Alexandru Rafila: Pacienții COVID ar putea fi diagnosticați și tratați în regim ambulatoriu
Reading Time: 2 minuteMinistrul Sănătății a declarat joi că se lucrează la o soluție prin care pacienții care au contactat COVID să poată primi tratament acasă. Astfel ar putea scădea presiunea pe spitale, iar acolo ar avea loc și alte persoane cu alte patologii.
„Trebuie să ne asigurăm, în primul rând, de funcţionalitatea serviciilor medicale în această perioadă şi aici lucrăm pentru dezvoltarea capacităţii clinicilor medicale ambulatorii, de la diagnostic, evaluare, tratament şi monitorizarea pacienţilor COVID în regim ambulatoriu, să putem să scădem puţin presiunea pe spitale şi pacienţii cu alte patologii să aibă acces la spitale. Trebuie să fim extrem de precauţi când limităm accesul pacienţilor în spitale datorită situaţiei epidemiologice, pentru că aici nu putem să considerăm că unii sunt mai importanţi decât alţii. Toţi trebuie să beneficieze de servicii medicale, fie că sunt infectaţi COVID, fie că au alte patologii. Alt lucru la care lucrăm este să găsim o soluţie pentru medicaţie administrabilă în ambulatoriu pentru infecţia cu noul coronavirus”, a spus Alexandru Rafila în videoconferinţa online „Sistemul sanitar, între pandemie şi criza economică. Unde este pacientul?”, organizată de Profit Health.forum.
El a adăugat că o altă preocupare a sa este să găsescă soluţii pentru finanţarea corespunzătoare a programelor de sănătate care se adresează pacienţilor cu boli cronice.
„De asemenea, una dintre priorităţile mele este să găsim împreună cu organizaţiile profesionale ale medicilor acel cadru care să stimuleze furnizarea de servicii medicale preventive, medicina omului sănătos, dar şi pentru alte tipuri de investigaţii, screening şi aşa mai departe, care pot să prevină agravarea unor boli cronice sau să depisteze în stadii incipiente boli care au nevoie de alte tipuri de intervenţii. Un lucru la fel de important este recâştigarea funcţionalităţii Ministerului Sănătăţii, care, din păcate, a avut de suferit în ultimii ani şi lucrăm acum cu un grup de colegi să-l punem în funcţiune şi să poată să răspundă atribuţiilor pe care le are, conform legilor din România”, a mai spus Rafila.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz