Ambasadorul investițiilor străine în România

Investițiile lui Ion Florescu sunt o poveste a antreprenoriatului românesc postcomunist. O poveste cu exituri de succes, greșeli, oameni extraordinari, dar și cu pariul său pe fintechuri și investiția în Omnicredit, o platformă dedicată finanțării 100% online a microîntreprinderilor. 

Ce vă leagă de România și cum ați ajuns să investiți aici?

Consider că am avut noroc că România s-a deschis ca țară exact când eram foarte tânăr. Aveam 25 de ani când am venit, în ‘91, cu tatăl meu, să redescoperim legăturile de familie cu România. Bunicul meu a fost ultimul ambasador la Londra înainte de război și a rămas în Anglia pe perioada Antonescu. A vrut să se întoarcă în România după război, dar a fost sfătuit că nu are sens, probabil ar fi fost arestat ca oponent al regimului comunist. Lucram într-o bancă în Anglia, fusesem și ziarist un an și jumătate după universitate și am simțit oportunitățile. Am avut o discuție foarte interesantă cu bunicul meu, care consider că a fost un mare patriot român. A avut niște decizii foarte greu de luat în viața sa de diplomat, pentru că e foarte greu să renunți la un moment dat și să spui: nu mai pot să reprezint țara mea pentru că nu sunt de acord cu ce se întâmplă acolo. Toată averea lui a fost confiscată de regimul Antonescu. A fost un om foarte curajos, cu principii, un mare iubitor al României și am fost influențat de el. Tatăl meu nu cunoștea foarte bine România, el venea aici numai în vacanța de vară. Inițial am lucrat pentru o bancă engleză interesată de România și apoi am fost CEO în prima bancă de investiții creată de BERD în România – Capital SA. Așa am venit să locuiesc în România, în ‘95. După ce mi-am dat seama că e mai interesant să fiu investitor decât să fiu un intermediar care să aducă investitori din afară.

Când ați făcut primul fond de investiții?

A început privatizarea de masă în România și în ‘97 am creat primul fond de investiții – Reconstruction Capital, cu bani de la prieteni și din familie – friends and family, cum se spune în Anglia. Tatăl meu a fost bancher și am putut să îi contactez prietenii – a lucrat în multe țări arabe și o familie din Arabia Saudită a investit 2 milioane de dolari. Am strâns 6 milioane de dolari atunci și am creat primul meu fond de investiții. Am început să investim în firmele mici și mijlocii, firmele care ieșeau din privatizarea în masă, făcută prin cupoane. În perioada aceea s-a creat și piața Rasdaq, care astăzi face parte din istoria financiară post-comunistă a României. Structura de acționariat în multe firme era foarte dispersată și dacă puteai să aduni 10-20-100 de persoane și te înțelegeai cu conducerea, aveai un fel de control de facto, pentru că erai cel mai mare acționar. Ideea a fost să găsim mai multe firme și să vedem cât de deschiși sunt ei la investitori instituționali, mai riguroși, care respectă niște reguli și acolo să ne concentrăm. Am vândut multe firme, dar unde am găsit ceva mai interesant am mers mai departe cu ei.

Care au fost cele mai importante investiții?

Am investit în afaceri frumoase și am avut niște experiențe la nivel uman foarte frumoase, pentru că în echipele de conducere erau persoane serioase cu care am putut să construiesc. De exemplu, am investit în Baraiconf, care atunci era cel mai mare producător de cămăși din Europe – făceau cam 4 milioane de cămăși pe an. Ne-am înțeles foarte bine cu conducerea, am primit un flux de dividend important, a fost o investiție minunată. O altă investiție pe care am făcut-o a fost in SOCEP Constanța, care era sigurul operator de containere și vă dați seama cum a explodat importul în România. Am investit în Terapia Cluj, unul dintre cei mai buni producători de medicamente din România. Am făcut și greșeli, când că am vândut prea devreme. Am zis: bine, am făcut de trei ori cât am investit, hai să ieșim. Puteam să mai stăm și să facem mult mai mulți bani. 

În cazul căror companii considerați că ați greșit?

În cazul Braiconf sau Terapia, de exemplu. La Terapia Cluj am vândut și cumpărătorul a vândut mai departe de cinci ori mai bine. A fost o perioadă foarte interesantă, o perioadă de schimbări în România la nivel economic, social și totul s-a întâmplat foarte repede în perioada ‘97-2002. A fost o perioadă de evoluție foarte frumoasă. Fondul s-a numit Reconstruction Capital tocmai pentru că nu voiam să fim doar investitori, ci să ne implicăm în reconstrucția unor firme care treceau de la etapa postcomunistă la una care respectă rigorile capitaliste de control, de corporate governance. Au fost create și alte fonduri de investiții în acea perioadă, de instituții financiare mari – Societe General, Alliance Capital și încet încet am putut să ne ducem la acționari și să spunem că am performat mult mai bine decât ei. Multe dintre aceste fonduri de investiții erau conduse din afară și nu cunoșteau situația din România, așa că am reușit să preluăm noi conducerea.

“Mentalitatea se schimbă foarte repede în domeniul fintech-urilor și în retailul online, care va fi din ce în ce mai interesant pentru investitori.”

În 2005 ați creat Reconstruction Capital II

Am făcut fondul cu sprijinul băncii de afaceri Rothschild din Londra și a fost mult mai mare, mai organizat, mai instituționalizat. Am avut o finanțare de peste 100 de milioane de euro atunci și a fost și listat la bursa din Londra. Puteam investi nu doar în România, ci și în țările limitrofe și am avut câteva succese importante. Dar am avut și problema ca a fost făcut exact înainte de criza financiară și investițiile au fost făcute între 2006 și 2008. Făcusem investiții în afara României – în Serbia și în alte țări care au fost foarte afectate de criză și ne-am schimbat un pic filosofia. Ne-am orientat mai mult pe România, pe care o cunoșteam foarte bine și unde lucram deja din anii 90. Succesul pe care l-am avut cu fondul RCII a fost Albalact. Este foarte importantă partea umană, relațiile pe care le-am construit cu anumiți întreprinzători din țara asta, cu care am colaborat foarte bine. Un exemplu este Raul Ciurtin, de la Albalact. Am investit alături de el în 2006, când am lansat fondul și în 10 ani a devenit numărul 1 în lactate în România, am depășit Danone, care avea resurse mult mai mari decât noi.  După aceea am vândut-o către Lactalis. A fost un succes și în continuare suntem în relații foarte bune cu dl Ciurtin și cu fosta echipa de la Albalact. Un alt exemplu este firma Top Factoring, unde am investit, de fapt, într-o persoană, pentru că dl. Cătălin Neagu crease Top Factoring. Am crescut-o foarte mult și am vândut-o după câțiva ani cam de cinci ori prețul de achiziție către Intrum, cea mai mare firmă de colectare de creanțe din Europa.

Care sunt principalele investiții făcute prin Reconstruction Capital II?

Fondul RCII are trei investiții principale – Policolor, unde direct și indirect avem majoritatea, hotelul Zenith din Mamaia și platforma Omnicredit, care este cea mai recentă investiție.  La Omnicredit am adus un profesionist – Elisa Rusu, care ne-a ajutat să creăm această platformă și avem încredere că va fi o nouă investiție de succes pentru noi, pentru că a început să se dezvolte foarte bine în primele luni de când a început să opereze. Platforma automatizată în sine s-a lansat la începutul lui iunie, dar am început să dăm facilitățile financiare tip factoring în februarie. Total de finanțări date este de aproape 1 milion de euro (4,2 mil lei) și prognozăm că vom investi încă 1 milion de euro în următoarele 3 luni, ca să putem să dublăm deja valoarea finanțată. Cererea este foarte mare și am fost nevoiți să alocăm mai mulți bani pentru că ar fi păcat să nu o dezvoltăm la maxim. Este mare cererea. Am descoperit că în România este o cerere foarte mare pentru acest tip de servicii, pentru că băncile nu ajută clienții mici cărora ne adresăm noi.

Cum vedeți piața de fintech-uri din România?

Este o piață care se va dezvolta foarte repede pentru că serviciile de IT sunt foarte bine la punct în România. De exemplu, când am lansat platforma Omnicredit am cerut oferte de la furnizorii de servicii de IT – am avut patru oferte și cei selecționați ne-au dezvoltat platforma în două luni. Sunt totuși puține fintech-uri în România, comparativ cu regiunea. Tot sistemul financiar este puțin învechit în România. Cred că vor veni acum.

La ce vă referiți când spuneți că sistemul bancar din România este învechit?

Mentalitatea. Firmele mici și mijlocii cărora ne adresăm noi nu cunosc posibilitățile care sunt disponibile pentru a se finanța. Noi trebuie să educăm piața – este un lucru care se creează în timp nu ne putem aștepta să se dezvolte foarte repede. Dar când învață, antreprenorii români învață foarte repede și asta este experiența pe care am avut-o noi. Nu am promovat foarte mult platforma, dar s-a creat un zvon că suntem pe piață și am avut foarte, foarte multe cereri. Potențialul există, oamenii sunt deschiși, serviciile există, sunt ușor de accesat, poți să ai încredere. Cred că acum vine un val de activitate.

Sistemul tradițional financiar bancar în general este învechit. Noi, ca firmă – New Europe Capital (compania care administrează fondul RCII), de fiecare dată când mergem la bancă trebuie să stăm foarte mult. Sunt multe proceduri birocratice. Lucrurile se pot face altfel și cred că oamenii se vor obișnui foarte repede cu produsele alternative oferite de fintech-uri

Vor învăța și băncile din această experiență?

Sigur că da, pentru că nu au cum să nu învețe. Problema este că eu au multe cheltuieli de compliance și alte cheltuieli administrative și birocratice pe care nu le pot ocoli în totalitate. Cred că se vor închide multe sucursale, pentru că nu mai sunt așa profitabile cum erau presiunea este mare.  Numai că este mai greu pentru ei să își schimbe mentalitatea decât să pornească ceva de la zero cum am făcut noi. Problema este dorința de a se adresa categoriei de clienți pe care îi deservim noi – companiile mici. Dacă nu ești foarte automatizat, cheltuielile sunt foarte mari pentru a deservi acest tip de client. Trebuie să dezvolți ceva specific pentru acest tip de clienți. Sincer, cred că la un moment dat, băncile vor vrea să cumpere fintech-urile cum suntem noi. Va fi o soluție pentru ei să intre pe acest segment și ar fi mult mai greu pentru ei să dezvolte in house pentru că asta implică o mentalitate antreprenorială pe care nu au.    

Ce influențează apetitul investorilor? Ce domenii de activitate sunt interesante în România?

Problemele pe care România le-a avut în ultimii ani – lipsa de stabilitate fiscală, neclaritate legislativă, problemele din sistemul judiciar, nu pot fi ignorate de investitrii străini. La nivel de sector, cred că mentalitatea se schimbă foarte repede în domeniul fintechurilor și în retailul online, care va fi din ce în ce mai ineresant pentru investiori, care nu implică investiții mari de la început. Zona de real estate este legată de ciclurile economice și este mai riscantă acum, când sunt și niște riscuri macroeconomice.

Este supraevaluată piața imobiliară?

Nu cred că este supraevaluată. Dar nu mai sunt oportunitățile de acum câțiva ani, este mai riscant să cumpărăm acum terenuri sau clădiri și suntem interesați să dezvoltăm ce avem deja în portofoliu. De exemplu, Policolor are în România în continuare potențial de dezvoltare pentru mai multe depozite pe terenul nou pe care l-a cumpărat pe blv. Timișoara. Policolor are fabrică și în Bulgaria și avem și acolo terenuri importante și ne vom dezvolta mai mult pe zona de logistică – depozite. E-commerce-ul necesită logistică diferită de cea tradițională și last mile logistics va deveni din ce în ce mai importantă. Terenul Policolor din blv. Timișoara este foarte bine plasat – în București, vis a vis de centură, tirurile pot intra și cred ca va fi o zonă cu mare potențial de dezvoltare din punct de vedere logistic, dacă se investește într-o legătură directă între bulevard și centură. Acolo vom continua să construim depozitele.

Care a fost cea mai importantă schimbare în antreprenoriatul românesc postcomunist?

Schimbările au fost colosale, chiar dacă nu ne dăm seama întotdeauna. Sunt jumătate italian și fac comparația cu Italia. PIB-ul României cred că s-a multiplicat de 10 ori din 2002. În Italia nu s-a schimbat în ultimii 7-10 ani. Toată Europa de Est s-a dezvoltat foarte bine. România poate mai încet decât alte țări, dar este o schimbare de generație până la urmă și de mentalitate. Când am început să fac investiții, în ‘97, îmi amintesc echipele de conducere și lipsa de know how. Nu știau ce înseamnă acționar, acționar minoritar, respectarea unor reguli. Dau un singur exemplu – toată lumea primea același dividend, dar unii mai devreme, alții mai târziu. Noi primeam mai târziu în anumite firme, pentru că nu eram prieteni cu conducerea. Acelea erau firmele pe care le eliminam din portofoliu nostru, pentru că nu ne înțelegeam din punct de vedere al mentalității. După aceea a apărut o generație nouă de întreprinzători, care au avut o nouă viziune despre afaceri, persoane cu care puteam să discutăm. Nu spun că toți au evoluat, dar sunt mulți interlocutori cu care putem să discutăm. Din ce în ce mai mulți. Capitalul străin a avut un rol foarte important. Pur și simplu a educat managerii. Firmele care au venit de afară – Renault, Procter & Gamble, Vodafone, au creat o generație de persoane educate și în România și în afara țări, oameni cu altă viziune. Acum e mult mai ușor să găsești manageri competenți. Asta s-a schimbat. Și se va schimba din ce în ce mai mult în viitor.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 334 (iulie 2019). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.