Ana Ularu: Am pierdut proiecte, dar am câștigat timp pentru fotografie, scris, muzică, citit. Există viață!

Reading Time: 4 minute

Criza provocată de coronavirus o găsește în străinătate. Nu se poate întoarce acasă, pentru moment, și a pierdut deja un proiect – un rol într-un serial britanic. Cu toate acestea, actrița Ana Ularu nu se plânge. Își folosește timpul cât se poate de eficient și spune despre sine că este „orbește optimistă”.

Unde te afli în acest moment?

Situația actuală mă găsește în afara țării, cu deja patru bilete de avion pierdute, în speranța de a mă întoarce. Aveam două spectacole programate și așteptam cu tot dragul să mă întorc pe scena Teatrului Act, unde mi-e foarte acasă sufletului. E o situație destul de bizară de exil, jumătate impus, jumătate logic gândit. Îmi e dor de București, de familie, de prieteni, de spectacole, dar simt că avem, acum, o responsabilitate uriașă față de semenii noștri.

Cum ți s-a schimbat programul zilnic de când s-a agravat situația? În ce măsură au fost afectate proiectele tale artistice?

Am pierdut un proiect, un serial britanic, și un număr încă necunoscut de spectacole. Întreaga industrie e în pauză totală, dar nu îmi pot permite să mă plâng sau să pic în capcana milei de sine. E vorba despre mult mai mult decât cariere, aici. Cred cu tărie că un artist e artist în orice context. Mă concentrez pe fotografie, acum. Scriu, fac muzică, citesc, văd filme. Există viață.

Spectacolele, așa cum le știm, nu sunt posibile pentru moment. Ce le rămâne de făcut actorilor de teatru, în această situație? Cum pot supraviețui? Cum își mai pot bucura publicul?

Mi-ar plăcea la nebunie să pot da răspunsul acestei dileme. Avem colegi pentru care această situație e drastică, mai departe de nevoia artistului de expresie. Sper ca statul să se mobilizeze, ca să își ajute artiștii independenți. “Șomerii”(zâmbet amar)… Deocamdată, nu pot decât să îmi ajut colegii, pe platforma actorindependent.ro, inițiată de prieteni dragi ca: Marius Manole, Șerban Pavlu, Istvan Teglas. Îi aplaud pentru inițiativă și o să contribui cât pot.

Poate că un pic de reflecție și concentrare ne vor ajuta să sărim mult mai sus, când, din nou, vom avea voie în lume. Umblă vorba că Shakespeare ar fi scris “Regele Lear” în vremea unei molime. Cine știe ce prunci artistici se nasc acum, imediat ce artiștii vor pune jos smartphone-ul … – Ana Ularu

Care este rolul artistului într-o perioadă precum e cea prin care trecem ?

A fi artist e o stare aflată la jumătatea drumului dintre blestem și binecuvântare și complet independentă de timp. Nu ești artist între niște ore. Fie te bântuie idei care îți alungă somnul, fie cauți inspirația cu disperare. A crea e un act solitar și parțial sacrificial, în primă fază. Poate că a fi forțat să nu te lași furat de haosul din societate și de cacofonia de culori și stări din exterior e un mic pas înspre tine și, imediat, înspre imaginație. Mai greu e pentru noi, ca actori, fiindcă avem nevoie de public și de un spațiu de desfășurare. Precum muzicienii. Dar poate că un pic de reflecție și concentrare ne vor ajuta să sărim mult mai sus, când, din nou, vom avea voie în lume. Umblă vorba că Shakespeare ar fi scris “Regele Lear” în vremea unei molime. Cine știe ce prunci artistici se nasc acum, imediat ce artiștii vor pune jos smartphone-ul …

Există o lecție de învățat din experiența pe care o trăim acum?

Absolut. Natura mulțumește prima. Se ajunsese la un fel de sadism al nostru versus creanga pe care stăm. Poate că avem dreptul la aer de munte, în București, zilnic, nu doar când circulă moartea liber. Poate că nu avem nevoie mereu de ceva care să ne distragă de la noi. Poate că e plăcut să gătești și să stai lângă cine ți-e drag. Să te enervezi pe oamenii respectivi, să redescoperi de ce îi iubești. Să nu mai alergi. Să nu mai glorifici cât de ocupat ești. Să faci sport, pentru că, altfel, te plângi că nu e timp. Să citești cărți – asta mereu injectează cu empatie și imaginație. Să înveți că, de fapt, nu te plictisești în compania ta.

Există avantaje la acest stil de viață forțat?

Da, am mult mai multă rigoare în program – sportul și meditația își au un loc clar. Nu mai pot să mă plâng că am de făcut trei probe filmate, deci nu am timp. Văd că diverse alte forme de expresie artistică își fac loc – partea organizatorică din mine colaborează și, ușor, se iscă scenarii, treatment-uri, muzică. Mă surprind mereu desenând câte ceva.

Ce îți lipsește cel mai mult, în această perioadă ?

Primavara trăită cu prietenii, la cafele și terase, cu ore întregi de vorba și râsete. Îmi e dor de oamenii mei. Îmi e dor să joc și să ies din teatru, după spectacol, cu starea aia inumană, de euforie și energie. Îmi e dor să merg la un concert. La cinema. Răsfățuri…

Ce planuri ai, în cazul în care situația va dura mai mult de câteva săptămâni ?

Nu plănuiesc nimic. Sunt orbește și activ optimistă.