Amalia Năstase: Să ne punem fiecare pe primul loc și pe cei pe care îi iubim
Reading Time: 4 minuteAmalia Năstase s-a implicat, încă de la începutul stării de urgență, în sprijinul sistemului medical, atât personal, cât și în calitatea de președinte al Fundației pentru Copii Ronald McDonald România. A știut că este nevoie de cât mai mult ajutor și a făcut toate eforturile pentru a-i ajuta pe cei care au avut și au nevoie de ajutor. Despre toate aceste provocări, dar și despre viitor, ne-a spus Amalia într-un interviu.
Ai decis să te implici imediat în această situație. Spune-mi mai multe despre inițiativele din această perioadă.
La începutul stării de urgență, când nu prea existau echipamente pentru medici și pentru personalul medical, eram asaltați de peste tot cu cereri de echipamente și materiale de protecție și cât am putut, am ajutat prin Fundația pentru Copii Ronald Mcdonald și personal. Mai mult decât atât am reușit să donez și alimente pe care clienții mei au fost foarte drăguți să mi le pună la dispoziție pentru a le dona spitalelor, cei de la De Silva Exclusiv, de la Băcănia Constantin, Camelia Șucu prin produsele donate de la Piața de gross, Pescaderia by Alioli cărora le mulțumesc foarte mult și cu această ocazie. O parte din produsele lor au fost donate pentru pachetele de Paște pentru 200 de copii de care Salvați Copiii se ocupă în programul „Școala după școală”.
Cât de ușor sau de greu a fost să faceți ceea ce v-ați propus?
A fost ușor în sensul în care acești oameni au sărit imediat și au spus da. Le mulțumesc cu această ocazie. Toate firmele de mai sus au dus împreună zeci de kilograme de produse pentru spitalele Balș, Babeș și oncopediatrie hematologică de la Fundeni.
Prin Fundația pentru Copii Ronald Mcdonald ne-am mobilizat rapid pentru a trimite materiale și echipamente de protecție personalului medical de la spitalele de copii partenere: spitalele Grigore Alexandrescu și Marie Curie din București, spitalul Louis Țurcanu din Timișoara și spitalul Sf. Maria din Iași. Peste 22.000 de mănuși de unică folosință, 12.000 de măști de unică folosință, 500 de kituri complete de protecție (halat, botoși, cagulă, sorț) și un aparat de curățenie profesional și dezinfectant au fost distribuite acolo.
În plus, cele două case Ronald Mcdonald din București (în incinta spitalului Grigore Alexandrescu) și Timișoara (în incinta spitalului Louis Țurcanu) au oferit, începând din luna aprilie, cazare gratuită personalului medical din prima linie al acelor spitale.
Ne-am implicat, de asemenea, și în construcția secției ATI de la Spitalul Militar Mobil ROL2, din cadrul INGG Ana Aslan, cu o sponsorizare de 60.000 euro.
Cum vedeți reacția societății și mediului de business la situația actuală? Dar a autorităților statului?
Reacția societății mie mi se pare destul de ok, având în vedere unicitatea acestei situații. Spre deosebire de alte țări, noi am înțeles mai devreme să stăm în casă și iată că a ajutat acest lucru să avem o rată mai mică a îmbolnăvirilor și au fost și sunt multe acțiuni de ajutorare a celor care nu s-au putut baza pe venituri în această perioadă. Deci societatea și societatea civilă au răspuns bine acestei provocări. Precum știm, crize umanitare de acest gen ne-au unit mereu pe noi, românii.
Statul, în schimb, datorită caracatiței politice care e neschimbată de 30 de ani a reacționat exact cum ne așteptăm: ANAF a blocat conturile majorității IMM-urilor vinerea dinaintea anunțului că nu vor mai pune popriri, au anunțat niște măsuri de întrajutorare a IMM-urilor care de fapt sunt niște credite care sunt, de fapt, la latitudinea băncilor, dacă se aprobă sau nu, statul nu plătește la timp salariile personalului aflat în șomaj tehnic, și multe, multe alte exemple asemănătoare.
Spitalele au așteptat aproape două luni ca ministerul să le pună la dispoziție materiale de protecție, știindu-se din ianuarie la nivelul lor că va urmă un blocaj de acest gen. Dar nu cred că cineva se aștepta la această adunătură de politicieni la ceva bun, deci nici o surpriză aici :)
Cât de importantă este solidaritatea în astfel de momente?
Românii sunt oameni care sar la nevoie și știm asta pentru că mereu ne-am unit la greu. Sper să învățam și să ne pese mereu de toți cei care nu își permit o masă decentă, educație, și după starea aceasta de urgență.
Nu știu ce să spun cu schimbarea României, noi suntem foarte ascultători că nație și mai mai degrabă așteptăm să ni se spună ce să facem, deci schimbarea, dacă va fi, va fi adoptată, nu determinată de noi.
Cum credeți că ar trebui să se schimbe România după pandemie, în termini concreți?
Ar trebui să fie depolitizat învățământul și sănătatea, dar asta nu se va întâmpla.
Cum priviți viitorul, la nivel personal, dar și la nivelul societății, după această experiență?
Eu sunt foarte optimistă și știu că nu se poate sfârși viața pe Pământ, vom găsi soluții, ne vom adapta, cum am făcut mereu. Trebuie să ne schimbăm puțin prioritățile în sensul că trebuie să ne preocupe mai mult un stil de viață sănătos, să fim siguri că avem o rezervă de bani pentru orice se întâmplă și să ne înconjurăm de oameni cu care ne face plăcere să stăm.
Cum va arăta lumea după coronavirus?
Mai anxioasă decât era, deși nu credeam că se poate să fie mai rău.
Ce lecții putem învăța de la această perioadă?
Ce spuneam mai sus, să ne punem fiecare pe primul loc și pe cei pe care îi iubim sși să invățăm să ne descurcăm cât mai mult independent.
Amalia Năstase este antreprenoare în domeniul comunicării (a fondat Amalia Năstase Communications și eventures) și este foarte activă în zona de implicare în comunitate, fiind președinta Fundației Ronald McDonald și ambasadoare a Fundației Salvați Copiii în campania de combatere a mortalității infantile.
Credit foto: © Edward Aninaru
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz