Alin Marghidanu, noul Creative Director al Kubis
Reading Time: 2 minuteAlin Marghidanu s-a alăturat echipei Kubis din funcția de Creative Director și va coordona activitatea echipelor de creație pe toate conturile agenției.
Alin Marghidanu are peste 17 ani în publicitate acumulați în agenții precum: D’Arcy, TBWA\Merlin, Mullen Lowe Profero Bucharest și Leo Burnett. Vine din Leo Burnett unde a lucrat din 2016 ca Group Creative Director pe contul Telekom, poziție din care a ajutat agenția să ajungă în doi ani la rând agenția anului la Effie, a luat un trofeu de bronz la Cannes cu proiectul Vloggers Swap și multe alte premii cu proiecte și campanii precum Hai #Netliberare, No Romanian Left Behind, Hotelekom etc.
”Îmi propun să creștem împreună, să ieșim zâmbind din toate prezentările și să facem proiecte frumoase, atât pentru noi, cât și pentru clienții clienților noștri. Toată viața mea am făcut alegeri cu inima. Așa că și de data asta am ales agenția de care știu că o să mă îndrăgostesc. Am venit în Kubis pentru oameni, spirit și drive. În ordinea asta. Știu că aici sunt niște oameni foarte misto, un spirit foarte sănătos și o dorință molipsitoare de a face lucrurile altfel,” a declarat Alin Marghidanu.
”Alin e genul de om care se potrivește cu locul nostru: dornic să facă produs bun și valoros care ajută business-ul clientului, dar în egală măsură aduce și entertainmentul pe care consumatorul modern îl caută din ce în ce mai des. Suntem o agenție de comunicare integrată care crede însă că drumul consumatorului spre brand pleacă din digital. Alin a venit să ne ajute să facem această călătorie a consumatorului mai relevantă, mai placută și mai frumoasă, căci acesta e rolul comunicării: să te seducă, dar să fie și credibilă,” a spus Vlad Popovici, Managing Director Kubis.
Kubis oferă soluții integrate de comunicare cu ADN de tehnologie (strategie, creație, dezvoltare web & mobile, social media, content production, email marketing automation, studio A/V in-house, performance media), atât pe zona de B2C, cât și pentru B2B. Printre clienții agenției se numără Ursus Breweries, UniCredit Bank, Vodafone, Unilever, PepsiCo, Philip Morris, Mega Image, Philips, Sodexo, Generali, Janssen România, Avira, Cris-Tim, Lidl Digital, Salvați Copiii.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz