Management Stiri

Alianță pentru performanță

18 mai 2017 < 1 min

Alianță pentru performanță

Reading Time: < 1 minut

Furnizorul de programe de training, Qualians România a anunțat semnarea unui parteneriat educațional cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin care urmărește dezvoltarea unei a doua cariere pentru sportivii de performanță.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român  (COSR) și Qualians România au semnat astăzi un parteneriat educațional, pe perioada ciclului olimpic 2017 – 2020, prin care vor susține performanța de vârf, creșterea talentelor și crearea unei legături între lumea sportivă și cea de business. Prin acest parteneriat, Qualians va ajuta COSR la creșterea eficienței federațiilor olimpice, la dezvoltarea unei a doua cariere pentru sportivii de performanță, în sport sau în mediul de afaceri și susținerea sportivilor de elită.

„Credem că avem datoria de a sprijini performanța sportivă de vârf precum și tranziția sportivilor spre a doua carieră. Parteneriatul cu COSR ne onorează și suntem gata să punem la dispoziția sportivilor și a federațiilor olimpice know-how-ul Qualians și timpul consultanților noștri, pentru a ne aduce în acest fel contribuția la dezvoltarea sportului românesc”, spune Octavian Pantiș, co-fondator al Qualians.

Prin acest parteneriat Qualians va oferi cursuri, sesiuni de coaching, teambuilding pentru delegații sportive la competițiile internaționale, evenimente dedicate și adaptate diferitelor grupuri de sportivi sau reprezentanți ai federațiilor.

„Prin parteneriatul cu Qualians punem gratuit la dispoziția oamenilor din sportul românesc accesul la cunoștințe de cea mai bună calitate din zona de business, la tehnici și instrumente practice a căror eficiență a fost deja dovedită și a căror aplicare în sportul românesc ar putea să contribuie la eficientizarea activității. Prin programele de teambuilding pe care le vom derula împreuna cu echipa Qualians ne propunem să întărim spiritul de echipă la nivelul sportivilor și staffului care va reprezenta România la competițiile derulate sub egida CIO”, spune Mihai Covaliu, Președinte al COSR.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: