Alstom va furniza 34 de trenuri electrice cu două niveluri în Germania
Reading Time: 2 minuteCompania Alstom a fost selectată pentru a furniza 34 de trenuri electrice (EMU) de mare capacitate Coradia Stream, cu două niveluri, către operatorul german Landesnahverkehrsgesellschaft Niedersachsen (LNVG). Pe lângă livrarea trenurilor, contractul cu o valoare totală de aproximativ 760 de milioane euro include şi întreţinerea vehiculelor pentru 30 de ani.
Din decembrie 2024, trenurile vor fi în operare pe așa numitul Expresskreuz Bremen/Niedersachsen (EBN), care conectează Bremen, Hanovra, Oldenburg, Wilhelmshaven, Norddeich-Mole, Osnabrück şi Bremerhaven.
„Sunt foarte mulțumit de decizia Statului Saxonia Inferioară şi LNVG de a da un exemplu pentru mobilitate sustenabilă şi protecție climatică cu ajutorul trenului nostru Coradia Stream. Trenul nostru modern cu două niveluri pentru LNVG este o combinaţie ideală între inovație şi confort pentru pasageri. Comanda reprezintă şi un semnal important pentru crearea de valoare în regiune. Alstom a fost contractat să realizeze întreţinerea trenurilor pentru 30 de ani, ceea ce include, permanent, o garanție pentru piesele de schimb. Ne construim propriul centru de servicii de mentenanță special pentru această comandă şi vom da un exemplu privind protecţia mediului şi eficiența energetică”, spune Müslüm Yakisan, Preşedinte al Alstom pentru regiunea DACH (Germania, Austria, Elveția).
Trenul electric de mare capacitate cu două niveluri (double-decker) Coradia Stream are un design modular şi, pe lângă confortul pasagerilor, este caracterizat şi prin capacități variabile ale locurilor pentru pasageri. Cele 34 de trenuri comandate de LNVG vor avea patru vagoane. Suplimentar, vor fi livrate încă 18 vagoane centrale pentru extinderea trenurilor până la șase vagoane, în funcţie de volumul de pasageri. În total, comanda se ridică la 154 de vagoane.
Combinația dintre vagoanele simple şi cele cu două niveluri este semnul distinctiv al trenului de mare capacitate Coradia Stream. În acest mod se atinge un optim în ceea ce priveşte accesibilitatea, capacitatea şi flexibilitatea. Trenul Coradia Stream de mare capacitate asigură cel mai confortabil acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă datorită accesului fără rampă în vagoanele centrale. Standardizarea pe de o parte, şi soluțiile individuale pentru client, ca de exemplu compartimente extensibile de biciclete sau zone multi-generații, pe de altă parte, permit un concept de vehicul orientat spre viitor. În trenul de mare capacitate Coradia Stream, pasagerii beneficiază de o experienţă de călătorie impresionantă, indiferent de lungimea voiajelor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz