Amanda Zhang, Mercedes-Benz România: Leadership cu și pentru oameni
Reading Time: 5 minuteIndustria auto trece printr-o transformare radicală, care se suprapune peste schimbările aduse de pandemie. Am vorbit cu Amanda Zhang, CEO al Mercedes-Benz România, despre cum poate fi realizată această transformare ascultându-i pe oameni și fiind alături de ei în cadrul acestui proces dinamic.
Care sunt principalele diferențe dintre un CEO și un lider?
Pentru mine, CEO este o funcție, în timp ce a fi lider este o însușire. Am văzut des că poți fi lider fără să fii CEO sau manager. Ca să fac o paralelă, un CEO este similar părții hardware într-un sistem informatic, iar liderul este partea de software. În cazul managementului Mercedes-Benz, acesta se bazează pe trei piloni: cultura performanței, gândire globală – acțiune locală și, nu în ultimul rând, leadership în vremuri incerte.
Consider vitală setarea acestor valori dacă scopul tău este să devii un bun lider, pentru că astăzi, un rol de CEO nu se mai referă doar la faptul că ești omul numărul unu în companie, ci contează și cum inspiri angajații și cum îi conduci pe drumul transformărilor. Un real ajutor în atingerea scopului meu de a fi mai mult decât un CEO este că am alături de mine o echipă de leadership cu un rol bine definit, pe care îl putem sumariza în cinci cuvinte-cheie: inspiră, acordă încredere, ghidează, protejează și conectează.
Și, deși toate aceste aspecte sunt importante, în această perioadă încărcată de transformări și incertitudini am ales să ne concentrăm mult pe partea de conectare. Partea care se referă la legăturile pe care le creăm între oameni. Aceeași parte include și datoria liderului de a oferi un context clar al activităților derulate: oamenii trebuie să înțeleagă direcția de urmat, dar și motivele pentru care ne setăm anumite obiective, pentru ca într-un final să reușim să le atingem.
Acestea consider că sunt câteva dintre atributele care pot face diferența între un CEO și un lider.
Ce stil de leadership aveți? Aveți un model în această direcție?
Nu am un singur model, iau cele mai bune părți de la cei cu care mă întâlnesc, acele părți care mi se par cele mai interesante sau care mă inspiră. Am învățat lucruri diferite de la șefi și de la colegi. De la șefii vizionari am învățat ce fel de energie transmit și cum motivează echipele. Iar de la colegi, mai ales în perioada în care am trăit în Germania, am învățat ce înseamnă determinarea.
Mi-a plăcut dintotdeauna să cunosc oameni noi, fiindcă aceștia îmi transmit multă energie și nu vorbesc aici doar de zona profesională, și în viața privată simt la fel. Astfel, pentru mine, modelul de leadership este o combinație între mai multe aspecte care m-au inspirat la mai multe persoane pe care le-am cunoscut.
În ceea ce privește stilul meu personal de leadership, mă consider o persoană foarte deschisă, privesc oamenii în ochi și de la același nivel, și ușa mea e mereu deschisă membrilor echipei. De fapt, acesta este și focusul companiei noastre – prioritatea noastră este să fim abordabili.
Când am venit în România, m-am bucurat să observ că brandul nostru este foarte puternic aici. Românii consideră Mercedes-Benz un brand aspirațional, tinerii mai ales îl consideră un simbol al succesului. Eu cred însă că luxul nu trebuie să fie exclusiv, inaccesibil, ci abordabil și accesibil pentru fanii brandului.
Pentru a evidenția asta am adus Mercedes-EQ Pop-Up Store în centrul Bucureștiului.Fanii brandului pot veni în showroom-urile noastre, dar noi ne-am dorit mai mult decât atât, vrem să fim acolo unde sunt ei, să fim aproape de ei. Pregătim în acest sens mai multe inițiative pentru a aduce brandul mai aproape de oameni.
Care sunt provocările mediului de lucru hibrid și remote?
Suntem deja în al doilea an al pandemiei. Nimeni nu și-ar fi putut imagina că vom sta aproape doi ani într-un mediu de lucru hibrid. Țin minte când am închis prima oară birourile, mă gândeam că le vom redeschide într-o săptămână. Tot ce s-a întâmplat ne arată cât de rezistenți suntem, cum găsim soluții la orice probleme. E o provocare uriașă pentru multe companii.
În cadrul Mercedes-Benz, comunicarea este esențială și, mai ales în situații de criză, aceasta joacă un rol tot mai important. Nu contează doar cum transmitem mesajele către angajații noștri, ci și cum sunt acestea recepționate. Avem întâlniri regulate cu întreaga organizație și ne asigurăm că avem o comunicare cât mai clară, că suntem deschiși, iar angajații pot să ne întrebe orice.
De ce este important ca liderii să fie ușor de abordat de către oamenii din companie?
Se spune că oamenii vor uita ce le-ai spus, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă. Asta înseamnă să fii abordabil. Să fii autentic și să-ți pese de cum se simt angajații. Nu trebuie să te concentrezi doar pe rezultate și termene-limită, trebuie să-ți pese de angajați, să-i cunoști. Aici intervine ascultarea activă, ca să înțelegi de ce reacționează ei într-un anumit fel, de ce se întâmplă lucrurile într-un anume fel. Este important să fii deschis, mai ales într-un mediu atât de incert cum este cel de azi.
Oamenii se simt vulnerabili și au nevoie de răspunsuri, deci trebuie mai întâi să creezi un mediu sigur în care oamenii să-și poată exprima ideile, îngrijorările, întrebările. Este într-adevăr un soft skill care necesită antrenament, nu putem face asta peste noapte, însă trebuie să discutăm constant cu oamenii de care ne pasă, cu stakeholderii, cu angajații. Așa ne asigurăm că avem o comunicare cât mai bună și că suntem aliniați în atingerea obiectivelor noastre.
Cum ați găsit echipa din România și ce priorități aveți ca CEO?
Înainte de a veni în România, am lucrat aproape 20 de ani în Germania. Rolul meu precedent a fost în echipa regională, unde acopeream 19 piețe diferite din Europa. M-a inspirat mult la membrii echipei din România faptul că sunt foarte motivați, orientați spre soluții, foarte curioși și optimiști. Sunt foarte mândră că am preluat o echipă de conducere formată în proporție de peste 50% din femei, ceea ce nu se întâmplă în alte locuri din Europa.
În ceea ce privește prioritățile, am spus deja că Mercedes-Benz este un brand de lux, dar nu trebuie să fie de neatins. Deci prima prioritate, fără să fac o ierarhie, merge în această direcție. Este vorba atât despre atitudinea generală, cât și despre măsuri concrete, ca brandul nostru să fie mai aproape de public.
A doua prioritate este electrificarea. Am anunțat deja strategia noastră clară privind electrificarea: vom trece de la electric-first la electric-only până în 2030. Avem un drum bine stabilit, cu obiective foarte clare pe toate piețele unde suntem prezenți, astfel încât până în 2025 un procent de 50% din vânzări să fie modele electrificate (mașini plug-in hybrid și complet electrice). Iar până în 2030, pe piețele unde va exista posibilitatea, brandul să fie fim 100% electrificat.
Cea de-a treia prioritate este digitalizarea. Am investit mult în platforme și instrumente digitale pentru a oferi clienților noștri experiențe îmbunătățite, și pentru a fi mai aproape de ei. Digitalizarea nu se referă însă doar la instrumentele oferite, care reprezintă cam 20%, ci și la oamenii din spate, ei sunt de fapt 80% din acest proces. Vrem să fim siguri că oamenii înțeleg motivele acestor demersuri și că au abilitățile și competențele necesare, să fie pregătiți pentru viitor.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 359 (15 decembrie 2021 – 15 februarie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz