Management Stiri

Amber își consolidează echipa de management

7 iun. 2018 2 min

Amber își consolidează echipa de management

Reading Time: 2 minute

Doi veterani ai industriei locale de game development, Mihai Sfrijan, fost GM King România și Viorel Marinescu, fost Head of Operations al Electronic Arts România, se alătură echipei de management a Amber, cel mai important nume al gaming-ului independent românesc.

După ce anul trecut a deschis două birouri în Statele Unite, Amber continuă strategia de creștere și pune bazele unei rețele de studiouri de dezvoltare de jocuri, strategie prin care își propune să concureze cu cele mai reputate companii de gaming din lume. Pentru a susține această creștere, doi veterani ai industriei de jocuri din România, Mihai Sfrijan, fost GM al King România și Viorel Marinescu, fost Head of Operations al Eletronic Arts România, s-au alăturat echipei de management a Amber. Cei doi vor coordona crearea și dezvoltarea rețelei, maximizând potențialul creativ și comercial al studiourilor interne pe plan local și internațional.

“De doi ani, Amber s-a angajat într-un proces de transformare dintr-o firmă de servicii într-o agenție creativă. Astazi, studioul aduce sub umbrela sa echipe creative cu obiective precise și proiecte extrem de diverse. Rețeaua Amber este alcătuită în acest moment din Lorraine, Avalon și Amber Live Ops și cred că talentul și viziunea acestor studiouri vor genera succes internațional”, a declarat Mihai Sfrijan, Head of Studios în cadrul Amber.

Mihai Sfrijan

Lorraine este un studio bucureștean specializat în jocuri midcore multiplayer, precum Rumble Heroes, titlu care va fi lansat oficial în iulie 2018. Primul proiect realizat de Lorraine a fost jocul Link Twin, premiat cu medalia de argint la conferința Pocket Gamer Connects din Londra. Avalon este un studio specializat în jocurile pentru mobil de tip casual puzzle, care a realizat în parteneriat cu Disney jocul Cinderella Free Fall. Amber Live Ops este un studio ce operează multiple jocuri pentru clienți externi, precum Gameloft sau Outfit 7.

În prezent, studioul Avalon lucrează la Funko Pop, un proiect realizat împreună cu NBCUniversal, în timp ce Amber Live Ops se concentrează în această perioadă pe titlurile My Talking Hank și City Mania.

„Amber continuă să se extindă și caută noi oameni pentru toate studiourile, având disponibile poziții pentru producători, manageri de proiect, manageri de produs, developers sau artiști ”, a adăugat Viorel Marinescu, Head of Research & Development în cadrul Amber.

Viorel Marinescu

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: