Stiri

ANAF a devenit digital. Fișierele se pot transmite doar prin Spațiul Privat Virtual

4 mart. 2022 < 1 min

ANAF a devenit digital. Fișierele se pot transmite doar prin Spațiul Privat Virtual

Reading Time: < 1 minut

Toate documentele care nu sunt încă digitalizate sau disponibile în format electronic se pot transmite prin intermediul Formularului de contact accesibil în serviciul Spațiul Privat Virtual, informează Agenția Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Spațiul Privat Digital este o opțiune care este gratuită pentru persoanele fizice.

Pentru transmiterea acestor documente, se selectează categoria „Asistenţă şi îndrumare de specialitate în domeniul fiscal”.

„Reamintim că, de la 01.03.2022, transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale de către contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persoane fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent se va face exclusiv prin intermediul Spaţiului Privat Virtual”, se menţionează în comunicat.

Potrivit ANAF, Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare a procedat la ridicarea limitei maxime a fişierelor ce pot fi ataşate formularului de contact, de la 5 MB la 10 MB, pentru a nu exista dificultăţi în transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale.

De asemenea, pentru a facilita transmiterea documentelor, contribuabilii trebuie să aibă în vedere: scanarea la rezoluţie maxim 300 dpi, eliminarea automată a paginilor albe (goale), scanarea în alb-negru, scanarea într-un fişier format PDF, comprimarea fişierului PDF.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: