BizRemote by certSIGN

Alstom va asigura serviciile de mentenanță a flotei de metrou București în următorii 15 ani

Reading Time: 2 minute

Alstom și Metrorex, operatorul rețelei de metrou din București, au semnat un contract de servicii de mentenanță pe o perioadă de 15 ani, în urma încheierii unei proceduri de licitație publică

Valoarea totală estimată a contractului este de 500 de milioane de euro, pe baza unui număr estimat de kilometri parcurși de trenurile în circulație. Serviciile acoperă întreținerea preventivă, corectivă, precum și revizii generale pentru o flotă totală de 82 de trenuri la semnarea contractului.

„Cu acest nou contract pe termen lung, Alstom va furniza servicii de întreținere a metroului din București pentru următorii 15 ani, o dovadă a încrederii clientului în serviciile noastre. În prezent, avem peste 50 de contracte în întreaga lume cu o durată de 20 de ani sau mai mult, acoperind peste 35.000 de vehicule. Alstom furnizează servicii de mentenanță la cele mai înalte standarde, pentru a oferi pasagerilor călătorii sigure și confortabile”, a spus Gian Luca Erbacci, Președintele Alstom pentru Regiunea Europa.

„Ne bucurăm că vom continua să asigurăm întreținerea parcului de material rulant al metroului din București și să ne consolidăm experiența acumulată. De-a lungul anilor, Alstom a investit peste 25 de milioane EUR în îmbunătățirea condițiilor de muncă și a facilităților de mentenanță și, ca urmare, am crescut disponibilitatea trenurilor de la 56% în 2004 la 99,96% în prezent. Pentru acest nou contract, vom continua să investim în tehnologii care să crească durata de viață a vehiculelor, optimizând în același timp costurile ciclului de viață, a declarat Gabriel Stanciu, Director General Alstom pentru România, Bulgaria și Republica Moldova.

Alstom furnizează în mod neîntrerupt servicii de întreținere pentru materialul rulant Metrorex din anul 2004, asigurând mentenanța atât pentru flotele noi, cât și pentru cele vechi. Compania a efectuat peste 60 de tipuri diferite de revizii de-a lungul duratei de viață a trenurilor, îmbunătățind atât performanța acestora, cât și confortul pasagerilor. Cele 82 de trenuri care însumează 492 de vagoane au parcurs în medie o distanță totală de 8,5 milioane de km anual. Peste 350 de angajați lucrează pentru efectuarea activităților de mentenanță.  

În urma livrării noilor trenuri pentru Magistrala 5 de metrou ca urmare a unei licitații adjudecate în 2020, flota va fi completată cu cel puțin 13 trenuri noi Alstom Metropolis începând cu 2023, iar contractul de mentenanță va fi extins și la această flotă suplimentară, urmând să fie create noi locuri de muncă.  

Alstom este lider global în servicii de întreținere, cu aproximativ 15.000 de angajați care lucrează în operațiuni de mentenanță, în peste 40 de țări.

Alstom activează în România de aproape 30 de ani și este lider de piață în soluții de electrificare și semnalizare feroviară. Compania este responsabilă cu implementarea soluțiilor de semnalizare sau electrificare pe mai mult de 75% din ramura nordică a coridorului feroviar Rin-Dunăre din România. Prima soluție de semnalizare urbană CBTC din țară este în curs de implementare de către Alstom pe Linia 5 de metrou București. În decembrie 2020, Alstom a semnat un contract pentru 13 trenuri de metrou, cu opțiunea altor 17, pentru aceeași Linie 5.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

31 de minute ago

În ce condiții se pot prelungi contractele de servicii de telefonie, internet sau televiziune

După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…

46 de minute ago

Peste 1300 de ONG-uri cer partidelor politice să-și facă publică poziția față de facilitățile fiscale pentru sponsorizarea societății civile

Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…

47 de minute ago

Carrefour România a finalizat transformarea celui de-al treilea hipermarket Cora din București – magazinul Pantelimon

Carrefour România a finalizat remodelarea hipermarketului Pantelimon, din Șos. Vergului 20, din cadrul Centrului Comercial Esplanada, București, ca urmare a…

o oră ago

Hotel Zenith Conference & Spa intră în grupul Paradis Hotels & Resorts

Paradis Hotels & Resorts a preluat Hotel Zenith Conference & Spa din Mamaia crescând la 12 numărul unităților de cazare…

o oră ago

John Elkington: De la responsabilitate la regenerare

Cunoscut ca „nașul sustenabilității”, John Elkington este un pionier în domeniul sustenabilității și responsabilității corporative. Dezvoltator al conceptului de „Triple…

2 ore ago