Amber Studio atrage 20 mil. $ de la Emona Capital, pentru extinderea prin fuziuni și achiziții
Reading Time: 3 minuteAmber Studio, dezvoltator independent român de jocuri video la nivel global, anunță că un fond consiliat de Emona Capital LLP, o firmă de investiții din Londra, a decis să investească până la 20 de milioane de dolari în Amber, la o evaluare post-investiție de 190 de milioane de dolari, în vederea accelerării dezvoltării globale a companiei prin realizarea de tranzacții de tip M&A.
O parte din fonduri vor fi, de asemenea, investite în infrastructura internă a Amber pentru a susține expansiunea organică rapidă. Dominik Dolenec, Managing Partner al Emona Capital, va deveni membru al Consiliului de Administrație al Amber, iar experiența sa vastă va contribui la procesul de dezvoltare al companiei în perioada următoare.
„Suntem încântați să formăm un parteneriat cu Emona Capital și îi urăm bun venit lui Dominik Dolenec în Consiliul de Administrație al Amber. După aproape un deceniu de dezvoltare pur organică, suntem încântați să intrăm într-o nouă etapă pentru Amber, o perioadă de creștere și mai accelerată. Emona Capital are o experiență confirmată pe piețele emergente, care se potrivește viziunii noastre cu privire la expansiune și suntem încrezători că va contribui la realizarea planurilor în această direcție. Ca organizație centrată pe oameni, pentru noi a fost esențial să găsim un partener care să înțeleagă și să respecte viziunea noastră de dezvoltare. Împreună cu Emona vizăm aceleași obiective pentru viitorul Amber – unul axat pe stakeholderii cheie, clienți și echipele noastre și care se bazează pe promisiunea de a oferi întotdeauna calitate prin inovare progresivă și revoluționară. Împreună, vom continua să transformăm Amber într-un jucător global care setează standarde în industrie, adăugând în același timp valoare industriilor creative în general.”
Jaime Giné, CEO Amber
Înființată în 2013 în București, Amber este o agenție creativă structurată ca o rețea de studiouri cu specializări diferite, oferind o gamă largă de soluții de dezvoltare de jocuri video, inclusiv livrarea de produse complete, co-dezvoltare, conversie de platforme, operațiuni live și servicii-suport. Compania are aproximativ 1.200 de angajați care lucrează în birourile din București, Botoșani, Guadalajara, Montreal, Kiev, Varșovia, San Francisco și Los Angeles.
Amber se află în expansiune globală
„Amber se află într-un moment interesant în procesul său de expansiune globală rapidă și suntem încântați de parteneriatul cu echipa sa de management excepțională,” a declarat Dominik Dolenec, Managing Partner al Emona Capital. „Credem că viitorul industriei jocurilor video este unul de succes și că Amber se află într-o poziție unică pentru a beneficia de tendințele la scară largă ale pieței, datorită portofoliului solid de clienți, amplorii și profunzimii capabilităților sale, precum și datorită culturii remarcabile din cadrul companiei,” a adăugat Dominik Dolenec, Managing Partner al Emona Capital.
Mihai Pohonțu, președintele Amber, a adăugat: „Acesta este începutul unui nou capitol din istoria Amber, unul în care ne vom extinde rețeaua de studiouri pentru a acoperi toate genurile și platformele, consolidând în același timp capabilitățile studioului nostru la nivel de servicii. La această scară mai largă, vom putea realiza implementarea viziunii noastre de a îmbunătăți ecosistemele de dezvoltare a jocurilor din întreaga lume prin investiții în comunitate și inovare.”
Investiția de la Emona Capital, împreună cu profiturile proprii ale Amber, va finanța fuziunile, achizițiile și preluările de studiouri din întreaga lume, care vor completa rețeaua existentă de studiouri a Amber și vor asigura prezența acesteia pe piețele emergente cu potențial ridicat de creștere. În plus, pe lângă expansiunea companiei în noi arii geografice, Amber vizează extinderea gamei de servicii oferite și introducerea de noi specializări în genurile de jocuri.
În ultimii cinci ani, veniturile Amber au înregistrat o rată de creștere anuală compusă de peste 50%. În 2021, compania a înregistrat o cifră de afaceri record de 30 de milioane de dolari, o creștere cu 56% față de anul precedent. Aproximativ 70% din venituri au fost generate de proiectele de dezvoltare de jocuri, în timp ce restul au reprezentat venituri provenite din servicii de asistență pentru dezvoltare, inclusiv asigurarea calității, servicii suport pentru clienți și localizare. Compania colaborează cu branduri globale, precum Amazon, Disney, NBC Universal, Paradox Interactive, Rovio, That Game Company, N3twork și altele.
Tranzacția a fost facilitată de firmele de avocatură Filip & Company, care a asistat Amber, respectiv Wolf Theiss România, Goodwin Procter din Marea Britanie și Haynes Boone care au asistat Emona Capital.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz