Anca Lăzăroiu, EA România: „Pe viitor, credem că accentul va fi pus pe noile moduri de lucru”
Reading Time: 5 minuteÎn domeniul IT&C, războiul pe talente este unul cât se poate de dur, în condițiile în care companiile din țară se luptă pentru atragerea și retenția celor mai buni angajați cu companii din afară, angajații din IT putând să își găsească cu ușurință un job în industrie și în afara țării.
Anca Lăzăroiu, Talent Acquisition Manager, Electronic Arts România ne-a vorbit despre eforturile EA România de a atrage și reține talente într-o perioadă în care industria tech trece printr-un deficit de talente.
Ca Talent Acquisition Manager, cum reușiți să atrageți și să rețineți talentele în cadrul EA?
Industria tech trece printr-un deficit de talente, lucru recunoscut și la nivel mondial, ceea ce generează dificultăți de recrutare pentru toți jucătorii. Este o piață a candidaților, unde oferta de locuri de muncă depășește numărul de candidați în căutarea unei schimbări. În acest context, fiecare companie încearcă să se diferențieze și să atragă prin ceea ce numim “value proposition”. În EA România, comunicăm mult despre beneficiile noastre, de la cele financiare (EA stock și bonus), tip de program (hibrid sau remote) sau opțiuni care pun accent pe echilibrul dintre viața personală și cea profesională, dar și multe alte oportunități pentru creștere și învățare.
Aș evidenția, de asemenea, și procesul nostru de recrutare, unul bi-direcțional. Ca angajator, încercăm să oferim cât mai multe detalii despre rol, echipă, să facilităm candidaților contactul cu cât mai mulți dintre colegii noștri, astfel încât să poată să ne cunoască cât mai bine și să ia o decizie informată atunci când ni se alătură.
În același timp, pandemia a facilitat deschiderea către alte regiuni geografice ale țării în afara capitalei și, la fel de important, și către alte țări. Ne-am apropiat mai mult de conceptul de „company of the world”, deoarece acum interacționăm și oferim oportunități de carieră mult mai multor oameni, din diferite țări și regiuni.
Ne puteți spune câteva cuvinte despre cum s-a derulat procesul de recrutare în perioada de pandemie?
Pandemia a transpus totul în mediul online, de la promovarea rolurilor, până la procesul de testare, intervievare și ofertare. Cu siguranță, ne-au lipsit interacțiunea directă cu candidații, conversațiile face to face, dar și oportunitatea de a le prezenta sediul nostru, pentru a cunoaște mediul de lucru și atmosfera de zi cu zi. Însă, au existat și multe avantaje, în special cele legate de flexibilitatea mai mare a candidaților în mediul online, ceea ce ne-a permis să economisim timp și să oferim acces la un număr mai mare de candidați în “biroul nostru” virtual.
În plus, având în vedere că aproape totul a trecut în mediul online, inclusiv evenimentele din industrie, am reușit să redirecționăm și să recreăm conexiunea cu publicul nostru și în acest nou format, asigurându-ne că oferim o experiență similară, indiferent de barierele și limitările pe care le-a adus acest „nou normal”. Prin urmare, am fost prezenți la evenimente punctuale de industrie și, în paralel, am comunicat foarte mult pe paginile noastre de Facebook sau LinkedIn, prin evenimente interne de tip AMA (Ask Me Anything) sau Fireside Chats, unde agenda a fost în mare parte creionată ținând cont de întrebările și curiozitățile candidaților privind industria de tech și gaming.
În acest moment, în Electronic Arts România, continuăm abordarea online a procesului de selecție, pentru toate tipurile de roluri, de la software engineer până la data analyst, project manager, producer, funcții corporate și multe altele.
În mod particular, un focus major pentru această perioadă îl reprezintă recrutarea pentru EA SPORTS, iar potențialii candidați vor putea găsi o varietate largă de roluri, precum online software engineer, technical artist, game designer sau producer. Considerăm, așadar, că este foarte important să le prezentăm candidaților noștri valorile și cultura noastră organizațională în interacțiunile virtuale pe care le avem și să le oferim, de asemenea, o experiență autentică a lucrului în EA România.
Pandemia a schimbat radical piața beneficiilor extrasalariale ale angajaților. Ce s-a întâmplat din acest punct de vedere cu beneficiile angajaților din România ai EA? Ce alte beneficii extrasalariale au angajații?
Prioritățile noastre au fost sănătatea și binele angajaților și colaboratorilor noștri. De la început, toate deciziile au fost și continuă să fie luate în baza acestor criterii, care sunt adânc înrădăcinate în valorile noastre. Am oferit asistență financiară pentru lucrul de acasă și acces la resurse pentru menținerea stării de bine a colegilor noștri, prin rețeaua noastră de parteneri globali. Am extins opțiunea de concediu de îngrijire pentru colegii care au grijă de copii în timp ce lucrează de acasă. În plus, avem o gamă largă de resurse disponibile, de la coaching individual, cursuri despre sănătatea mintală, self-care și multe altele.
Independent de pandemie, angajații EA se bucură de o varietate de beneficii standard în cadrul companiei, iar multe dintre acestea sunt unice pe piață. Menționez, în primul rând, acțiuni EA, practic posibilitatea de a deține o parte din EA prin RSUs (restricted stock units), oferite la angajare. Mai mult, colegii care se înscriu în mod voluntar în planul de cumparare de acțiuni pentru angajati, pot achiziționa acțiuni EA cu o reducere de 15%.
Adaug aici și asigurarea de sănătate, în cadrul EA România fiind un pachet premium, dar și beneficii care încurajează un stil de viață activ, precum rambursarea, parțială sau integrală, a abonamentelor la cluburi sportive sau echipament sportiv.
Am implementat și opțiunea ca fiecare angajat să poată lucra de oriunde din lume timp de două săptămâni, în fiecare an, o direcție care vine în completarea politicilor de lucru la distanță sau hibrid ale EA și care depind de specificul fiecărui rol.
Pe viitor, credem că accentul va fi pus tot pe noile moduri de lucru, deoarece EA România, la fel ca multe alte organizații, trebuie să se adapteze la această nouă paradigmă. Acest lucru nu implică doar politicile din arii precum leadership bazat pe incluziune într-un mediu hibrid, ci și o continuitate în munca în echipă, pentru a crea cele mai interactive experiențe care inspiră lumea să se joace.
Ne puteți spune câteva cuvinte despre oportunitățile de dezvoltare personale și profesionale pe care le au angajații EA România?
Avem un mix destul de divers de oportunități de dezvoltare. În cadrul Electronic Arts România, suntem de părere că într-un mediu de lucru creativ este nevoie de spațiu și de oportunități de învățare și creștere. Un exemplu ar fi învățarea practică „on the job”, deoarece dezvoltarea unui joc sau a unei tehnologii necesită în mod continuu o deschidere către cercetare și dobândire de noi cunoștințe. Desigur, oferim proiecte de învățare sub formă de workshop-uri sau acces la platforme online pentru dezvoltarea abilităților software, de comunicare, relații și management, precum și a celor din zona tehnică.
De asemenea, organizăm evenimente interne cu invitați de renume mondial și specialiști din domeniul tehnic. De câțiva ani implementăm programe interne de „knowledge sharing” prin care facilităm conversații cu scopul de a învăța și de a face schimb de expertiză între diferite echipe din studio. De asemenea, anual, fiecare angajat EA are acces la sesiuni individuale de dezvoltare profesională și personală prin intermediul platformelor globale dedicate.
Nu în ultimul rând, EA investește și în noua generație de dezvoltatori de jocuri, oferind internship-uri plătite studenților, pe perioada verii, o modalitate excelentă de a descoperi lumea gaming-ului și ce se ascunde în culisele dezvoltării unor jocuri apreciate de milioane de jucători din întreaga lume.
De curând, EA România a atins borna de 2.000 de angajați și colaboratori. Ce urmează? Ce alte planuri aveți în calitate de Talent Acquisition Manager al EA România?
Recrutare de noi candidați (atât pe partea angajaților, cât și a colaboratorilor), inițiative variate de employer branding, experiențe inedite oferite candidaților noștri, toate acestea vor continua să fie în focus pentru noi, în viitorul apropiat. Ca o activitatea de zi cu zi, și în relația cu candidații, vom continua să punem accent pe abordarea umană în tot ceea ce facem, într-un mediu bazat pe echitate, incluziune și diversitate.
Suntem mereu în căutare de noi colegi, care împărtășesc valorile noastre axate pe inovație, creativitate și orientare autentică către oameni. Îi invităm pe toți cei care sunt interesați să afle mai multe despre universul EA să intre pe site-ul nostru de cariere și să descopere multitudinea de roluri deschise: getinthegame.ro. Totodată, participăm la diverse evenimente de recrutare sau la evenimente profesionale din industrie, online sau fizice. Există, astfel, o mulțime de oportunități pentru a obține informații despre cultura noastră, despre viața de zi cu zi în companie, povești sau proiecte și, în general, despre mediul de lucru în industria tech și gaming.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz