BizRemote by certSIGN

ANAT: România poate adopta modelul elen de redeschidere a turismului

Reading Time: 2 minute

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) salută iniţiativa Greciei de a redeschide sezonul turistic din data de 14 mai şi consideră că aceasta ar trebui să constituie un model şi pentru România.

Grecia deschide sezonul estival pe 14 mai și va permite accesul celor care înaintea călătoriei  fie au fost vaccinați, fie au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus sau vor prezenta un rezultat negativ al unui test pentru COVID-19 recent efectuat.

Și în România se pot crea protocoale specializate pentru fiecare activitate şi pot fi instruiţi mii de angajaţi, sub responsabilitatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în cooperare cu alte ministere şi instituţii de stat şi cu reprezentanţii sectorului privat, arată ANAT, într-un comunicat de presă.

„România ar trebui să urmeze exemplul Greciei, prin acţiuni concrete, prin predictibilitate, dar şi prin promovare, care trebuie începută în forţă de pe acum, pentru a avea asigurat un viitor bun pentru turismul de incoming. Doar astfel putem crea premisele relansării turismului. Turismul reprezintă o industrie de interes naţional, iar incoming-ul înseamnă export de servicii. Vorbim chiar de o formă de export simplă, nepoluantă – turiştii străini vin la noi în ţară. Noi trebuie doar să ne promovăm eficient şi să pregătim produsul turistic, nefiind nevoiţi să transportăm nimic peste hotare, inclusiv resurse naturale. Din păcate, de multe ori statul român uită că exportul de servicii în general şi incoming-ul în special reprezintă cea mai eficientă cale de a aduce bani în ţară”, subliniază Dumitru Luca, preşedintele ANAT.

La rândul său, vicepreşedintele ANAT, Alin Burcea, consideră că deschiderea turistică Greciei constituie un semnal excelent pentru outgoing, această ţară reprezentând de foarte mult timp una dintre principalele destinaţii turistice tradiţionale ale României.

„Pe de altă parte, toate formele de turism se interconectează, inclusiv outgoing-ul şi incoming-ul. O legătură între două ţări poate asigura o circulaţie reciprocă a turiştilor. De câţiva ani, şi România a început să devină o destinaţie turistică interesantă pentru greci, ţara noastră fiind complementară Greciei din multe puncte de vedere. Sper ca guvernanţii români să ia un exemplu de la prietenii noştri greci şi să aplice aceleaşi măsuri. Nu avem nimic de pierdut, dimpotrivă, doar de câştigat”, spune Burcea.

Ministrul elen al Turismului, Haris Theocharis, a anunţat zilele trecute, în cadrul Expoziţiei Internaţionale de Turism ITB Berlin, că turismul grecesc se deschide pe 14 mai. Astfel, va fi permis accesul celor care înaintea călătoriei fie au fost vaccinaţi, fie au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus sau vor prezenta un rezultat negativ al unui test pentru COVID-19 recent efectuat. De asemenea, toţi turiştii pot fi supuşi unor teste aleatorii, în acelaşi mod ca anul trecut. Cu toate acestea, o diferenţă semnificativă faţă de anul trecut sunt „testele rapide”, datorită cărora carantina, pentru cazurile pozitive, va fi instituită imediat, fără timpul de aşteptare de 24 de ore din 2020. Costul spitalizării sau orice altă acţiune necesară, care vizează protejarea sănătăţii turiştilor, a profesioniştilor şi a cetăţenilor va fi suportat de statul grec.

Oana Voinea

Recent Posts

Guvernul a semnat acordul pentru achiziția a 32 de aeronave Lockheed Martin F-35

Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…

28 de minute ago

Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…

47 de minute ago

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

o oră ago

În ce condiții se pot prelungi contractele de servicii de telefonie, internet sau televiziune

După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…

2 ore ago

Peste 1300 de ONG-uri cer partidelor politice să-și facă publică poziția față de facilitățile fiscale pentru sponsorizarea societății civile

Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…

2 ore ago

Carrefour România a finalizat transformarea celui de-al treilea hipermarket Cora din București – magazinul Pantelimon

Carrefour România a finalizat remodelarea hipermarketului Pantelimon, din Șos. Vergului 20, din cadrul Centrului Comercial Esplanada, București, ca urmare a…

2 ore ago