Allianz-Țiriac: consultanță medicală la distanță gratuită pentru asigurările de sănătate
Reading Time: 2 minuteAllianz-Țiriac își încurajează clienții să aibă grijă de sănătatea lor în timp ce rămân în siguranța și confortul locuinței și include, fără niciun cost suplimentar, serviciul de consultanță medicală la distanță pentru asigurările de sănătate.
Serviciul de consultanță medicală la distanță este oferit printr-un parteneriat cu Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori privaţi de servicii medicale din România, fără niciun cost suplimentar până în 15 iulie 2020. Serviciul dezvoltat de Medicover împreună cu ATLAS este disponibil atât clienților actuali persoane fizice și companii, cât și celor care vor încheia o asigurare de sănătate Allianz-Țiriac în perioada următoare.
De asemenea, pentru afecțiuni medicale apărute în perioada stării de urgență sau cu maximum două luni înainte de aceasta, Allianz-Țiriac extinde de la 90 de zile la 180 de zile termenul de valabilitate a recomandărilor și biletelor de trimitere acceptate la notificarea daunelor și, respectiv, termenul maxim de accesare a serviciilor medicale de la debutul simptomelor.
“Introducerea în mod gratuit a serviciilor de consultanță medicală la distanță este un pas firesc pe care îl facem în actualul context. Este totodată o dovadă de responsabilitate din partea celei mai mari companii de asigurări de sănătate din România și încă o măsură prin care oferim asiguraților noștri toate condițiile pentru a rămâne stăpâni pe situație”, a declarat Aurel Badea, Director General Adjunct în cadrul Allianz-Țiriac.
Prin intermediul acestui parteneriat, cei aproape 150.000 de asigurați Allianz-Țiriac au acces direct la peste 100 de medici și numeroase specialități medicale, printre care: medicină generală, medicină internă, pediatrie, diabet și nutriţie, cardiologie, epidemiologie, etc., fără a fi nevoiți să apeleze la un serviciu de call center.
Consultațiile medicale video online sau prin telefon sunt disponibile de luni până duminică, în intervalul 08.00-20.00 prin accesarea link-ului mymedicover.atlas.app , precum și prin aplicația ATLAS – Healthy mind & body, disponibilă pentru sistemele iOS și Android.
Pentru a intra în legătură cu unul dintre medici, un asigurat Allianz-Țiriac trebuie să urmeze trei pași simpli:
- Completează formularul „creare cont” și introduce datele personale solicitate.
- Alege specialitatea medicală pe care o consideră potrivită pentru nevoia sa medicală, precum și medicul, ziua și ora dorite pentru programare.
- În urma înregistrării solicitării, primește o notificare de confirmare a programării.
Pe lângă introducerea în mod gratuit a serviciilor de consultanță medicală la distanță, Allianz-Țiriac va acoperi, pe perioada valabilității Ordonanțelor Militare, costul serviciilor medicale accesate online sau prin telefon, în conformitate cu limitele pachetului ales, în reţeau de clinici partenere Allianz-Ţiriac sau la alte clinici medicale private din România, dacă contractul de asigurare oferă acoperire în afara rețelei de parteneri. În acest caz, decontarea cheltuielilor se va efectua prin ramburs, după avizarea unei daune în aplicația Allianz-Țiriac Mobile sau prin celelalte modalități disponibile de avizare a daunelor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz