Finanțe Analize

Analiză Alpha Bank: Ce poate face România pentru a reintra pe traiectoria convergenței în vedere aderării la euro

16 feb. 2023 4 min

Analiză Alpha Bank: Ce poate face România pentru a reintra pe traiectoria convergenței în vedere aderării la euro

Reading Time: 4 minute

Ultima perioadă a slăbit gradul de pregătire pentru adoptarea monedei euro al țărilor din regiune, inclusiv al României, și le-a scos de pe traiectoria convergenței Maastricht.

În cazul României, revenirea va necesita politici economice orientate spre stabilitate și reforme structurale de anvergură. Realizarea acestora ar putea fi facilitată de absorbția eficientă a fondurilor UE, arată analiza realizată de Ella Kállai, Economist Șef Alpha Bank România.

Gradul de pregătire pentru adoptarea monedei unice de către statele membre ale Uniunii Europene (UE) care încă nu au adoptat moneda euro este evaluat de rapoartele de convergență elaborate de Banca Centrală Europeană (BCE) la fiecare doi ani. Criteriile care se iau în calcul sunt: stabilitatea prețurilor, sănătatea poziției fiscale așa cum rezultă din nivelul deficitului bugetar și al datoriei publice brute raportate la PIB, stabilitatea cursului de schimb în raport cu euro, convergența ratelor dobânzilor pe termen lung și convergența juridică, în special legată de independența băncilor centrale și integrarea lor juridică în Eurosystem – autoritatea monetară din zona euro.

Criteriul stabilității prețurilor este considerat îndeplinit dacă inflația anuală medie armonizată nu depășește cu mai mult de 1,5pp media celor mai mici 3 valori ale ritmului anual mediu armonizat al prețurilor de consum din statele membre ale UE.

Poziția fiscală sănătoasă este considerată aceea în care deficitul bugetar anual este sub 3% din PIB și datoria publică brută este sub 60% din PIB.

Moneda este considerată stabilă dacă de-a lungul unei perioade de doi ani, perioada minimă de petrecut în Mecanismul Cursului de Schimb II (MCSII), cursul față de euro nu se depreciază sau apreciază cu mai mult de 15% din paritatea centrală stabilită înainte de intrarea în MCSII.

Criteriul ratei dobânzii pe termen lung este considerat îndeplinit dacă randamentul titlurilor de stat pe termen lung pe piața secundară nu depășește cu mai mult de 2pp media randamentelor titlurilor de stat pe termen lung ale celor trei țări din UE cu inflația cea mai mică.

Concluziile celui mai recent raport de convergență elaborat de BCE în 2022 pentru țările din regiune – Cehia, Ungaria, Polonia și România – au fost:

  1. nici una din țări nu îndeplinea criteriul stabilității prețurilor;
  2. doar în Polonia atât deficitul bugetar, cât și datoria publică brută se situau sub plafonul Maastricht; în timp ce în Cehia și România doar datoria publică brută se situa sub referința Maastricht;
  3. nici una din țări nu participa în MCSII și doar în România volatilitatea cursului de schimb față de euro a fost evaluată ca fiind foarte redusă, în principal datorită politicii de flotare controlată, în celelalte țări unde cursul de schimb este flotant volatilitatea a fost evaluată ca fiind ridicată;
  4. doar Cehia îndeplinea criteriul ratei dobânzii pe termen lung;
  5. legislația niciunei țări nu se conforma pe deplin cu cerințele de independență a băncii centrale, de interzicere a finanțării monetare și de integrare juridică în Eurosystem.

Aceste concluzii au fost formulate pe baza datelor existente până în aprilie 2022. Extinderea perioadei de analiză până la cele mai recente date disponibile relevă și mai multă divergență.â

Inflația

Fig.1

În toate țările, excesul de inflație peste referința Maastricht a crescut, România având cea mai mică deviere în decembrie 2022.

Deficitul bugetar

Fig.2

Cu excepția Poloniei, deficitul bugetar este peste 3% din PIB, cea mai mare deviere având-o România și Ungaria în trimestrul 3 din 2022, România fiind încadrată în procedura de deficit excesiv încă din aprilie 2020.

Datoria publică

Fig.3

Datoria publică brută este sub referința Maastrich de 60% din PIB în Cehia, Polonia și România.

Cursul de schimb față de euro

Fig.4

Volatilitatea cursului de schimb față de euro, se menține în toate țările cu excepția României.

Randamentul titlurilor de stat pe termen lung

Fig.5

Randamentele titlurilor de stat pe termen lung depășesc referința Maastricht în toate țările, cel mai mult în România și Ungaria.

Ce trebuie să facă România

Pentru repunerea României pe traiectoria convergenței, recomandările raportului de convergență sunt prețioase și bune de urmat.

România are nevoie de politici economice orientate spre stabilitate și reforme structurale de anvergură. Calitatea relativ slabă a instituțiilor și guvernanței țării, mediul de afaceri slab continuă să împiedice potențialul de creștere.

Absorbția eficientă a fondurilor UE rămâne esențială pentru stimularea creșterii economice pe termen mediu și ghidarea economiei în viitoarea tranziție verde și digitală.

Eforturile de reformă având drept scop combaterea corupției, îmbunătățirea concurenței și predictibilității sistemelor fiscale, judiciare, de reglementare și administrative ale țării sunt necesare.

Pentru a consolida și mai mult încrederea în sistemul financiar național autoritățile competente ar trebui să continue să își îmbunătățească practicile de supraveghere, urmând recomandările organismelor internaționale și europene relevante și colaborând cu alte organisme naționale de supraveghere din statele membre UE în cadrul colegiilor de supraveghere.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: