Companii Finanțe Stiri

Allianz-Țiriac a plătit despăgubiri record de 1,2 mld. lei în 2022. Primele brute subscrise s-au apropiat de 3 mld. lei

6 mart. 2023 3 min

Allianz-Țiriac a plătit despăgubiri record de 1,2 mld. lei în 2022. Primele brute subscrise s-au apropiat de 3 mld. lei

Reading Time: 3 minute

Allianz-Țiriac a încheiat anul 2022 cu prime brute subscrise în valoare de 2,9 miliarde de lei, în creștere cu peste 40% față de 2021 și despăgubiri plătite în valoare de 1,2 miliarde de lei. Plățile către clienți și în numele acestora au crescut anul trecut cu circa 53% mai rapid decât vânzările.

Pe lângă despăgubirile plătite, Allianz-Țiriac avea la finalul lunii decembrie 2022 peste 3 miliarde de lei în rezerve tehnice. Prin constituirea acestor rezerve, Allianz-Țiriac garantează asiguraților că și angajamentele viitoare față de ei vor fi îndeplinite.

“Plata despăgubirilor este motivul pentru care un asigurător există. Anul trecut am plătit asiguraților noștri 1,2 miliarde de lei, echivalentul a aproape 16.000 de salarii medii, inclusiv taxe și contribuții, timp de un an. Aceste plăți le-au permis să-și continue viața fără să-și folosescă veniturile sau economiile pentru a acoperi cheltuieli neprevăzute, precum reparații ale locuințelor, ale mașinilor, intervenții chirurgicale sau întreruperi ale afacerilor. În 2023 ne propunem să ajungem la cât mai multe persoane și companii cu asigurările noastre pentru a le garanta stabilitatea bugetelor într-un context de piață încă incert.”

Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac Asigurări

Expunerea totală a Allianz-Țiriac (valoarea maximă a despăgubirilor de achitat în contul polițelor de asigurare de proprietate din portofoliul propriu) în cazul unui cutremur cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter, este de aproximativ 815 milioane de euro, potrivit celei mai recente reevaluări, realizată la finalul anului trecut. Allianz-Țiriac are 400.000 de clienți, persoane fizice și companii, asigurați împotriva riscurilor catastrofice. Datorită programului de reasigurare solid, capacitatea de plată a Allianz-Țiriac într-un astfel de scenariu, comparabil ca severitate cu seismul recent din Turcia și Siria, depășește cu 15% pagubele maxime estimate, fiind de aproximativ 950 milioane de euro.

În urma cutremurului recent din Oltenia, Allinaz-Țiriac a primit 311 notificări de daună și a alocat 1,3 milioane de lei rezerve pentru dosarele de daună deschise. Din această sumă, 1 milion de lei va fi plătit de PAID, fiind vorba despre polițe de asigurare obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD).

Privim anul 2023 cu optimism ponderat. Creșterea va fi mai mult organică, nu ca anul trecut, când avansul a fost adus de situația specială de pe piața de RCA. Vom crește accelerat în zona non-auto și în special în domeniul asigurărilor de viață. Vrem ca ponderea RCA să ajungă în jur de 40% din totalul portofoliului nostru, de la 49% cât a fost la finalul lui 2022„, a spus Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac Asigurări, în cadrul unei conferințe de presă.

Cele mai mari despăgubiri plătite de Allianz-Țiriac în 2022

Cea mai mare despăgubire din 2022 a fost de 5,2 milioane de lei și a fost plătită în baza unei asigurări RCA pentru un accident auto care a avut loc în străinătate și în urma căruia un pieton a decedat.

Pe linia asigurărilor de proprietăți, cea mai mare despăgubire, în valoare de 3,8 milioane de lei, a fost platită în urma unui incendiu la un parc de agrement. Despăgubiri similare au fost plătie în urma unei alunecări de teren care a afectat un parc fotovoltaic și a unui incendiu care a distrus toate echipamentele de producție ale unui client din industria textilă. În cazul clienților persoane fizice, cea mai mare plată efectuată în baza unei asigurări de proprietate s-a situat la aproape 800.000 de lei. Despăgubirea a fost plătită în urma unui incendiu care a afectat locuința.

În cazul asigurărilor de sănătate, unde plățile sunt frecvente, cea mai mare despăgubire plătită a fost de 92.000 de lei, pentru o intervenție chirurgicală.

Peste 600.000 de clienți noi

Anul trecut, Allianz-Țiriac a atras 600.000 de clienți noi, extinderea portofoliului de clienți fiind principala sursă a majorării volumului total al primelor brute subscrise.

Conjunctura din piața RCA a avut un impact important asupra activității și a portofoliului de clienți, în special în prima parte a lui 2022. Cele mai puternice creșteri au fost înregistrate pe asigurări auto, agricole, facultative pentru locuințe, sănătate și viață.

Asigurările de viață, segmentul de business care beneficiază de o atenție sporită din partea Allianz-Țiriac în 2023, continuă să crească consecvent. Numărul de clienți care au încheiat o asigurare de viață la Allianz-Țiriac a crescut cu 20% în 2022, confirmând o schimbare structurală și materializarea potențialului de creștere.

Performanța financiară

Profitul operațional, suma rămasă după plata despăgubirilor, constituirea rezervelor și deducerea cheltuielilor operaționale, a fost de aproximativ 250 milioane de lei. Rata combinată, raportul dintre suma daunelor plătite și a cheltuielilor administrative și primele brute subscrise, s-a situat la 93% la finalul anului trecut.

Menținerea pe trend pozitiv a profitabilității operaționale, în contextul presiunii în creștere a daunalității a fost posibilă datorită unei discipline riguroase a costurilor și a rezultatului din activitatea investițională.

Implicarea în comunitate

Allianz-Țiriac pune umărul la construirea unui viitor mai bun prin implicarea activă în rezolvarea de probleme în domenii critice, precum educație, sănătate, mediu sau sport. În 2022, compania a continuat să susțină accesul a aproape 30.000 de copii la programe de incluziune socială, educație și performanță sportivă și a contribuit la un viitor sustenabil prin implicarea în activități de împădurire, în urma cărora 100 de voluntari Allianz-Țiriac au plantat 8.000 de copaci pe o suprafață de 4 hectare.

Allianz-Țiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare și asigurări și cel mai valoros brand de asigurări din lume, potrivit celei mai recente evaluări Interbrand. Compania este activă pe piața din România de peste 29 de ani.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: