Management Stiri

Andreea Mihnea, noul Chief People Officer al First Bank

17 iun. 2020 2 min

Andreea Mihnea, noul Chief People Officer al First Bank

Reading Time: 2 minute

Andreea Mihnea s-a alăturat echipei First Bank în funcția de Chief People Officer, urmându-i Gabrielei Constantinescu, care părăsește compania după aproape 20 de ani de activitate. 

Andreea are peste 20 de ani de experiență în Resurse Umane, activând ca manager, consultant intern și facilitator în cadrul companiilor în care și-a desfășurat activitatea. Ea aduce cunoștințe de specialitate solide în domenii precum dezvoltarea organizațională, transformare culturală, planificare strategică, precum și dezvoltarea liderilor, managementul talentelor și coaching. A coordonat echipe naționale și regionale, în diverse configurații și sectoare de activitate (servicii financiare și profesionale, consultanță IT, bunuri de larg consum).

 

„Este un context special, influențat pe de-o parte de procesele de transformare prin care trece First Bank, dar și de situația generată de pandemie, pe de altă parte. Transformarea digitală este, de fapt, o metamorfoză care implică întreaga organizație. Am rezonat cu viziunea și valorile First Bank – Digital with a Human Touch. Iar misiunea va fi să utilizăm tehnologia pentru a pune oamenii pe primul loc.  În ceea ce privește situația generată de pandemie, cred că locul de muncă nu va mai fi un punct fizic unic, ci un ecosistem format dintr-o varietate de locuri și experiențe care trebuie să sprijine confortul, funcționalitatea, sănătatea și să susțină productivitatea”, a declarat Andreea Mihnea.

Misiunea Andreei în cadrul First Bank va fi transformarea organizației într-o companie cu forță de muncă agilă și orientată spre viitor, cu o atenție specială acordată digitalizării, dezvoltării liderilor, transformării culturale și practicilor solide în domeniul managementului talentelor.

Contextul creat de pandemia provocată de COVID va accelera schimbările și va permite pătrunderea unor practici progresiste într-un mediu în mod normal destul de conservator, cum ar fi lucrătorii independenți, flexibilitatea forței de muncă și digitalizarea mixului de talente.

În ultimii șapte ani, Andreea a coordonat funcția de resurse umane a EY România & Moldova și, în ultima perioadă, a țărilor din Europa de sud-est, în același timp activând ca membru al CESA People Leadership Board (31 de țări). După o scurtă experiență ca Director de Resurse Umane pentru Europa de sud-est în cadrul UiPath, Andreea a decis să se alăture demersului de transformare al First Bank.

Înainte de a se alătura EY, Andreea a activat timp de un an în cadrul Tchibo, contribuind la transformarea companiei dintr-o organizație care își desfășura activitatea exclusiv în domeniul produselor de larg consum într-un hibrid de comerț cu amănuntul și producție de bunuri de larg consum. Anterior, Andreea a fost Director de Resurse Umane în cadrul PayPoint (2009 – 2012) și a deținut mai multe funcții la nivel regional în cadrul IBM (2006 – 2009). De asemenea, anterior, ea a lucrat în domeniul consultanței de resurse umane în cadrul altor două organizații locale și internaționale. De-a lungul mandatelor sale, a elaborat și implementat sisteme scalabile de management al talentelor, proiecte de transformare culturală, integrări de organizații, proiecte de branding de angajator, armonizând ecosistemul resurselor umane cu prioritățile strategice ale fiecărei organizații.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: