Alternativă la Prima Casă
Reading Time: 2 minuteBRD lansează o nouă ofertă de creditare imobiliară adresată clienţilor care doresc să-şi achiziţioneze sau să-şi construiască prin credit o primă locuinţă. Pentru a accesa noul produs, ei nu trebuie să deţină în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul sau soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi momentul în care a fost dobândită.
Lansarea creditului „La Casa Mea” le oferă consumatorilor o alternativă mai avantajoasă la creditul Prima Casă şi a fost creat anticipând încheierea programului guvernamental, strategia Ministerului Finanţelor prevăzând diminuarea graduală a fondurilor alocate plafonului de garantare în următorii 5 ani, arată banca, într-un comunicat de presă.
Valoarea finanţării care poate fi obţinută cu ajutorul noului credit este între 10.000 şi 100.000 de euro, echivalent lei, pe maximum 30 de ani, iar avansul minim solicitat este de 15%. Dobânda este calculată folosind formula Robor 3M + 2,25%, produsul fiind adresat exclusiv clienţilor care încasează sau urmează să încaseze venitul în cont BRD, individual sau în convenţie salarială, pe toată durata creditului*.
„Noul produs de credit este mai flexibil în raport cu creditul Prima Casă: suma obţinută este mai mare (echivalentul a 100.000 EUR faţă de sume cuprinse între 57.000 şi 71.250 EUR, echivalent lei), planificarea achiziţiei nu depinde de disponibilitatea fondurilor alocate de stat, iar termenul de finanţare se scurtează semnificativ”, spune Gabriela Simion, Director Executiv de Marketing şi Managementul Produselor în cadrul BRD.
“Aprobarea financiară a dosarului se face în maximum 24 de ore si este garantată timp de 90 de zile, perioadă în care clientul îşi poate căuta locuinţa dorită. Mai mult, banca oferă gratuit evaluarea imobilului clienţilor care optează pentru un evaluator desemnat de bancă”, arată Gabriela Simion, Director Executiv de Marketing şi Managementul Produselor în cadrul BRD.
BRD este unul dintre cei mai mari actori pe piaţa românească a creditelor ipotecare, banca deţinând o cotă de aproximativ 25% din piaţa împrumuturilor în programul „Prima Casă”.
Cât costă un credit de 160.000 lei, pe 30 de ani?
BRD oferă și un exemplu de calcul pentru finanţarea primei locuinţe printr-un credit de 160.000 lei, pe 30 de ani, cu încasarea venitului în cont BRD: dobândă variabilă 2,25% + ROBOR la 3 luni (0,84%) (ROBOR valabil la 29.03.2016), DAE : 3,77%. Valoarea primei rate lunare : 754 lei (ulterior descreşte). Valoarea totală plătibilă: 262.628 lei, care include comision de analiză dosar : 500 lei, comision administrare lunară credit : 0 lei, comision gestiune lunară cont curent asociat creditului : 4,2 lei, asigurare de viaţă : 0,045% pe lună, calculată la soldul creditului. Costul cu evaluarea este 0 lei dacă creditul se acordă, iar evaluatorul este desemnat de către bancă. Asigurarea de imobil (obligatorie) depinde de valoarea acestuia.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz