Stiri

ANAF are de astăzi acces la toate conturile românilor. Registrul electronic pentru conturile bancare este disponibil de luni

11 ian. 2021 2 min

ANAF are de astăzi acces la toate conturile românilor. Registrul electronic pentru conturile bancare este disponibil de luni

Reading Time: 2 minute

ANAF a anunțat că a devenit operațional de luni 11 ianuarie, Registrul electronic pentru conturi bancare și conturi de plăți identificate prin IBAN, iar alte instituții ale statului, printre care și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor va putea avea acces la acesta.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2020 se reglementează înfiinţarea Registrului central electronic pentru conturi bancare şi conturi de plăţi identificate prin IBAN, care permite identificarea, în timp util, a tuturor persoanelor fizice sau juridice care deţin sau controlează conturi de plăţi şi conturi bancare identificate prin IBAN, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului, precum şi casete de valori deţinute de o instituţie de credit pe teritoriul României.

Accesul la Registrul central electronic este asigurat în mod direct şi fără întârziere, atât pentru Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, cât şi pentru autorităţile competente naţionale în îndeplinirea obligaţiilor care le revin. Scopul creării acestui Registru contribuie la combaterea utilizării abuzive a entităţilor corporative şi a altor entităţi juridice şi a construcţiilor juridice în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului prin acordarea de sprijin la investigaţii.

Ce va conține Registrul central electronic pentru conturi

Registrul central electronic pentru conturi de plăţi şi conturi bancare va conţine următoarele informaţii:

  • datele de identificare ale contului şi ale clientului titular;
  • datele de identificare ale persoanelor care deţin drept de semnătură pentru conturile deschise sau pretind că acţionează în numele clientului;
  • datele de identificare ale beneficiarului real al titularului de cont-client;
  • datele de identificare ale concesionarului casetei de valori.

Elementele de noutate introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2020 sunt: instituţiile raportoare sunt obligate să comunice inclusiv datele de identificare ale beneficiarului real al titularului de cont-client; instituirea obligaţiei de raportare şi pentru instituţiile emitente de monedă electronică şi instituţiile de plată.

Mediul de afaceri a fost consultat înaintea realizării registrului

La data de 2 noiembrie 2020 în Monitorul Oficial nr. 1015/2020, după consultarea publică cu mediul de afaceri, a fost publicat Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3746/2020 privind organizarea şi funcţionarea Registrului central electronic pentru conturi de plăţi şi conturi bancare identificate prin IBAN şi pentru aprobarea procedurii privind obligaţia instituţiilor de credit, instituţiilor de plată şi instituţiilor emitente de monedă electronică de a furniza informaţii conform art. 61 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

De asemenea, ANAF menţionează că Registrul central electronic pentru conturi bancare şi conturi de plăţi identificate prin IBAN prezintă avantajul de a pune la dispoziţie în timp util şi eficient a informaţiilor pentru instituţiile financiare, precum şi pentru autorităţi din ţări terţe, implicate în combaterea infracţiunilor de spălare de bani sau finanţarea terorismului.

ANAF precizează că avea acces la conturile bancare şi anterior transpunerii Directivei europene mai sus menţionate, aşa cum prevedea Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: