Când liderii altor agenții de turism își frângeau mâinile în lunile sumbre ale începutului pandemiei, Alexandru Mărginean, General Manager la Karpaten Turism, avea curajul să introducă zboruri charter directe către destinații exotice, pentru a le oferi românilor ceea ce-și doreau: călătorii în siguranță într-o perioadă plină de incertitudini.
Am identificat o nevoie a “consumatorului” român de vacanțe de a călători în siguranță, într-o perioadă incertă, și am încercat să o acoperim prin lansarea unor produse turistice unice în România, zborurile directe de tip charter către destinații exotice. Destinațiile alese au fost sigure, cu număr mic de cazuri de coronavirus și, adesea, aflate pe lista verde.
Au fost și cele mai rele, dar și cele mai bune din istoria companiei. Perioada martie – octombrie 2020 a fost foarte grea, dar începând cu noiembrie 2020 am reușit să stabilizăm businessul.
La jumătatea lunii noiembrie și în săptămâna imediat următoare am lansat primele două zboruri charter de Revelion, care s-au umplut în câteva zile. Ulterior, am adăugat încă două zboruri suplimentare de revelion. Am încercat să ne adaptăm rapid la cererea imensă a românilor pentru a călătorii. Am analizat zilnic raportul de cerere-ofertă și ne-am ajustat oferta corespunzător.
Decizia de a lansa primul zbor charter direct către Maldive a fost una grea, pentru că nimeni nu credea în reușita acestui proiect. Partenerii din turism erau reținuți în ceea ce privește o colaborare, iar prietenii și colegii o considerau nebunie curată. Nimeni nu își imagina că, după lansarea primului zbor, toate cele 326 de locuri ale aeronavei vor fi vândute în doar câteva zile. Bineînțeles că asta a atras după sine suplimentarea cu mai multe locuri și implicit introducerea unor noi destinații exotice în portofoliul nostru.
În acest moment, operăm zboruri către Maldive din București și Cluj și către Republica Dominicană, Kenya, Capul Verde, Zanzibar, Madeira și Egipt. Ca număr total de clienți, Egiptul a fost destinația numărul 1 în prima parte a acestui an. Doar în luna aprilie am organizat peste 100 de zboruri din 5 orașe ale României către 4 destinații din Egipt: Hurghada, Sharm El Sheikh, Marsa Alam și Luxor.
Acest trend a avut succes pentru că, după toate restricțiile din 2020, nevoia de a călători este uriașă. Românii își doresc să iasă din casă și să se relaxeze în destinații însorite și cât mai puțin aglomerate. De asemenea, își doresc să călătorească în siguranță, iar faptul că evită escale prin aeroporturi aglomerate este un mare avantaj.
Dat fiind faptul că în acest an avem zboruri directe, regulate, către destinații exotice, estimăm o creștere de 300% față de 2019 pe segmentul acesta. Nu ne putem raporta la anul trecut, 2020 a fost cel mai slab an din punctul de vedere al operărilor turistice de după al doilea război mondial.
Înainte de pandemie, cele mai solicitate destinații erau Grecia, Turcia, Spania, Italia, Israel, Maroc și Egipt. Și nu existau chartere către destinații exotice, precum Maldive sau Zanzibar. În acest moment, destinația pe care o aleg cei mai mulți turiști este Egipt. Am avut, doar în luna aprilie, peste 10.000 de turiști. Revenind la destinațiile exotice, prețul pentru un sejur în Maldive pleacă de la 999 euro/persoană și include: transport cu avionul, taxe aeroport, 7 nopți cazare la hotel de 4 stele și transferuri.
După ce, în 2019, cifra de afaceri a fost de 40 milioane euro, anul trecut a scăzut la 14 milioane euro. Însă pentru 2021 estimăm o revenire puternică și vom ajunge la 30 milioane euro.
Karpaten este, în primul rând, o afacere de familie. A fost fondată în 1996 divizia de incoming, pentru a aduce turiști germani în România, iar în timp, ne-am extins și pe alte piețe: Olanda, Belgia, Franța, Danemarca, Cehia, Polonia, Slovacia, Italia, Statele Unite ale Americii. Pe partea de incoming, eram și înainte de pandemie agenția care aducea cei mai mulți turiști străini în România. De altfel, am câștigat trei ani la rând locul 1 la Top Hotel Awards.
Restricțiile din timpul pandemiei au creat multă frustrare în oameni. Încă din timpul stării de urgență se simțea nevoia de a călători și de a reveni la o viață normală, bineînțeles, în măsura în care se putea face asta, respectând toate măsurile de siguranță. După pandemie, turismul va exploda. Turiștii vor încerca să recupereze timpul pierdut și, cu siguranță, vor aprecia altfel fiecare destinație pe care o vor descoperi.
Noi estimăm că abia în 2022 vom reveni la cifra de afaceri de dinainte de pandemie. Mai mult ca sigur, anul acesta se va călători în continuare către multe destinații pe baza unui test PCR, iar persoanele vaccinate anti-Covid sau imunizate natural vor fi scutite de carantină chiar și la revenirea din țări care se află pe lista galbenă. În anii următori, însă, pentru a călători fără probleme, vom avea nevoie de vaccin.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 353 (7 mai – 7 iunie 2021). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
SeedBlink, platforma all-in-one de equity management și investiții, intră într-o nouă etapă a dezvoltării cu Andrei Dudoiu, până acum președinte…
Veniturile totale ale firmelor din România au crescut de 6,5 ori în ultimii 15 ani, de la 400 miliarde de…
LIFE IS HARD, prima companie românească de software listată la BVB, piața AeRo (simbol LIH), prezintă rezultatele financiare și operaționale…
Schneider Electric și Saint-Gobain, lider în construcții ușoare și sustenabile, și-au unit forțele pentru a implementa primul sistem de automatizare…
Cum arată azi construcțiile responsabile și cum vor arăta ele în viitor, Biz a căutat să afle de la Tamara…
Garanti BBVA și Fondul European de Investiții (FEI) au semnat un acord strategic, prin care oferă garanții de minim 30…