Finanțe

Alpha Bank lansează primul program de obligațiuni ipotecare din România

9 apr. 2019 2 min

Alpha Bank lansează primul program de obligațiuni ipotecare din România

Reading Time: 2 minute

Sergiu Oprescu presedinte executiv Alpha Bank Romania 1Alpha Bank Romania a lansat Programul de obligațiuni ipotecare în valoare de 1 miliard euro. Prima emisiune de obligațiuni ipotecare din cadrul Programului, cu o limită de 200 milioane euro va avea loc în viitorul apropiat, anunță banca, într-un comunicat de presă.

„Avem plăcerea să anunțăm primul program de obligațiuni ipotecare din România, o inițiativă care continuă tradiția noastră de pionierat în domeniul bancar, după lansarea în 2001 a primului împrumut imobiliar. Prin acest Program, România va intra în rândul țărilor care au atât o legislație modernă, cât și o piață activă a obligațiunilor ipotecare”, a declarat Sergiu Oprescu, președintele executiv al Alpha Bank Romania.

Proiectul se desfășoară în colaborare cu banca de investiții Barclays Bank PLC, ca aranjor, PwC ca agent, Allen & Overy Londra și RTPR Allen & Overy în calitate de consilieri ai aranjorului și Clifford Chance Badea și Clifford Chance London, în calitate de consilieri ai emitentului. 

Alpha Bank Romania intenționează să listeze obligațiunile emise în cadrul Programului atât pe Bursa din Luxemburg, cât și pe Bursa de Valori București. Moody’s va acorda rating obligațiunilor emise în cadrul Programului. 

Obligaţiunile ipotecare reprezintă o soluţie de finanțare des întâlnită pe pieţele financiare internaţionale, prin care banca emitentă urmărește să își diversifice sursele de finanţare, cât și să scadă costul mediu al acestora, atrăgând noi fonduri pentru dezvoltarea și extinderea activităţilor sale. La nivelul Uniunii Europene, aproximativ 27% din creditele ipotecare acordate de instituţiile financiare sunt finanţate prin emiterea de obligaţiuni ipotecare, aceasta fiind o soluţie frecvent utilizată de toate sistemele bancare din Europa.

Potrivit Legii nr. 304/2015, obligaţiunile emise în cadrul Programului sunt garantate cu un portofoliu de creanțe decurgând din contractele de credit ipotecar/de investiţii imobiliare aflate în derulare, fără ca emisiunea de obligațiuni ipotecare să atragă modificări în privința termenilor contractuali agreați anterior cu clienții băncii sau a garanțiilor aferente contractelor de credit.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: