Alexandru Tomescu, la piața Festivalului George Enescu
Reading Time: 3 minuteDupă reprezentațiile îndelung aplaudate ale Orchestrei Simfonice București și ale Orchestrei Naționale Radio din weekend-ul de debut, Piața Festivalului George Enescu continuă programul ediției 2017 cu noi seri de concerte live, de la tango argentinian interpretat la vioară de Alexandru Tomescu, la valsurile lui Strauss aduse la București de Sinfonietta Wien.
Până duminică, 10 septembrie, muzica lui Bizet, Șostakovici, Mozart și Piazzola se aude live, pe scena din Piața George Enescu, la concertele susținute de Camerata Regală, Filarmonica Sibiu sau Orchestra Metropolitană București, anunță organizatorii evenimentului, Primăria Capitalei și ARCUB, ]ntr-un comunicat de presă.
Concertul mult așteptat Alexandru Tomescu, Sînziana Mircea, Omar Massa de miercuri, 6 septembrie, ora 20:30, propune publicului o călătorie muzicală specială. Marele violonist român urcă pe scena din Piața George Enescu alături de cei doi muzicieni cu care a susținut în 2017 Turneul Internațional Stradivarius, pianista Sînziana Mircea și artistul argentinian Omar Massa.
Din repertoriul concertului de miercuri fac parte Anotimpurile lui Piazzola și muzica spaniolă a lui Manuel de Falla, Enrique Granados, Pablo Sarasate interpretate la vioară, pian și bandoneon. După o carieră fructuoasă realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor Maeştri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru Tomescu este printre primii artişti care şi-au făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici și se implică în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică.
Seria de concerte live de la Piața Festivalului George Enescu se încheie în weekendul 9 – 10 septembrie cu trei momente muzicale memorabile. Sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 20:00, Camerata Regală concertează în Piața George Enescu sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore. Solistul concertului de sâmbătă, este violonistul George Tudorache, concertmaistru al Orchestrei Simfonice Londra și al Filarmonicii Regale din Liège.
În ultima zi de concerte live la Piața Festivalului, duminică, 10 septembrie, ora 20:00, cei trei tenori români Marcel Pavel, Vlad Miriță și Andrei Lazăr vor interpreta arii cunoscute de operă în acompaniamentul Corului de cameră Accoustic și al Orchestrei Metropolitane București, dirijată de Maestrul de Cor al Operei Naționale din București, Daniel Jinga.
Formată din cei mai buni muzicieni din capitala Austriei, orchestra de cameră Sinfonietta Wien aduce la Piața Festivalului spiritul aristocratic vienez printr-un spectacol complex, duminică, 10 septembrie, ora 21:00. Sinfonietta Wien este condusă duminică de dirijorul și violonistul român, Cristian Nenescu, colaborator de durată al mai multor orchestre vieneze, precum Wiener Symphoniker, Orchestra Radio din Viena și concertmaistru al Orchestrei Alt Wien, membru al orchestrei Tonkünstler din Viena. Soliștii concertului sunt tânăra soprană Rodica Vică, solistul Volksoper Wien, baritonul austriac Michael Havlicek și flautistul bulgar Boris Lipov.
Extragerea pentru Tombola Piața Festivalului are loc duminică, 10 septembrie, în cadrul evenimentului. Câstigătorii vor fi anunțați și pe site-ul arcub.ro, luni, 11 septembrie. Toți spectatorii Pieței Festivalului, care au vârsta minimă de 18 ani, au șansa să câștige un pachet complet de monitorizare a locuinței, o brățară fitness și o cameră auto cu GPS, oferite de MIO România, o bicicletă oferită de Pegas și marele premiu, o excursie pentru 2 persoane la Roma, oferită de AMA Travel, se arată în comunicat.
Programul Piața Festivalului George Enescu continuă în perioada 11 – 24 septembrie cu recitaluri ale elevilor și studenților din țară (zilnic, între orele 17:00 – 19:00), urmate de transmisiuni în direct ale concertelor din cadrul Festivalului George Enescu de la Sala Mare a Palatului (zilnic, începând cu ora 19:30 / 20:00).
Programul complet https://arcub.ro/wp-content/uploads/2017/09/Program-Piata-Festivalului-George-Enescu.pdf
Accesul la toate concertele din cadrul Pieței Festivalului George Enescu este gratuit.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz