Altex majorează valoarea voucherelor în campania „Rabla pentru electrocasnice”
Reading Time: 2 minuteAltex România continuă campania „Rabla pentru electrocasnice”, prin care clienții care predau spre reciclare electrocasnicele vechi primesc un voucher pe care îl pot folosi la achiziționarea oricărui alt produs. Valoarea voucherului a fost majorată de la 100 la 150 de lei.
Anul trecut, Altex a ridicat de la clienții săi peste 16.000 de tone de DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electrocasnice), respectiv 360.000 de aparate electrice și electrocasnice.
Campania, derulată de Altex în parteneriat cu ECOTIC, organizație non-profit de colectare și valorificare a deșeurilor de echipamente electrice și electrocasnice, se va derula în acest an până la 31 decembrie 2020.
Retailerul pune la dispoziția clienților din toată țara un serviciu complet de colectare și reciclare a echipamentelor vechi, prin parteneriatul cu ECOTIC, și oferă în schimb un voucher valoric, care poate fi folosit la achiziția de produse din rețeaua de magazine Altex și Media Galaxy, dar și online pe Altex.ro și pe Mediagalaxy.ro.
„Prin programul de reciclare Rabla pentru electrocasnice venim în întâmpinarea clienților noștri din țară cu un serviciu integral de colectare selectivă a electrocasnicelor vechi și îi susținem financiar în procesul de achiziționare a unui aparat nou, cu clasă energetică mai bună. În plus, alături de ECOTIC, susținem o dezvoltare sustenabilă a comunității, asigurându-ne că deșeurile periculoase colectate sunt valorificate, iar materiile prime secundare se reîntorc în circuitul economic„, a declarat Edvin Abdulachim, Director Comercial Altex România.
Pentru a intra în posesia voucherului în valoare de 150 de lei, consumatorii trebuie să predea echipamentul vechi din categoria electrocasnicelor mari. Printre produsele incluse în campanie se numără frigidere, combine frigorifice, congelatoare, lăzi frigorifice, mașini de spălat rufe automate, uscătoare de rufe automate sau mașini de spălat vase, toate integrând tehnologii sau inovații sustenabile.
De la prima campanie de reciclare, inițiată în urmă cu șapte ani și până în prezent, au fost colectate și reciclate peste 82.000 de tone de electrocasnice uzate.
Altex România, alături de ECOTIC, se implică activ în protecția mediului înconjurător prin programul „Reciclează pentru un mediu curat”, un serviciu de colectare și reciclare a echipamentelor electronice de mici dimensiuni și baterii, obiecte care pot conține materiale periculoase pentru mediu.
Foto: © Landfillgirl – Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz