Stiri

Allianz-Țiriac plătește 1 milion de euro clienților cu asigurări de locuință, afectați de furtuna din Mehedinți

9 iul. 2024 2 min

Allianz-Țiriac plătește 1 milion de euro clienților cu asigurări de locuință, afectați de furtuna din Mehedinți

Reading Time: 2 minute

Allianz-Țiriac a soluționat într-un timp record peste 70% din dosarele de daună deschise, în baza asigurărilor facultative de locuință și de proprietate destinate companiilor, în urma furtunii din județul Mehedinți din 13 iunie.

Valoarea totală a plăților către clienți se va ridica la 1 milion de euro, conform estimărilor pe baza constatărilor și rezervelor de daună efectuate.

Despăgubirile acoperite prin asigurările facultative includ, în principal, pagube la acoperișuri, geamuri și fațade exterioare.

“În asigurări, evenimente precum cel din județul Mehedinți sunt momentul adevărului, momentul în care clientul înțelege cu adevărat rolul asigurării și modul în care noi îl ajutăm. Pentru echipa Allianz-Țiriac, aceste momente reprezintă oportunități unice de a dovedi asiguraților noștri că le suntem alături și că ne îndeplinim promisiunile la cele mai înalte standarde. De aceea, ne-am mobilizat rapid și am suplimentat echipele locale de constatare și soluționare a daunelor pentru ca asigurații noștri să beneficieze în cel mai scurt timp posibil de sumele necesare refacerii locuințelor sau proprietăților afectate”, a declarat Daniela Covăcescu, Director de Operațiuni al Allianz-Țiriac Asigurări.

Pentru a rezolva integral, inclusiv plată, dosarele de daună deschise, Allianz-Țiriac a suplimentat echipele locale cu 9 experți dedicați pentru zona de constatare. Această măsură a permis accelerarea procesului de evaluare și soluționare a daunelor, astfel încât clienții să poată primi despăgubirile în cel mai scurt timp posibil.

De asemenea, în cazul daunelor deschise în baza asigurărilor facultative auto toate constatările au fost efectuate.
Anual, peste 200.000 de proprietari îşi lasă locuinţa în grija Allianz-Ţiriac, iar peste 90% dintre aceștia aleg pachetul My Home Max care oferă o protecţie completă, de la acoperire pentru pagubele generate de fenomene naturale, precum furtuna din Mehedinți, daune generate de incendiu, furt, vandalism, până la protecţie suplimentară pentru bunuri, răspunderea civilă legală, valabilă pentru proprietar şi membrii familiei aflaţi în îngrijire, până la servicii de asistenţă de urgenţă la domiciliu.

Array

Articole pe aceeași temă: