Amazon vrea să angajeze 55.000 de persoane în lunile următoare
Reading Time: 2 minuteAmazon vrea să angajeze 55.000 de persoane în lunile următoare, conform declarațiilor directorului general al celui mai mare retailer online din lume.
Din cele 55.000 de locuri de muncă anunţate de Amazon peste 40.000 vor fi în SUA şi restul în ţări precum India, Germania şi Japonia.
Cele 55.000 de persoane, care ar urma să fie angajate de Amazon în domeniile corporate şi tehnologie, reprezintă mai mult de o treime din efectivele de angajaţi ale Google şi aproape întreaga forţă de muncă a Facebook.
Andy Jassy, directorului grupului, spuse încă de la primul său interviu după numirea la conducerea Amazon, în luna iulie a acestui an, că grupul are nevoie de un personal mai numeros pentru a ţine pasul cu creşterea cererii în domeniile retail, cloud şi publicitate, printre alte afaceri.
În condiţiile în care târgul de locuri de muncă organizat în fiecare an de Amazon este programat să înceapă în data de 15 septembrie, Andy Jassy speră că acum este un moment bun pentru a face recrutări.
Amazon are 275.000 de angajaţi la nivel global
„Sunt de asemenea multe locuri de muncă care au dispărut sau au fost afectate în perioada pandemiei şi sunt de asemenea mulţi oameni care se gândesc la noi joburi diferite”, a spus Jassy, care a citat un studiu realizat de PwC potrivit căruia 65% din lucrători vor un nou loc de muncă.
Cele 55.000 de persoane, care ar urma să fie angajate de Amazon în domeniile corporate şi tehnologie, reprezintă o majorare cu 20% a personalului Amazon în domeniile corporate şi tehnologie, care în prezent numără 275.000 de angajaţi la nivel global.
Amazon este una dintre puţinele companii care nu au fost afectate de criza provocată de pandemie. Oamenii au apelat la serviciile Amazon pentru diverse cumpărături, ceea ce a ajutat compania să înregistreze profituri şi venituri record.
Deja al doilea cel mai mare angajator privat din SUA, Amazon a angajat peste 500.000 de persoane în 2020, în principal în cadrul depozitelor şi operaţiunilor de livrări.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz