TiVo a obținut în total 1,6 miliarde de dolari de la Cisco, Google Arris și Time Warner Cable.
A fost nominalizat de președintele Donald Trump pentru conducerea Biroului SUA pentru Brevete și Mărci în august 2017, fiind audiat în Comisia Juridică din Senat la finele lunii noiembrie din același an. Comisia a anunțat pe 14 decembrie că Andrei Iancu a primit raport favorabil, fiind confirmat în funcție la începutul anului 2018.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz