Interviuri

Alexandru Mărginean, Karpaten Turism: Totul despre Tunisia, destinația verii 2023

23 iun. 2023 6 min

Alexandru Mărginean, Karpaten Turism: Totul despre Tunisia, destinația verii 2023

Reading Time: 6 minute

Peste 20.000 de români au rezervat deja vacanțe către Tunisia prin Karpaten Turism în acest sezon. Am aflat mai multe despre ce îi atrage în țara nord-africană și ce servicii le sunt oferite de la Alexandru Mărginean, General Manager la Karpaten Turism.

De ce este Tunisia destinația acestei veri pentru turiștii români?

Există mai multe motive pentru care Tunisia a devenit o destinație populară pentru turiștii români în această vară. Iată câteva dintre ele:

  • Apropiere geografică și accesibilitate: Tunisia se află în nordul Africii și este situată la o distanță relativ mică față de România. Punem la dispoziție zboruri charter, care contribuie la un confort suplimentar și fac destinația să fie una accesibilă pentru turiștii români.
  • Diversitatea ofertelor turistice: Tunisia oferă o varietate de atracții și experiențe pentru turiști. De la plaje cu nisip fin și ape cristaline în stațiunile de pe coastă, precum Hammamet, Sousse și Djerba, până la orașele istorice și culturale, cum ar fi Tunis, Cartagina și Sidi Bou Said, există ceva pentru toată lumea. Turiștii se pot bucura de sporturi acvatice, excursii în deșert, vizitarea siturilor arheologice și explorarea piețelor tradiționale.
  • Prețuri accesibile: Tunisia este considerată o destinație cu costuri mai reduse în comparație cu alte țări mediteraneene. Cheltuielile de cazare, mâncare și transport pot fi mai puțin costisitoare în Tunisia, ceea ce o face atractivă pentru turiștii care își doresc o vacanță mai accesibilă din punct de vedere financiar.
  • Siguranță și stabilitate: Tunisia a făcut progrese semnificative în ceea ce privește securitatea și stabilitatea în ultimii ani. Guvernul tunisian a întreprins măsuri pentru a consolida securitatea turistică și a întărit eforturile de prevenire a amenințărilor teroriste. Acest lucru a contribuit la creșterea încrederii turiștilor în siguranța călătoriei lor în Tunisia.
  • Autenticitate culturală: Tunisia este o țară cu o bogată moștenire culturală și istorică. Turiștii români pot descoperi și experimenta o cultură diferită, tradiții autentice, bucătărie locală și arhitectură unică. De asemenea, pot explora situri arheologice impresionante, cum ar fi ruinele din Cartagina, care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO.
  • Plaje frumoase și climă plăcută: Tunisia are o coastă extinsă și oferă o varietate de plaje cu nisip fin și ape limpezi. Clima mediteraneeană înseamnă veri calde și ierni blânde, ceea ce face ca Tunisia să fie o destinație ideală pentru un sejur la plajă.
  • Infrastructură turistică bine dezvoltată: Tunisia are o infrastructură turistică bine pusă la punct, cu hoteluri și resorturi de calitate, restaurante, facilități de agrement și servicii turistice profesioniste. Aceasta oferă turiștilor confort și facilități moderne pe parcursul sejurului lor.

Tunisia are și alte atracții turistice de top:

  • Sahara – Oaze, așezări berbere, munți arizi sau dune gigant – deșertul oferă aventura și magie, toate fără a fi nevoit să renunți la confort.
  • Dougga și Bulla Regia – Cele doua localități evidențiază, diferit, o civilizație avansata pe care lumea contemporana cu greu și-o poate închipui pentru acea vreme. Templele grandioase și teatrele, forumul și piețele sunt așezate impunător pe o margine a muntelui, în timp ce capitoliul este unul dintre cele mai frumoase construite vreodată de romani.
  • Tabarka – Pădurile de pluta din Tabarka sunt o priveliște rara cu care doar cinci tari în lume se pot mândri. O zona muntoasa care abunda de viață și se pierde ușor în mare, unde plajele cu nisip fin se întâlnesc cu stânci sculptate de apa.
  • Sidi Bou Said – Acest sat fermecător, vopsit în alb, este situat pe o colina care domina golful Tunis. Ușile și ferestrele sunt toate colorate în albastru, culoare tradițională, care contribuie la pitorescul străduțelor liniștite. Președintele Tunisiei și numeroase personalități ale capitalei au reședința aici, unde viața se desfășoară într-un ritm lent.
  • Kairouan – al patrulea oraș sfânt ca importanță după Mecca, Medina și Ierusalim.
  • Matmata – este un mic orășel din sudul Tunisiei care a devenit popular datorita caselor troglodiților, orașul este locuit de o populație berberă care nu și-a pierdut tradiția și nu și-a schimbat modul de viață, de-a lungul timpului. S-au retras în deșert și au respins orice formă de civilizație. Romanii, saracinii, francezi nu au reușit să le schimbe cu nimic traiul milenar.
  • Berberii – încă locuiesc în case peșteră, săpate în pământ, fără apă curentă și fără electricitate. Viața lor este foarte simplă singura lor preocupare fiind procurarea apei și a hranei zilnice pentru familia lor. Această zonă a fost scena multor filme ca Indiana Jones, Raiders of the Lost Ark și Star Wars.

Câte zboruri charter aveți către Tunisia și cu câte hoteluri de acolo colaborați?

Pentru sezonul vara 2023 avem organizate zboruri charter către Tunisia din 8 orașe ale țării: 3 zboruri pe săptămână din București, 2 zboruri pe săptămână din Timișoara, 3 zboruri pe săptămână din Cluj-Napoca și zboruri săptămânale din Oradea, Suceava, Sibiu, Craiova și Iași. Avem în ofertă peste 140 de hoteluri contractate.

Ce servicii oferiți turiștilor care merg în Tunisia cu Karpaten Turism?

Oferim pachete turistice de 7 și 14 nopți, care includ transport cu zbor de tip charter, transfer aeroport – hotel – aeroport, cazare, regim de masa conform hotel și asistenta turistica în limba română. Avem oferte la hoteluri cu servicii all inclusive de top în cele mai populare stațiuni din Tunisia, excursii opționale în destinație organizate cu ghizi vorbitori de limba română.

Câți turiști români estimați că vor ajunge în acest sezon în Tunisia?

Peste 20.000 de turiști au rezervat vacanțe către Tunisia prin Karpaten Turism în acest sezon.

Ce alte destinații sunt preferate de clienții Karpaten în această vară?

Printre preferințele turiștilor pentru sezonul vara 2023 se mai regăsesc și destinații precum: Turcia, Egipt, Spania (Tenerife, Mallorca, Costa Brava, Costa del Sol, Costa Blanca), Grecia (Creta, Santorini, Corfu, Rhodos, Lefkada, Zakynthos), Cipru, Portugalia, Italia, Malta, Croația.

Care au fost realizările agenției în ultimul an?

Karpaten Turism echipa

Am extins operarea curselor charter de pe 15 aeroporturi din România către Turcia, fiind astfel mai aproape de turiștii noștri din toata țara. Am reînceput operarea curselor charter pe Cipru, după mai bine de zece ani în care nu a mai existat o operare charter către aceasta destinație.

Prin facilitarea zborurilor charter din diverse orașe către Tunisia, am contribuit la poziționarea destinației în topul destinațiilor preferate de turiștii români.

Ne-am consolidat poziția de lider de piață ca turoperator pe destinația Egipt. Am câștigat Premiul 1 la Gala TopHotel Conference & Awards 2023, care celebrează performanța și inovația din industria hotelieră, a turismului și a ospitalității din România ca urmare a programului de lansare a zborurilor charter de pe 15 aeroporturi către cele mai iubite destinații de vacanță în 2022, „Ajungi mai repede în destinațiile pe care le iubești! Zboruri charter de pe 15 aeroporturi”, la categoria „Best initiative for supporting Global Tourism”.

În 2022 am organizat vacanțe pentru 125.000 de turiști și am înregistrat o cifră de afaceri de peste 100 milioane de euro. Pentru 2023 estimăm o creștere de 40% a businessului.

TTS – prietenul turiștilor în Tunisia

TTS autocar

Peste tot pe unde am mers în proiectul #BizTunisia, am fost însoțiți de ghizi din partea agenției TTS, care ne-au prezentat date despre istoria, economia, cultura și viața din țara nord-africană, dar ne-au fost și adevărați prieteni pe tot parcursul sejurului nostru.

Autocarul TTS ne-a preluat încă de la aeroport și ne-a purtat prin Hammamet, Tunis, Sidi Bou Saïd, Sousse, El Jem, Monastir și Mahdia, confortabil și în siguranță.

Istoria TTS a început la finele anilor ’60, iar compania a devenit între timp cel mai important tour-operator din Tunisia, Azi, are peste 250 de angajați și o flotă de 205 de vehicule, dintre care 140 de autocare, ocupându-se de 1,5 milioane de turiști în fiecare an. Am văzut forța TTS încă de pe aeroportul din Monastir, unde zeci de autocare ale companiei așteptau sosirea turiștilor.

Aziz Milad a fondat Tunisia Travel Service (TTS) în 1968, care s-a dezvoltat și a devenit un puternic grup de business, cu activități în turism, transporturi aeriene, finanțe, imobiliare, auto, IT și nu numai, aflat azi în primele zece grupuri economice din Tunisia. Grupul TTS deține șase hoteluri cu peste 6.000 de paturi și este acționar majoritar al nouvelair, prima linie aeriană privată din Tunisia

#BizTunisia este un proiect Biz, realizat în parteneriat cu Karpaten Turism, una dintre cele mai mari agenții touroperatoare din România, specializată în organizarea de pachete și servicii turistice complexe, atât pe plan local, cât și peste hotare. Fondată în anul 1996, Karpaten Turism a fost una dintre primele agenții touroperatoare care s-a dedicat promovării atracțiilor turistice din România și atragerii de turiști străini, reușind de-a lungul timpului să devină lider de piață în organizarea de circuite, croaziere și sejururi. Trei ani consecutiv, agenția a câștigat Premiul 1 la categoria ,,Cea mai bună inițiativă de susținere a turismului la nivel global” de la Gala TopHotel Conference & Awards pentru Lansarea ȋn premieră a zborurilor charter către Maldive și alte destinații exotice în 2021, pentru Campania de zboruri charter către Egipt în 2022 și pentru programul ,,Ajungi mai repede în destinațiile pe care le iubești! Zboruri charter de pe 15 aeroporturi” în 2023.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 374 (16 iunie – 16 iulie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: