Alpha Bank, profit de 10,7 mil. euro în T3
Reading Time: < 1 minutAlpha Bank a înregistrat un profit brut înainte de impozitare de 10,7 milioane euro în trimestrul al treilea al anului 2019.
Banca a înregistrat o crestere a depozitelor de aproape 8%, creșterea portofoliului de credite ipotecare și creșterea veniturilor operaționale cu 6,4%.
“Indicatorii financiari de la sfârșitul celui de-al treilea trimestru al acestui an reflectă strategia echilibrată si prudentă a Alpha Bank Romania. Banca și-a menținut în această perioadă poziția robustă, înregistrând o creștere a veniturilor operaționale și o diminuare a ratei creditelor neperformante. Creditele și depozitele s-au situat pe un trend ascendent, reconfirmând încrederea clienților noștri“, a declarat Sergiu Oprescu, Președinte Executiv Alpha Bank Romania.
Principalii indicatori:
- Valoarea creditelor a atins 2,6 miliarde euro, creditele ipotecarele înregistrând o creștere anuală de 6,1%, până la 1,15 miliarde euro.
- Depozitele din portofoliul Alpha Bank Romania au ajuns la 2,47 miliarde euro, crescând cu aproape 8%.
- Rata creditelor neperformante a scăzut semnificativ, la 3,7%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când s-a situat la 6,4%.
- Veniturile operaționale au crescut cu 6,4%, ajungând la 104,3 milioane euro.
- Cheltuielile operaționale au avansat cu 9,9%, în principal ca urmare a creșterii contribuţiei la Fondul Național de Garantare a Depozitelor, precum și a creșterii cheltuielilor cu personalul.
- Banca a înregistrat un profit brut înainte de impozitare de 10,7 milioane euro.
Alpha Bank Romania avea în trimestrul 3 o rețea formată din 130 unități și 1983 de angajați.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz