Andrei Huțuleac: „Eu sunt în primul rând actor. Din ipostaza asta m-am îndrăgostit prima dată de acest domeniu vast al spunerii de povești”

La finalul lunii noiembrie, la Palatul Bragadiru, a avut loc premiera „Marele Gatsby”, un spectacol de teatru imersiv regizat de Andrei Huțuleac, care recreează fastul și atmosfera electrizantă a anilor 1920, o experiență teatrală, unde granițele dintre spectator și actor dispar, iatr invitații devin parte din poveste.  

Spectacolul este realizat de Vivid. Immersive Theatre Company, o nou-formată companie de teatru imersiv, creată prin colaborarea dintre MINA, primul muzeu de artă imersivă din România, care a devenit recent unul dintre cele mai vizitate muzee din tara, și Multisenzorial, proiect renumit pentru evenimentele sale memorabile, care îmbină muzica live și decoruri spectaculoase în spații surprinzătoare.

Andrei Huțuleac, actor și regizor de teatru și film ne-a spus mai multe despre spectacolul de teatru imersiv, despre inovația în acest domeniu și despre proiectele la care mai lucrează

La Palatul Bragadiru a avut loc, recent, spectacolul „Marele Gatsby: Un Spectacol de Teatru Imersiv”, care oferă o experiență teatrală unică. Ne poți spune câteva cuvinte despre acest proiect?

Pentru mine, spectacolul Marele Gatsby este unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut până acum ca regizor de teatru. Am avut de coordonat un număr de 16 performeri în spațiul imens de la Palatul Bragadiru într-o convenție cu care nu mulți dintre spectatorii români s-au mai întâlnit până acum. Aceea în care niciunul dintre spectatori nu stă pe scaune, pasiv, ca să asiste la desfășurarea acțiunii ci devin ei însuși actori în cadrul uneia din famioasele petreceri pe care Jay Gatsby le organizează.

Spectacolul aduce o componentă de inovație în teatru și include o serie de activități educative și de cercetare socială. Ne poți oferi mai multe detalii despre acestea?

Da, cum spuneam, încercăm să încurajăm spectatorul de teatru să părăsească ipostaza pasivă și să devină parte din acțiune, alături de actori. Totuși, în mijlocul acestei convenții foarte libere, m-am străduit să păstrez alături de dramaturga și actrița Corina Moise (împreună cu care am scris scenariul) o coerență și o consistență a poveștii astfel încât plătitorul de bilet să nu vină doar la un „eveniment” teatral ci la un spectacol în toată regula care are, însă, acest caracter imersiv.

E important de menționat că Marele Gatsby e tipul de spectacol care nu poate fi „opera unui singur om”. Proiectul are în spate (dar și în față) o echipă extraordinară de artiști și oameni de producție care au contribuit, fiecare, inestimabil la produsul final.

Care sunt planurile pe care le ai ca regizor de teatru și film?

Sunt deja trei ani de când regizez mai degrabă teatru decât film. Asta pentru că după primele două lungmetraje am simțit nevoia să mă „întorc acasă”, alături de colegii mei actori de teatru care după pauza cauzată de pandemie simţeau nevoia să urce pe scenă parcă cu și mai multă forță decât înainte de venirea ei. Așa că mi-am concentrat eforturile pe teatru.

Dar îmi doresc cu siguranță să mai scriu și să mai regizez film. Am actori, scenografi, directori de imagine și producători cu care îmi doresc în mod special să colaborez și nu aștept decât o lună-două de liniște auto-impusă în care să mă hotărăsc să scriu un scenariu.

Cum ai descrie drumul tău până la a deveni regizor? A fost ceva specific care te-a motivat să alegi această carieră?

Eu sunt în primul rând actor. Din ipostaza asta m-am îndrăgostit prima dată de acest domeniu vast al spunerii de povești și sunt recunoscător că s-a întâmplat așa. Deși mi-a trecut prin cap să „mă fac regizor” de la 19 ani, cred că a fost mai bine că am trecut mai întâi prin ipostaza (extrem de informativă) de actor de teatru (și puțin de film).

Dar, ca să fiu sincer, în etapa asta a vieții mele simt că e mai la îndemână pentru mine să creez contexte favorabile ca regizor decât să aștept, ca actor, ca ele să fie create pentru mine.

Ce regizori sau artiști te-au influențat cel mai mult și cum au contribuit la formarea stilului tău?

Dacă vorbim de film mă uit în continuare cu gura căscată la Steven Spielberg, la Martin Scorsese, la Alfonso Cuaron, la Aki Kaurismaki, la Innaritu șamd. Iar dacă vorbim de teatru îmi e mai ușor să revin în spațiul autohton: Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija, Yuri Kordonski, Sânziana Stoican, Vlad Cristache, Radu Apostol, Teodora Petre, Matei Lucaci-Grunberg sunt oameni pe care îi admir și de la care învăț privindu-le munca.

Cum îți alegi subiectele sau temele pe care le abordezi în filmele și spectacolele tale? Ce anume te atrage către o anumită poveste?

La început e un instinct. Pe care pe măsură ce îl documentez încep să-i înțeleg resorturile. Mă interesează poveștile despre oameni. Mă preocupă să găsesc umanitate acolo unde cei mai mulți ar spune că nu e. Mă preocupă caracterele umane care compun o poveste și nu neapărat (sau cu prioritate) semnificațiile ei filosofice, politice, sociale etc. Prin asta nu vreau să spun că teatrul sau filmul nu au dimensiune filosofică, politică sau socială. Ba din contra. Au. Numai că toate aceste dimensiuni sunt implicite, nu explicite.

Ce îți dorești să explorezi în viitoarele tale proiecte? Sunt teme sau genuri pe care ai vrea să le încerci?

Mi-ar plăcea să regizez un musical cu orchestră live. Cred că e o formă foarte complexă și completă de teatru popular și ar reprezenta o provocare pentru mine. Dar nu aș face-o în orice condiții.

Te gândești vreodată la impactul pe care filmele tale îl vor avea în timp? Cum ai vrea să îți fie percepută munca în viitor?

Mi-aș dori să fiu perceput ca un om care știe meserie și care, știind meserie, nu caută să inoveze cu ranga ci rafinat, prin detalii simple, care fac diferența.