Antreprenori Stiri

Alimente fresh si ultra fresh la un click distanta

6 iun. 2016 2 min

Alimente fresh si ultra fresh la un click distanta

Reading Time: 2 minute

Real Foods: 1 milion de lei investitie in cautarea gustului pierdut

Real Foods, o firma online de selectie si distributie de alimente fresh si ultra fresh, isi relanseaza astazi activitatea, dupa o investitie de 300.000 de lei. Aceasta este o a doua faza in procesul de dezvoltare, dupa o perioada de testare si calibrare a ofertei, de dialog cu clientii si scouting de alimente si producatori.

Mircea Draja, unul dintre antreprenori, implicat activ in lansarea REAL FOODS, estimeaza o cifra de afaceri de 5 milioane de lei in 2017, dar si o investitie majora pana atunci.

Real Foods vrea sa puna in contact clientii care cauta mancare buna cu fermierii si producatorii mici si medii. Echipa selecteaza produse pe criteriul gustului, calitatii si livreaza comenzile facute in site-ul magazinului online, la domiciliu. De asemenea, in extra sezon sau pentru produse speciale, compania selecteaza producatori internationali.

Pana la sfarsitul anului, portofoliul va creste la 1.000 de produse si va fi acoperit in jur de 100 de producatori locali si internationali. Categoriile de produse selectate variaza de la paine cu maia, la oua si lactate, carne de porc, de pui, de vita, legume, fructe, la dulciuri artizanale, miere si plante aromatice.

Infrastructura Real Foods consta astazi in depozit cu camere de frig si de congelare, iar lantul de frig este neintrerupt de la producator pana la clientul final. De asemenea, este pusa la punct infrastructura tehnologica de verificare in timp real a stocurilor, de monitorizare a preferintelor clientilor. Pentru ultrafresh (carne proaspata, peste proaspat, fructe si legume), comenzile la furnizori se fac zilnic, cu o zi inainte de livrare, iar pentru a putea oferi clientilor produse foarte proaspete, acestea sunt aduse in dimineata livrarii sau cel devreme cu o seara inainte.

“Mancare se gaseste astazi peste tot, cu diferite niveluri de calitate. Mancarea cu gust autentic si ingrijita natural este mai putin accesibila. Pe acest segment ne pozitionam si raspundem unui numar din ce in ce mai mare de clienti, cu interes si respect pentru gustul mancarii”, spune Florin Cojocariu, cel de-al doilea antreprenor implicat in proiect si, in acelasi timp, unul din cei 15 furnziori actuali de legume proaspete si plante aromatice pentru magazinul Real Foods.

Real Foods are in plan pe termen mediu atragerea de noi parteneri pentru investitii in expansiunea pe segmentul de catering cu produse naturale.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: