Andreea Răsuceanu: „În vremuri grele ca acestea e nevoie mai mult ca oricând de cultură, de viață spirituală, altfel suntem cu toții pierduți”

Andreea Răsuceanu: „În vremuri grele ca acestea e nevoie mai mult ca oricând de cultură, de viață spirituală, altfel suntem cu toții pierduți”

Scriitoare și critic literar, Andreea Răsuceanu spune că, în funcție de ceea ce va înțelege fiecare din ce i se întâmplă în această perioadă, „oamenii vor deveni mai buni, mai toleranți și mai atenți la cei din jur, sau, dimpotrivă, mai autocentrați, mai izolați și lipsiți de empatie”. Scriitoarea încearcă să lucreze în această perioadă la noul roman aflat în lucru. „Nu vreau să-mi imaginez cum ar arăta o lume post-pandemie în care să nu mai existe edituri, librării, teatre, pe scurt, scriitori și artiști care să facă viața celorlalți suportabilă, să redevină refugiul, supapa necesară la care să recurgem cu toții ca să ne îmbogățim viața”, ne-a declarat Andreea Răsuceanu.

Cum v-a afectat activitatea epidemia de COVID-19?Așa cum se întâmplă în cazul multora, probabil, în ultimele zile am avut senzația unei redimensionări radicale a spațiului și timpului, așa cum le percepeam până acum. Totul se organizează altfel, de la spațiul intimității, care a devenit brusc și cel în care lucrezi, faci mișcare, socializezi, prin intermediul mijloacelor online și al telefonului etc., la timpul personal, interior, care a devenit și singurul cognoscibil, nimic din ordinea dinainte nu mai există: timpul petrecut la birou, bine delimitat între anumite ore, timpul petrecut afară, în natură, în oraș, cu prietenii, familia etc. Cred totuși că pentru scriitori, editori, traducători – cei care lucrează în domeniul cărții, cu cartea, e puțin mai ușor de îndurat totul, noi și înainte lucram mult de acasă, deci exista un program, o disciplină în acest sens.

Ce efecte are actuala situație asupra businessului / actului cultural?

Unele foarte grave, cu siguranță, și deja se discută pe această temă. Cultura are nevoie de sprijin mai mult ca oricând, oricum e întotdeauna lăsată pe ultimul loc când vine vorba de susținere financiară, socotită fiind mai puțin importantă decât alte zone care privesc viața comunității. Dar nu vreau să-mi imaginez cum ar arăta o lume post-pandemie în care să nu mai existe edituri, librării, teatre, pe scurt, scriitori și artiști care să facă viața celorlalți suportabilă, să redevină refugiul, supapa necesară la care să recurgem cu toții ca să ne îmbogățim viața. Să ne gândim numai cum ar fi fost această perioadă de recluziune fără cărți, filme, piese de teatru (care acum se pot vedea și online, e o inițiativă extraordinară). În vremuri grele ca acestea e nevoie mai mult ca oricând de cultură, de viață spirituală, altfel suntem cu toții pierduți. Dar la fel de mare va fi nevoia de cultură și când vom ieși din această perioadă, asta nu trebuie să se uite.

Ce planuri aveți pentru perioada următoare în plan profesional? La ce lucrați acum?

Lucrez la un nou roman, al cărui titlu este Vântul, duhul, suflarea. Încerc să mă mobilizez și să scriu chiar și zilele acestea, dar cred că abia ne-am dezmeticit cu toții, am avut nevoie de o perioadă-tampon, în care să realizăm ce ni se întâmplă și să ne adaptăm la noua situație. Așa că mai mult am recitit și periat textul, m-am documentat, mi-am revăzut notițele, fișele făcute după ce am citit la CNSAS despre situația transfugilor care au traversat Dunărea în ultimul deceniu comunist, romanul e și despre asta. Dar și despre relațiile toxice, și în același timp pline de iubire disperată, dintre părinți și copii, cartea are în centru motivul biblic al celui dintâi născut, cel neiubit, sau nedreptățit.

Care credeți că vor fi efectele pe termen mediu și lung ale actualei situații asupra societății românești în particular și asupra lumii în general?

Cred că se vor schimba unele lucruri, în primul rând în felul în care ne raportăm unii la ceilalți, cred că reflexul distanțării sociale, teama de contaminare, senzația pericolului iminent, nevăzut nu se vor șterge atât de ușor din memoria generală. Îmi amintesc că bunica mea, trecută printr-un război, dar și prin foametea din anii 40, mi-a povestit că oamenii ajunseseră să mănânce carne de cal și mămăligă din paie de mătură: pe urmă, toată viața ei a  transformat pâinea veche din casă în pesmeți pe care îi păstra în niște săculeți de pânză, atât de adânc era înrădăcinată frica în amintirea ei. Cred că, în funcție de ceea ce va înțelege fiecare din ce i se întâmplă, oamenii vor deveni mai buni, mai toleranți și mai atenți la cei din jur, sau, dimpotrivă, mai autocentrați, mai izolați și lipsiți de empatie.

Care este, în viziunea dumneavoastră, rolul artistului în astfel de perioade?

Cred că e același ca în perioadele de normalitate, să își facă treaba cât de bine poate, să își țină publicul aproape, să nu uite că uneori conduita lui e urmărită de ceilalți și că mesajul lui poate conta.