Alto Studio, un business construit în plină pandemie
Reading Time: 6 minutePare ciudat să ne gândim că cineva s-ar încumeta să deschidă o afacere în plină pandemie. Mai mult, o afacere din domeniul esteticii, care, la prima vedere, ar părea că nu ar avea șanse de reușită.
Însă lumea nu se sfârșește cu această molimă și nici nu stă în loc. Astfel că, deși s-a născut în acest 2020 încercat, Alto Studio și-a propus să revoluționeze perspectiva asupra tratamentelor estetice neinvazive și să devină unul dintre principalii competitori din acest segment.
Și, chiar dacă trăim o perioadă plină de incertitudine, Simona Mititelu, fondatoarea Alto Studio, ne împărtășește modul în care a creat acest proiect, dar și provocările cu care se confruntă, care vin la pachet cu planurile de dezvoltare din următoarea perioadă.
Simona, cum ai pornit Alto Studio?
Alto Studio este răspunsul nostru la ceea ce am considerat a fi o nevoie pe piața de estetică terapeutică din București: capacitatea de a comunica un plan terapeutic exhaustiv, etapizat, generând așteptări realiste clientului în baza opțiunilor exprimate de acesta. Sectorul de tratamente estetice neinvazive a crescut imens în ultimii ani, ca răspuns la nevoia din ce în ce mai mare a unei societăți care a început să se educe pe linia calității vieții, și a devenit, ca o consecință, din ce în ce mai competitiv. Asta ne-a obligat să ne individualizăm, asumându-ne de la început conceptul de estetică sustenabilă care vizează potențarea frumuseții naturale și armonizarea acesteia cu tendințele actuale în estetică, pentru a redesena, a remodela și, în final, a întreține cea mai bună versiune a fiecărei persoane în parte.
În esență, Alto Studio este un centru de estetică de tip boutique, specializat în terapii avansate de remodelare corporală, dar și de estetică facială și epilare definitivă. Clienții care ne trec pragul sunt invitați să încerce experiența Alto, care îi transpune într-un univers în care vom clădi cea mai bună versiune a acestora. Am ales o locație distinsă, într-o zonă rafinată și ușor accesibilă a Bucureștiului, un ambient high-end dotat cu tehnologiile cele mai eficiente din acest moment, alături de o echipă pregătită să înțeleagă și mai ales să răspundă tuturor nevoilor clienților.
Ce este conceptul de arhitectură corporală pe care îl promovați?
Istoria și definirea noastră în business sunt legate de evaluare și control dimensional, așa că arhitectura corporală este modul în care am înțeles să integrăm componenta matematică, științifică, de fapt, a remodelării și esteticii corporale. Tehnologiile pe care le utilizăm au la bază studii detaliate care ne dau direcții cuantificabile de evoluție. Așa că am ales să pornim de la o evaluare inițială precisă, realizată prin scanare corporală 3D Styku, și pot sublinia că suntem singurii cu această tehnologie pe piața de beauty din România; identificăm nevoile estetice și direcțiile de urmat, care se traduc într-un plan terapeutic etapizat, cu evaluări periodice prestabilite, care dictează eventualele ajustări. Practic, această direcție matematică, cuantificabilă, aplicată esteticii corporale, sintetizează conceptul de arhitectură corporală de care m-ai întrebat.
Am dezvoltat chiar un pachet special – Remodelarea 360 – care este răspunsul specialiștilor noștri în fața provocării de a atinge forma (subiectivă) perfectă. Realizăm acest lucru printr-o soluție completă, un mix personalizat de terapii care este orientat să vină cu răspunsuri pentru fiecare problemă identificată în evaluarea inițială. Tehnologiile neinvazive de ultimă oră pentru remodelare corporală și estetică facială, asigură rezultate țintite pe fiecare nevoie în parte. Același lucru este valabil și în cazul epilării definitive, care este aplicabilă și cu rezultate eficiente pe toate fototipurile, fără să creeze disconfort, răspunzând altfel exigențelor estetice contemporane.
Ne-am asigurat că dispunem de un pachet complet pentru a defini și atinge împreună cu clienții noștri obiectivele estetice ale viitoarei lor imagini sociale, dar și a stării de bine, într-o manieră eficientă și neinvazivă.
Ce înseamnă remodelare corporală pe piața din România?
În România, terapiile destinate remodelării corporale se află încă în punctul în care părerile și experiențele pacienților sunt împărțite, însă complet justificat. Preconcepțiile conform cărora rezultatele întârzie să apară sau că doar un stil de viață sănătos, completat de dietă și sport sunt suficiente pentru eliminarea grăsimii în anumite zone sunt argumente pe care o parte semnificativă dintre oameni le folosesc, desconsiderând terapiile.
Realitatea este că terapiile de remodelare pot avea rezultate exclusiv asupra grăsimii subcutanate și a calității pielii, ameliorând și chiar eliminând celulita sau laxitatea cutanată, însă niciodată nu va duce la scăderea grăsimii viscerale!
Așa că, fără să știe, cei care susțin că un mod de viață sănătos cu dietă echilibrată și sport este soluția pentru greutate optimă au dreptate! Trebuie să luam în calcul însă și cazurile în care depozitele de grăsime în zone delicate, precum genunchii, coapsele sau talia strică armonia siluetei și trebuie remediate prin slăbire localizată, sau inevitabila trecere a timpului care generează laxitatea cutanată și accentuează celulita sau aspectul neuniform al pielii. Fiecare dintre noi are un metabolism și un bagaj genetic diferite și motive personale pentru care ne prezentăm la un centru de remodelare.
În România, cele mai preocupate de aspectul lor fizic sunt femeile, însă pot remarca un interes cu tendință crescătoare și în rândul bărbaților, atât în ceea ce privește ajustarea siluetei, cât și acceptarea plusului estetic și de igienă adus de epilarea definitivă.
Ce servicii se găsesc în portofoliul dumneavoastră?
Ne-am asigurat că oferim un portofoliu complet de soluții terapeutice, într-o manieră eficientă și neinvazivă și cu rezultate de durată. Astfel, pachetele de remodelare corporală includ soluții de slăbire localizată, tratare celulită, tonifiere și fermitate cutanată, iar prin pachetul 3D Sculpt integrăm soluțiile de nutriție și antrenament personalizat pentru rezultate remarcabile, ușor de asimilat ca stil de viață pentru întreținere. Serviciile de estetică facială includ opțiuni de terapii anti-aging și lifting nechirurgical, curățare și hidratare profundă, revitalizarea tenului și zonei ochilor sau buzelor și remodelarea conturului facial, și chiar terapii dedicate ameliorării acneei și petelor pigmentare. Iar pentru cei care își doresc epilare definitivă facială sau corporală, propunem pachete personalizate, dedicate solicitărilor specifice.
Ce așteptări ar trebui să aibă un client când ajunge la voi?
Cu siguranță așteptările clienților sunt personale și diferite în raport cu experiențele anterioare și modul de viață. Discutăm întotdeauna responsabil despre anumite patologii sau afecțiuni temporare care ar putea descalifica un client de la efectuarea anumitor terapii, conform contraindicațiilor acestora, și căutăm alternative sigure. Fiecare client trebuie să se simtă în siguranță, va avea susținerea și îndrumarea necesare din partea noastră pentru a parcurge împreună, etapă cu etapă, calea spre versiunea lor (subiectiv) perfectă.
Chiar funcționează aceste terapii?
Cu siguranță! Spuneam ca viziunea noastră dă o direcție matematică esteticii corporale, pornind de la studiile clinice și certificările echipamentelor pe care le utilizăm. În același timp, planul de terapii se etapizează pe baza prioritizării rezultatelor dorite și se ajustează lunar, în funcție de rezultatele constatate în cadrul sesiunilor de evaluare prin rescanare corporală și fotografii before & after. Monitorizam obiectiv progresele și de aceea îți pot confirma că terapiile oferă rezultate palpabile!
Care au fost cele mai mari provocări în a deschide un business în era COVID-19?
Am inaugurat Alto Studio în luna octombrie 2020, având în minte provocarea cea mai mare în acest context pentru orice antreprenor – cum ne conectăm cu clienții noștri, tot mai reticenți și mai speriați de instabilitate, indiferent de natura ei, dar și de interacțiunea one-to-one, care ar putea genera infectarea cu COVID-19?
Ne-am asumat că este o situație temporară și ne-am orientat către comunicarea online, dezvoltând o strategie pe etape educaționale și aspiraționale care se implementează acum. În studio am respectat cu strictețe procedurile stabilite pentru siguranța clienților și a echipei. Aș putea spune că provocările au fost balansate într-un mod extrem de firesc de faptul că ceea ce facem are un fundament solid, iar asta ne oferă certitudinea că este o reușită să ducem studioul la următorul nivel.
Care sunt măsurile de protecție luate pentru a minimiza răspândirea infecției cu COVID-19?
Am gândit încă de la început circuite și proceduri clare pentru prevenirea riscului de infecție cu COVID-19, atât pentru echipă, cât și pentru clienți. Toate persoanele care intră în studio trec printr-un triaj epidemiologic riguros și sunt echipate conform normelor în vigoare și al gradului de risc al fiecărei situații în parte. Aparatura și spațiile operaționale sunt igienizate și dezinfectate cu rigurozitate, după fiecare procedură în parte, astfel încât să minimizăm cât de mult posibil o posibilă infecție cu Sars-CoV-2. Testările personalului sunt regulate, pentru a monitoriza situația și a minimiza riscul de infecție.
Care sunt lecțiile pe care le-ați învățat în această perioadă și cum vă ajută să dezvoltați planurile pentru 2021?
La nivel macro, cred că cea mai importantă lecție pe care am învățat-o cu toții în acest an este că avem o capacitate incredibilă de adaptare, într-un mod rapid și vigilent, atunci când planurile și strategiile pe care le-am proiectat trebuie să fie regândite. La nivel micro, vorbind aplicat pe zona de business, deși este o lecție cu aplicabilitate și exceptând contextul pandemiei, consider că un real input înspre o evoluție ascendentă este viziunea pe care o ai asupra proiectelor. Și aici mă gândesc mai ales la cât de important este să nu îți pierzi valorile în încercarea de a te concentra pe cifre, pentru că, în cele din urmă, pentru a evolua în zona de business, este important să nu faci rabat de la calitatea și principiile cu care ai plecat pe acest drum.
Pentru anul 2021, ne-am propus să transformăm Alto Studio într-un jucător important în București. Avem o viziune proprie, avem toată infrastructura necesară pentru a ne diferenția, dar și pentru a acoperi toate serviciile disponibile în portofoliile competitorilor noștri. Am pregătit deja o serie de campanii care vizează terapiile cele mai căutate de către clienți, pregătim o platformă video educațională care să creioneze beneficiile și modul de funcționare al fiecărei terapii în parte și, în mod cert, planificăm dezvoltarea studioului prin proiecte inovatoare.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz