Business Companii Stiri

AmRest deschide cel de-al optulea restaurant Burger King din București, în ParkLake Shopping Center

2 iul. 2021 2 min

AmRest deschide cel de-al optulea restaurant Burger King din București, în ParkLake Shopping Center

Reading Time: 2 minute

AmRest, una dintre cele mai mari platforme europene de restaurante și servicii alimentare, sărbătorește deschiderea celui de-al optulea restaurant Burger King în România, în data de 2 iulie. HOME OF THE WHOPPER® va fi în incinta ParkLake Shopping Center și va avea o echipă de 30 de experți în pregătirea burgerilor pe grătar.

În primii doi ani de la intrarea pe piața din România, Burger King a deschis șapte noi restaurante dintre care patru se află în centre comerciale situate în puncte cheie ale Capitalei. Noul restaurant va fi cel de-al cincilea amplasat într-un centru comercial și va fi situat în zona de food court a ParkLake, cu un spațiu de servire generos și cu opțiunea de refill pentru băuturi răcoritoare. Restaurantul va fi deschis în fiecare zi, de luni până duminică.

Deschidere Burger King ParkLake

Cu ocazia noii deschideri, Burger King a pregătit mai multe surprize pentru fanii brand-ului, inclusiv vouchere gratuite pentru produse. Astfel, primii 300 de fani care se vor afla la deschiderea Burger King din ParkLake vor avea ocazia să primească câte un voucher ce va consta într-un Whopper gratuit.

Suntem entuziasmați de inaugurarea acestui nou restaurant Burger King în România și totodată ne bucurăm că putem oferi fanilor noștri de aici o nouă locație, pentru a se bucura mai ușor de gustul iconic al produselor noastre preparate pe grătar cu flacără. În continuare, printre obiectivele noastre din acest an se numără dezvoltarea și creșterea continuă a brand-ului în regiune. Căutăm permanent să evoluăm pentru a oferi cele mai bune produse și servicii fanilor noștri”, a declarat Abdalla Hafez, Brand President Burger King.

Ca întotdeauna, compania a luat toate măsurile de siguranță și igienă în pregătirea tuturor comenzilor: de la recipiente cu dezinfectant în toate punctele-cheie din restaurant, la echiparea angajaților cu măști și mănuși.

Burger King a integrat într-un timp record, în timpul pandemiei, serviciul de food delivery prin parteneriate cu aplicațiile de delivery și a dezvoltat serviciile deja existente de take away.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: